London Fashion Week

– articol publicat in editia din luna Septembrie a revistei Explore*.

N-am avut niciodata ocazia sa scriu, in detaliu, despre participarea mea la London Fashion Week, desi, in nenumarate randuri, mi-am exprimat admiratia aproape indecenta vis-à-vis de moda si street style-ul londonezilor astora al naibii de cool. Sa nu-si inchipuie cineva ( cei care ma cunosc stiu ca, fara doar si poate, am masurile ideale pentru a fi model) c-am fluturat vreo rochie design-uita, pe vreunul din podiumurile evenimentului. Nu.Am obtinut o invitatie prin intermediul bunei mele prietene Cherry care, in urma cu doi ani, lucra la o revista de specialitate. Ea urma sa scrie despre actu’ cel artistic, eu urma sa ma holbez la tipi misto, cu ochelari din cea mai noua colectie a Victoriei Beckham, cu Hermes-uri pe brat si pregatiti sa raspunda infatuat:”Sorry, I’m gay!” Pai trebuia sa ma gandesc, ca doar patru ani de Universitatea de Arta din Londra, Colegiul de Moda si alte cele, m-au cam invatat ca toti tipii misto si bine imbracati au sanse 90% sa devina “your best shopping friends” si , eventual,sa atenteze la inima si organul iubitului din dotare.

Dupa ce-am rascolit bine dressing-ul meu si-al intregului cartier in care locuiesc ( vreo 2000 de oameni cu tot cu 2000 de dressing-uri), am aruncat un jeans pe mine, o jacheta cat mai simpla, un tricou alb si-un beanie hat care sa m-asigure ca ploaia de-afara n-o sa-mi strice coafura. Nu mi-a dat prin cap sa fiu si eu trendy sau flendy si s-atasez machiajului meu MAC si-o pereche de ochelari. Era totusi 9 seara. Business woman-a din mine s-a gasit sa fie “fashionably correct” tocmai la un eveniment la care oamenii-si exprima ferm imaginatia prin tot felul de combinatii vestimentare. Da’ ma gandeam ca less is more si decat sa fiu privita cu dispret, mai bine cu mila ca n-am pic de creativitate si n-am ce cauta in industria asta atat de expresiva.

Am ajuns frumos la locul faptei unde, J.Maskrey, un designer care nici azi, dupa doi ani, nu m-a lamurit daca-I femeie sau barbat, si-a prezentat colectia “Pleasure”. O placere, jur, mai ales sa vezi sute de Paparazzi afara, in sala, peste tot, sa vezi oameni dintre cei mai importanti, haine dintre cele mai scumpe si ciudati dintre cei mai ciudati.Spectacolul in sine, cel putin pentru mine, n-a fost cel de pe scena chiar daca-mi facusem temele de-acasa si stiam ca femeia sau barbatul creator era un must printre Kate Moss-uri, Jenifer Lopez-e, Michael Jackson-I si Yoko Ono-uri. A fost cel din public. Adica, un nea’ gay frumos, destept si de origine ciudata, Asiatic evident, isi etala cu mandrie colierul de perle Chanel, Birkin-ul din piele de crocodul de la Hermes si, normal, esarfa Alexander McQueen. As fi omorat, in momentul ala, s-o am si eu pe-a mea la gat. Da’ pe vremea aia imi spuneam ca nu s-ar potrivi, totusi, unei tinute atat de smart. Smart pe dracu’, mi-era jena sa ma-ntorc, oamenii se uitau la mine cu mila pe care o preconizasem de-acasa. Le citeam parca si gandurile “Oh, saraca, de unde a aterizat? Din Men in Black II?”

Despre colectie, numai de bine. N-a fost chiar spectacol Lagerfeldian, cu iceberg-uri imense si sampanie scumpa dar a meritat s-arunci un ochi sau doi. Predominantul stil baroc, modele dintre cele mai burlesti si accesorii care, personal, mi-au taiat respiratia. N-am notat nimic in timpul show-ului, nici macar sa scriu despre, pe blog. Am facut cateva poze, unele mai proaste decat celelalte, nu aparuse iPhone 4 si nici nu stiam sa manuiesc o camera foto, fie ea cat de profesionista. Mai mult decat am pozat, am stat si-am scris, uitandu-ma-n jur, cam ce-ar trebui sa completez in umilul meu dressing. Lista a fost lunga, am reusit sa achizitionez jumatate din “Fashion Week’s wish list”-ul meu si dupa eveniment, imi imaginam, cu ochii deschisi, ca data viitoare o sa fiu si eu printre posesorii de Hermes si atitudine misto.

Au trecut ani si … viata mea nu s-a schimbat, ca-n catecele lui Chirila. Da’ nici o data viitoare n-a mai existat si, iata, cum m-am ales eu c-o serie de accesorii scumpe, haine care s-asa nu-mi mai vin, pantofi pe care-I stric in club, in serile prea euforice, fara alte invitatii la London Fashion Week, fara alte surse autentice de inspiratie. Ma consolez doar cu street style-ul din Londra si, va spun, oameni buni, strazile capitalei sunt un adevarat catwalk. Jur pe Chanel!

      


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s