London Fashion Week

- articol publicat in editia din luna Septembrie a revistei Explore*.

N-am avut niciodata ocazia sa scriu, in detaliu, despre participarea mea la London Fashion Week, desi, in nenumarate randuri, mi-am exprimat admiratia aproape indecenta vis-à-vis de moda si street style-ul londonezilor astora al naibii de cool. Sa nu-si inchipuie cineva ( cei care ma cunosc stiu ca, fara doar si poate, am masurile ideale pentru a fi model) c-am fluturat vreo rochie design-uita, pe vreunul din podiumurile evenimentului. Nu.Am obtinut o invitatie prin intermediul bunei mele prietene Cherry care, in urma cu doi ani, lucra la o revista de specialitate. Ea urma sa scrie despre actu’ cel artistic, eu urma sa ma holbez la tipi misto, cu ochelari din cea mai noua colectie a Victoriei Beckham, cu Hermes-uri pe brat si pregatiti sa raspunda infatuat:”Sorry, I’m gay!” Pai trebuia sa ma gandesc, ca doar patru ani de Universitatea de Arta din Londra, Colegiul de Moda si alte cele, m-au cam invatat ca toti tipii misto si bine imbracati au sanse 90% sa devina “your best shopping friends” si , eventual,sa atenteze la inima si organul iubitului din dotare.

Dupa ce-am rascolit bine dressing-ul meu si-al intregului cartier in care locuiesc ( vreo 2000 de oameni cu tot cu 2000 de dressing-uri), am aruncat un jeans pe mine, o jacheta cat mai simpla, un tricou alb si-un beanie hat care sa m-asigure ca ploaia de-afara n-o sa-mi strice coafura. Nu mi-a dat prin cap sa fiu si eu trendy sau flendy si s-atasez machiajului meu MAC si-o pereche de ochelari. Era totusi 9 seara. Business woman-a din mine s-a gasit sa fie “fashionably correct” tocmai la un eveniment la care oamenii-si exprima ferm imaginatia prin tot felul de combinatii vestimentare. Da’ ma gandeam ca less is more si decat sa fiu privita cu dispret, mai bine cu mila ca n-am pic de creativitate si n-am ce cauta in industria asta atat de expresiva.

Am ajuns frumos la locul faptei unde, J.Maskrey, un designer care nici azi, dupa doi ani, nu m-a lamurit daca-I femeie sau barbat, si-a prezentat colectia “Pleasure”. O placere, jur, mai ales sa vezi sute de Paparazzi afara, in sala, peste tot, sa vezi oameni dintre cei mai importanti, haine dintre cele mai scumpe si ciudati dintre cei mai ciudati.Spectacolul in sine, cel putin pentru mine, n-a fost cel de pe scena chiar daca-mi facusem temele de-acasa si stiam ca femeia sau barbatul creator era un must printre Kate Moss-uri, Jenifer Lopez-e, Michael Jackson-I si Yoko Ono-uri. A fost cel din public. Adica, un nea’ gay frumos, destept si de origine ciudata, Asiatic evident, isi etala cu mandrie colierul de perle Chanel, Birkin-ul din piele de crocodul de la Hermes si, normal, esarfa Alexander McQueen. As fi omorat, in momentul ala, s-o am si eu pe-a mea la gat. Da’ pe vremea aia imi spuneam ca nu s-ar potrivi, totusi, unei tinute atat de smart. Smart pe dracu’, mi-era jena sa ma-ntorc, oamenii se uitau la mine cu mila pe care o preconizasem de-acasa. Le citeam parca si gandurile “Oh, saraca, de unde a aterizat? Din Men in Black II?”

Despre colectie, numai de bine. N-a fost chiar spectacol Lagerfeldian, cu iceberg-uri imense si sampanie scumpa dar a meritat s-arunci un ochi sau doi. Predominantul stil baroc, modele dintre cele mai burlesti si accesorii care, personal, mi-au taiat respiratia. N-am notat nimic in timpul show-ului, nici macar sa scriu despre, pe blog. Am facut cateva poze, unele mai proaste decat celelalte, nu aparuse iPhone 4 si nici nu stiam sa manuiesc o camera foto, fie ea cat de profesionista. Mai mult decat am pozat, am stat si-am scris, uitandu-ma-n jur, cam ce-ar trebui sa completez in umilul meu dressing. Lista a fost lunga, am reusit sa achizitionez jumatate din “Fashion Week’s wish list”-ul meu si dupa eveniment, imi imaginam, cu ochii deschisi, ca data viitoare o sa fiu si eu printre posesorii de Hermes si atitudine misto.

Au trecut ani si … viata mea nu s-a schimbat, ca-n catecele lui Chirila. Da’ nici o data viitoare n-a mai existat si, iata, cum m-am ales eu c-o serie de accesorii scumpe, haine care s-asa nu-mi mai vin, pantofi pe care-I stric in club, in serile prea euforice, fara alte invitatii la London Fashion Week, fara alte surse autentice de inspiratie. Ma consolez doar cu street style-ul din Londra si, va spun, oameni buni, strazile capitalei sunt un adevarat catwalk. Jur pe Chanel!

      

Cinci motive pentru care merita sa studiezi la Londra!

- articol publicat in editia din luna August 2012 a revistei Explore*

E vara si-i frumos acasa. Weekend-uri prelungite, cu briza marii si-a unui Breezer de la Bacardi, party de la apus si pana la rasarit, griji si probleme zero.Cam asa arata verile din Romania, dupa luni bune de ploi intense si coafuri care nu rezista, pe-acolo, pe la Londra.

Chiar daca sunt in vacanta, m-am gandit sa scriu un articol serios in care sa dezvolt cateva motive pentru care merita sa pleci la Londra, ca student. Primesc zilnic e-mail-uri sau intrebari pe blog-ul personal, de regula raspund in timp util,de multe ori uit si-mi pare rau. Si pentru ca Explore* imi ofera ( nici eu nu stiu de ce) onoarea sa am lunar o pagina de spatiu numai si numai pentru mine, m-am gandit si la voi, astia cuminti de-ati luat BAC-ul si-aveti ganduri serioase de duca.

1.Daca ai peste 9 la BAC, cunostinte de limba engleza certificate cu Toefl, Cambridge sau IELTS, te poti gandi sa optezi intre una din universitatile orasului de pe Tamisa. Gandeste-te c-ai fost un elev bun, ti-ai facut sarguincios temele pentru acasa si meriti sa schimbi aerul poluat si tara asta populata si politic revoltata, pam pam!

2. Important este sa ai in vedere costurile vietii din Londra. Afara de cei zece mii de lire sterline pe care trebuie sa-I investesti in fiecare an de studiu, nu uita si de costurile cotidiene. Transportul, chiriile si chiar cheltuielile strict necesare nu sunt de neglijat. Adauga cel putin o mie de lire sterline pe luna, asta daca este cumpatat, pe lista economiilor tale.

3. Nu-ti face griji, te vei acomoda! Oamenii sunt politicosi, chiar daca n-or sa te primeasca tocmai cu paine si cu sare. Te sfatuiesc sa locuiesti intr-un residence hall unde sa cunosti studenti ca tine, cu care sa-ncinzi cate-o petrecere si care sa-ti mai dea cate-un sfat vis-à-vis de examene si proiecte. Da, va trebui sa mai si-nveti.

4. Soho si-am spus tot. Cele mai frumoase petreceri din studentia mea poarta numele de Soho. Un spectacol stradal de oameni cu atitudine,relaxati, fara complexe care vor doar sa se simta bine!

5. Indiferent ce planuri ai de viitor- de pilda, eu ma voi intoarce in tara- o diploma de Londra are o prestanta fabuloasa, oriunde in lume. Si-afara de-o hartie, vei castiga experienta pe care nicio scoala din Romania, din pacate, nu va putea sa ti-o ofere, vreodata. In plus, vei fi motivat sa lupti pentru un viitor mai bun.

 

Sunt  mandra cand studenti de la mine de la facultate, de origine romana creeaza haine pe care le poarta Lady Gaga in concerte. Ma simt flatata sa stiu ca anul trecut, o absolventa din Romania a fost ofertata de BBC sa lucreze pentru programul PANORAMA si-a terminat studiile cu nota maxima. Astept ziua-n care romanii din UK vor avea doar aceasta reputatie. Voi aveti sansa sa le-aratati spalacitilor ca nu suntem tigani, c-avem IQ-ul mai mare decat contul lor din banca si ca puteti duce mai departe visele neimplinite ale parintilor vostri, cei care au suferit intr-o Romania comunista si care, in continuare, se lupta cu-n sistem departe de a fi capitalist.

Let’s face it, Romanian people do it better!

 

Happy 30, Wills!

- articol publicat in editia din Iulie  2012a revistei Explore*.

O sa va spun o poveste frumoasa, cu printi si printese, cu palate luxoase si Range Rover-uri la scara, chiar si fara sa ma cheme Bianca Dragusanu. O sa va povestesc despre visul unei fetite de 12 ani care-si dorea, intr-o zi, sa-l ia de brat pe Printul William si sa-i spuna DA, in fata altarului de la Westminster Cathedral. Si cum era ea asa indragostita, a pus mana pe-un pix si-o hartie, doar nu era sa-i scrie printului prin Whatsapp, nici nu exista la vremea aia, si i-a scris doua scrisori, sa-l ceara de barbat! Numai ca tanti aia rea de la Buckingham Palace le-a citit prima si i-a si raspuns printesei wannabe, transmitandu-i doar ganduri bune din partea printului, nici urma de DA, nici urma de NU! Dupa zece ani, printul e-nsurat, cu printesa rea, iar printesa buna locuieste la Londra si s-a reprofilat pe Harry. Macar pe el are sansa sa-l intalneasca la o betie strasnica, undeva prin Soho!

Lasand gluma la o parte, astazi, 22 Iunie, printul William implineste 30 de ani. Aproape jumatate din anii pe care i-a implinit regina acum doua saptamani, de cand e la putere. Nu cred ca mai e noutate pentru nimeni, nici macar in Romania, unde probabil buletinele de stiri v-au asasinat pe toti cu imagini si exclusivitati de la vestitul Jubileu. Aici, nu mai vorbesc. Pana si obiectele de uz intern destinate doamnelor si domnisoarelor fertile, aveau inscriptionate deja strident, steagul Marii Britanii si fata reginei, probabil de cand a avut prima menstruatie.

Despre William, numai de bine. Om la casa lui, c-o nevasta mai faimoasa decat el, cu haine mai frumoase si mai scumpe, mereu pregatita sa dea pe gat, impreuna cu regina, un pahar, doua, noua de Dubonnet. Macar asa s-o suporte dictatoarea, daca off record, spune despre ea ca-i lenesa, proasta si nu tocmai demna s-o urmeze la tron. Pentru ca stiti cu totii, dupa moartea nemuritoarei Mama, urmeaza Charles si apoi William, implicit si Kate. Gurile rele ar spune ca baba nu mai crapa si c-o sa-i ingroape pe toti, pe Harry probabil prima data, ca nu-i mai sta gura de alcool, nasul nici el nu cred ca-i odihnit si daca nu moare de la asta, probabil ca se vor trezi unii si altii sa-l extermine, mai ales ca-i arde de glume naziste, prin birturile locale.

Astazi, ma gandeam, cum ar fi fost Romania ca stat monarchic, cum am fi fost sa fim condusi de-o regina rea si agresati vizual si verbal de tabloide cu stiri despre printii mostenitori. Poate ca personajele astea grotesti de-si pun stampila prin presa si-si dau drumu’ la gura pe la TV, nu si-ar mai fi avut rostul. Am fi discutat la alt nivel si-am fi avut altfel de preocupari. Am fi fost mai altfel, mai bogati, macar spiritual. Am fi avut niste modele, bune, rele, dar macar cu sange-albastru si cu-n merit mostenit, de a aparea in lumina. Probabil ca-n loc de nunta lui Pepe, am fi vorbit inca despre nunta regala, in loc sa ne chinuim sa-l demitem pe Basescu, ne-am fi imbatat si noi de fericire sarbatorind jubileul reginei , fericiti ca n-o mai duce mult, batrana! Iar Nastase…ne-ar fi scutit de circul ala ieftin cu sincideri de carton, pentru ca probabil ar fi fost un anonim.

Dar daca tot n-avem printi si printese, putem sa-i adoptam pe-ai lor si pentru ca suntem un popor c-o inima mare, o sa-i transmit eu printului William “La multi ani” si din partea voastra! Felicitarile, masa si dansul, diseara, la club-ul galatean binecunoscut! Va dau un pont: ii place Jaeger-ul!

Studentii lor NU sunt mai destepti decat ai nostri!

- articol publicat in revista Explore*, Iunie 2012

Stiati ca… 99% dintre colegii mei de facultate habar n-au care-i capitala Romaniei? Stiati ca… cei 1% care stiu, o numesc, generic “Budapesta”? Mai stiati si ca Azerbajanul ( era vorba despre Eurovision), pentru cunoscutii mei cu radacini britanice, se afla undeva-n Orientul Mijlociu? Bineinteles ca nu stiati! Pentru ca voi toti aveti senzatia ca daca s-au nascut englezi, francezi, germani sau americani ( am cunoscut americani care nici macar nu stiau ca Romania este o tara!), sunt cumva niste mici Einsteini, William Shakespeari sau Balzaci, prin alianta!

Situatiile de genul asta ma duc cu gandul spre California Dreamin’ a lui Nemescu, Dumnezeu sa-l ierte! Regizorul sublinia clar pupincurismul romanilor cand vine vorba de natiile astea, chipurile superioare. Noi, aia umilii care, inainte de 2000, ii asteptam pe americani sa ne salveze. Pai cum sa vina, oameni buni, cand ei habar n-au unde suntem pe harta!? Glumesc. Si inca mai cred ca stirile alea de prime time, cand , ingrozite, prezentatoarele TV spuneau ca spaniolii si-au cumparat bilete de avion spre Budapesta si nu Bucuresti, au fost o gluma sau cel putin o metoda de a mai face putina audienta si de a mai rade putin de asa zisa ignoranta a strainilor.

Inculti sunt peste tot in lume, doar ca unii compenseaza incultura cu mici detalii care fac diferenta. De pilda, englezii sunt INTOTDEAUNA punctuali si foarte seriosi in ceea ce fac. Pana la urma, ce importanta are daca stii care-i capitala Congo-ului, dar intarzii juma’ de ora la cursuri si-ti petreci celelalte treizeci de minute, surfand pe Facebook? Ce relevanta au cunostintele de geografie daca-ti faci meseria asa cum trebuie si castigi suficient de mult incat sa-ti permiti sa calatoresti peste tot in lume si, implicit, sa afli si unde-i capitala Burkinei Fasso? Cat de mult conteaza sa-ti umpli creierii cu informatii care sunt , oricum, la distanta de un search pe Google, cand poti foarte bine sa te perfectionezi in domeniul unde ai cele mai bune performante?

Am crescut cu ideea aia comunista cum ca romanii sunt destepti, c-avem o tara frumoasa dar nu stim s-o exploatam, ca suntem, pe romaneste, branza buna-n burduf de caine. Iar faptul ca-s asa siderata de ignoranta britanicilor imi dovedeste, inca o data, cat de superficiali suntem, de fapt! Bine c-avem capul plin de informatii, bine c-am tocit in scoala generala si-n liceu toate cartile expuse pe la biblioteca! Bine c-avem o cultura generala bogata si-i batem in teorii pe toti Vesticii astia plini de sine! Da’ cu practica stam foarte prost! Ne meritam cu varf si indesat conducatorii, pentru ca si ei, la fel ca si noi, vorbesc mai mult decat fac, se lauda cu niste cunostinte dar n-au nici cea mai mica abilitate sa le puna-n practica. Cu ce folos am invatat pe de rost capitalele lumii daca nici macar 10% dintre romani n-au reusit sa le viziteze pe toate?! Poate colegii mei nu stiu care-i capitala Sloveniei dar or sa afle, vizitand-o, nu citind despre ea in carti si turuind la ore despre bogatiile cultural pe care le poseda! Si-o sa-mi sariti cu totii in cap, spunandu-mi ca, dom’le, betivanii astia de englezi nu castiga 7 milioane pe luna si d-aia-si permit sa calatoreasca si sa-si satisfaca toate poftele! Iar eu nici n-o sa ma mai obosesc sa raspund si sa explic ca totul tine de mentalitate. Cunosc studente romance care nu si-ar strica manichiura falso-frantuzita pentru 7 milioane de lei vechi pe luna. In schimb, nu cunosc nicio studenta britanica fara job part time prost platit, care sa cheltuie zeci de lire pe-o manichiura sau pe vreun machiaj strident.

Nu sunt lupul moralist dar am ajuns la concluzia ca oamenii cu adevarat valorosi stiu sa foloseasca informatiile pe care le poseda, nu doar le afiseaza cu opulenta si-si pun singuri eticheta de “inteligenti”. Cum ar spune Parazitii, unii fac si bani, nu doar impresii! Iar englezii stau cam prost la capitolul impresii. De asta, probabil, economia lor merge atat de bine!

Balada lui Asil

- de Aura Dajbog si Nicoleta Teodor

Tu esti Mircea?
Da-mparate, am venit sa mi te-nchin,
Si m-asteapta Asil afara,
Are si-o sticla de vin!

A venit din club, saracu’,
Unde s-a luptat cu dracu’.
Ce e drept, e ottoman,
Si-a tot dat cu-n iatagan!

Vreau sa spun despre Asil,
Ca-i basketbalist util,
E vedeta in Galati,
Are business si multi frati.

Iese des pe la Divino,
Seven, Planet, incontinuu.
Are si un trup lucrat,
La rahat a renuntat.

Nici halva nu mai mananca,
Baclavalele-le-arunca,
Doar carnita la gratar,
Uneori si caviar!

Normal, merge des la sala,
Mai ales pe timp de vara,
Pe femei le tot rasfata,
Bai turcesti, eh, alta viata!

Cand il chinuie talentul,
Isi ia la misto accentul.
Si la Seven canta-n cor
Sikidam, mai, mai sa mor!

Edi il acompaniaza,
Din buric, el mai danseaza!
Toata lumea e-n extaz,
Spre a lui Tarkan necaz.

Sufletul il are mare,
Si de prieteni, mult il doare.
Pentru Edi cauta,
O iubita nobila.

A promis, acum o seara,
Ca pe Edi il insoara.
Si-ar decapota masina,
Dar nu stie cu chenzina!

Lasand asta la o parte,
A gasit el intr-o noapte,
O floare nemuritoare,
Cu nasul… ceva cam mare!

Din senin a aparut,
Un harem necunoscut.
Sikidam se auzea,
Si grupul se unduia.

Cam asta despre Asil,
Are poze din profil.
Fizic n-ai ce-i reprosa,
Caracter frumos avea.

Joaca totul pe o carte,
Otoman e pan’ la moarte,
Moldovean ar vrea sa fie,
Dar nu e cetatenie.

Lasa, mai Asil, nu-i graba,
Nebunia o sa treaca,
Geografie tu vei sti,
Si roman te vei numi!

Olimpiada rabdarii. La Londra

- material publicat in Revista Explore*, editia lunii Mai.

Dupa aproape doua luni de vacanta in Romania, m-am intors la vant, ploaie si coafuri care rezista, in marele targ al Londrei si mica faleza a Tamisei.  Nu pot sa spun ca-mi ardea camasa Ralph Lauren de dor, iar pantofii mei Vivienne Westwood n-au fost nici ei prea entuziasmati de strazile mai bine asfaltate de aici. Misiunea mea de viitor mare jurnalist in viata, insa, m-a salvat de noptile mult prea tarzii, imbibate cu grade CELSIUS si numai CELSIUS, care-au pus stapanire pe teritoriul mai putin balcanic al Romaniei.

Spun eam ca m-am intors  in Vestul Vestului unde  afara de milioanele de proiecte la care am de lucrat la facultate, nimic nu ma-ncanta-n mod deosebit. Cu atat mai putin olimpiada asta nenorocita care a blocat sumedenii de strazi si care-ti face drumul catre scoala sau cel mai apropiat supermarket sa para o plimbare cu avionul dus-intors Londra-Bucuresti. Problema este ca nici macar n-a inceput adevarata nebunie. E doar pre-party-ul a ceea ce urmeaza. Pentru ca englezii, afara de betiile monstruase si fanatismul lor pentru fotbal, sunt, la origine, niste perfectionisti. Spre deosebire de romanii care-ngrasa bine porcul, in ajun, astia muncesc pentru cea olimpiada de mai bine de un an.Ma uit la strazile de la mine din cartier si ma intreb, de ce trebuie ele retusate, cand par ca abia au fost turnate, metro-urile sunt cu mult mai ingrijite, desi nici inainte nu-ti dadeau sentimentul unui ghetto parasit si-ngreunat de multe ploi si vant, precum cel din Bucuresti, de pilda. Autobuzele ceva mai vechi, au disparut si ele si-au facut loc unor adevarate limuzine, cat despre magazine… cam toate-au devenit olimpice la capitolul reduceri de primavara.  Unde mai pui ca ciocolata ta preferata, sucul cu acid sau fara,fasolea tipic englezeasca si carnatii potoliti pe galantare, au prins toate eticheta de campioni.

Aici vroiam s-ajung… la marketing, la felul in care se promoveaza ditamai capitala care afara de Big Ben, o casa a parlamentului ( avem si noi una, chiar mai impunatoare) si-un London Eye, construit nu demult si care costa scump fara niciun rost, n-are mare lucru de parcurs. Bine, eu sunt malitioasa acum, insa mare diferenta intre istoria Bucurestiului si istoria Londrei, nu cred ca exista. Avem si noi istoria noastra, locurile-n care merita sa mergi, dar pana la urma, de ce merita sa mergi la Muzeul Taranului Roman, de pilda, cand tot ce stiu strainii despre noi este c-avem o gradina carpatica si-o sigla minimalista care exprima doar pasiunea noastra pentru… verde. Nu verdele ala nociv, verdele pe care-l gasesti, chipurile-n interiorul muntilor Carpati. Care munti Carpati nu-s ei mai falnici decat Alpii si atunci, de ce te-ar incanta mai tare sa-i escaladezi pe ei, cand poti, bine merci, sa-i escaladezi pe Alpii de se-ntind prin patru tari. Tari frumoase si bine brand-uite, si ele. Cam toata suflarea Europei stie care-i capitala Elvetiei, de pilda, de Anglia nu mai vorbesc. La noi sunt, insa, mici probleme. Cred ca nici noi suntem decisi, o fi Bucuresti sau Budapesta?!

Revenind la olimpiada, organizarea ei, in sine, este-o mana cereasca si pentru studentii de aici. Din spirit civic dar si dorinta de a trece ceva misto-n CV-urile lor, majoritatea se lupta pentru un post cat de neinsemnat . Sunt curioasa cati dintre studentii romani ar accepta sa stranga gunoaiele si sa aranjeze locatiile unde se desfasoara evenimentul, pentru ca fundurile alora care au dat bani, sa simta confort si desfatare? Pai stai, asta nu trebuie sa faca ECOSAL-ul sau Salubritatea sau cum s-o chema compania aia care-si plateste salariatii si cu sporul de rusine aferent?

Personal, nu-mi doresc sa fiu la Londra pe perioada Olimpiadei. Ma mai gandesc daca sa-mi cumpar bilete si sa particip ca spectator la un eveniment  de mare anvergura. Dar parca-mi pare mult mai incitant sa-mi petrec vara la malul Marii Negre, aleia de nu si-a facut loc langa Gradina Carpatica de-a fost atat de bine marketing-uita de guvern. Apropo, daca a cazut guvernul, nu s-a ofilit si frunza, sa cada si ea?

 

 

Balada lui Sebi!

Pe el Sebi il chema
Maserati conducea
Cola Zero doar, bea
Si pe fete le-agata!

A ajuns pe litoral
Condus de-un instinct carnal.
Pe la club-uri s-a tot dus
Si sampanie a curs.

Intr-o seara, pe racoare
Avea doua milioane
Arunca pe jos cu ele
Cate-n luna si in stele!

Sex nu stim dac-a facut,
Dar cinci sticle au ajuns
De sampanie, normal,
Ca-i burghezu’ number one.

Nu v-am spus si de ML-u’
Il conduce cu tupeu,
Arogant si plin de el,
E intelligent, de fel!

Fetelor, nu-i fac reclama,
De-l iubiti, nu-i nicio drama,
Hermes va va cumpara
Dragostei ii va ceda!

Si acum, in incheiere,
Sebi are cai putere,
Hainele frumos alese
Si Tissot-uri pe culese!