No Comment by Adi Despot

NECENZURAT
„Megastar”ul Adrian Despot, reporter de ocazie

Dacã te-ai gândit vreodatã la Adi Despot ca la o personalitate complexã, de o frumuseţe diafanã şi cu un caracter minunat, e cazul sã iei în considerare şi veleitãţile sale multiple în ce priveşte mass-media. Afară de faptul că pseudo-moderează o  emisiune care fabrică vedete, artistul nostru cântă la Viţa de vie şi în mod natural aceste activitãţi ar trebui sã-i ocupe tot timpul.Domnul Despot ,insa, nu se opreşte aici, fiind pasionat şi de …”jurnalismul  de ocazie”.
– Emisiunea „Megastar” este în mare vogă la momentul actual. Prezenţa ta acolo contrazice mesajul muzicii rock. Pare hiperbolic spus dar Kurt Cobain, de pildă,  nu ar fi acceptat să facă parte dintr-o astfel de emisiune…
( nici un fel de reacţie… sictir total şi priviri boeme de artist neînţeles)
– Ce pãrere ai despre conceptul emisiunii „Megastar”. Se potriveşte cu imaginea ta de rocker ?
Adică vrei să spui că muzica rock se adresează doar unei părţi de public ?
– Da, din punctul meu de vedere, rock-ul este o latură exclusivistă a muzicii.
Nu ţi se pare că rock-ul ar trebui să se adreseze publicului larg ?
– Depinde din ce punct de vedere priveşti…
Din orice punct de vedere: cultural, instrumental, vocal, ca mesaj. Ca mesaj, ar trebui să se adreseze publicului larg sau unei nişe ?Care e părerea ta ?
– Eu cred că unei nişe! Dar nu  părerea mea este importantă în momentul de faţă.
Adică ce… ăştia care ascultã rock sunt mai proşti ?
– Dimpotrivă, cred că  rock-ul subliniază adevăratul concept al muzicii: Mesajul cultural si social, mai presus
Şi atunci de ce nu ar trebui să culturalizăm populaţia ?
– Vrei să spui că prin emisiunea Megastar încerci sã culturalizezi populaţia…
Nu, răspunde-mi tu la întrebãri şi apoi am să-ţi răspund şi eu.
– În momentul de faţă eu sunt cea care pune întrebãrile.
De ce? Eu nu pot sã pun întrebări ?
– Nu ne aflăm la o discuţie ca între prieteni… ci la o discuţie menită să transmită publicului ceva.

( intervine managera Viţa de vie, Andreea Talmazan):”Urmãtoarea întrebare”
Adi Despot, cu un ton sarcastic: Nu, lasã cã-mi place întrebarea asta.De ce muzica rock se adreseazã unei nişe şi nu se poate adresa întregului public ?
– Muzica rock este o stare pe care nu o simte toatã lumea.
Dar n-ar trebui s-o aibã ?
– Deloc. Sunt unii care simt mai bine muzica house, sã spunem. Dar nu cred ca e cazul sã discut despre pãrerile mele, subiective de altfel, legate de muzicã.
Atunci nu înţeleg ce legãtura are muzica rock care se adreseazã unui numãr mic de oameni şi emisiunea Megastar care se adreseazã întregului popor.Mã întrebi care instrument e mai bun dintre pian şi vioară ?Fiecare e bun în sine. Ai înţeles ceva ?
– Publicul trebuie sã înţeleagã care este mesajul tãu.
Nu cred… dar hai sã trecem la altceva
– Trupa Paraziţii a fost în Galaţi în urmã cu douã luni şi discutând despre proiectele anterioare cu Viţa de vie au spus cã în momentul de faţã nu le  place ce faceţi voi în materie de muzicã. Ai ceva de spus, vis-a-vis de aceastã afirmaţie ?
Nimãnui nu prea-i mai place ce face Paraziţii. Curentele vin şi pleacã, trupele vin şi pleacã, ideile muzicale vin şi pleacã.Atâta timp cât reuşeşti sã-ţi pãstrezi identitatea indiferent de agresivitatea sau conţinutul mesajului cred cã e ok. Artiştii ar trebui priviţi cu o oarecare consideraţie.
Adi Despot cãtre managera formaţiei :” Crezi cã a înţeles ceva?”
Andreea Talmazan, managera Viţa de vie :” Nu ştiu, dar mãcar ascultã”.
A încercat sã consemneze Aura Dajbog

http://www.vlg.sisnet.ro


170 thoughts on “No Comment by Adi Despot

  1. ceea ce a incercat adi sa sublinieze este aceasta conceptie a oamenilor ca rockul nu este un gen de muzica popular fata de celelalte. De fapt cam asta a fost si intrebarea care a vrut sa ti-o puna doar ca a zis-o altfel: De ce rockul nu poate fi la fel ca celelalte genuri de muzica?? s-a vazut un numar destul de mare de sustinatori ai trupei VDV de fiecare data cand acestia au venit, mult mai multi decat au fost la morandi.

  2. precizez din start ca nu am ceva cu persoana Aura Dajbog. poate am cu jurnalistul Aura Dajbog…
    candva Despot era idolul meu… apoi a cazut pe o panta descendenta… ajunsese sa imi fie chiar antipatic. momentan…respect pt el ca muzician, ca om de cultura…insa nu pot sa mai spun ca imi displace ca om. insa nici ca ma omor dupa el. dar ceea ce a spus la interviu aseara mi se pare absolut genial… atat el cat si andreea Talmazan mi s-au parut super tari. sarcastici, ironici, seci si stapani pe ei(unele din trasaturile pe care le apreciez cel mai mult la un om). tot respectu si pt Despot, si pt Andreea!!!
    imi doresc sa fiu jurnalist.uneori ma apuca cate o lehamite maxima cand vad in jurul meu jurnalisti de mana a 10-a… care nu au stil, si nu cunosc nici macar abc-ul jurnalismului… ei bine, atunci cand un jurnalist slab ii ia interviu unui om inteligent… daca acel om e ADEVARAT… il face praf pe jurnalist…
    dupa o faza ca asta… respectul meu pt o anumita persoana poate sa creasca spectaculos, iar vis-a-vis de Adrian Despot a crescut!
    de aici, concluziile sunt de prisos…
    insa, un sfat pt „copiii-jurnalisti”: nu e intotdeauna o drama sa pierzi, insa trebuie sa stii cand si cum sa bagi capul in pamant, ca strutul!

  3. Nu am nimic cu persoana Adi Vdv Braila…dar ma intreb de cand dam sfaturi de cunoscatori unei mase de oameni, poate nu atat de capabile precum altii, fara a demonstra ca noi insine suntem un adevarat model ?
    Nu am facut din toata povestea asta o drama… zic eu ca intrebarea mea de la care a pornit totul a fost pertinenta. Poate ar fi fost mai inteligent sa-l intreb daca si-ar dori sa si-o… cu Andreea Raicu! Parerea mea! Am si eu dreptul s-o sustin, nu ?

  4. e parerea ta. ai dreptul sa o sustii! categoric! pana aici, toate bune si frumoase… doar si cei de la reviste gen „Atac” sau „Story” isi sustin parerile. insa aici apare o problema: cum o sustii?
    daca o sustii lamantandu-te indirect, asa cum ai facut-o mai sus, nu o sa ai succes decat la femeile de varsta a 3-a care se uita constatnt la Surprize-Surprize, la muncitorii de pe santiere si la gospodinele care citesc tabloide de scandal. chiar cred ca ai avea potential mai mare decat targetul asta.
    tocmai de-aia, ce am spus in commentul de mai sus nu am zis-o cu rautate, nu m-am pretins a fi vreun Mafalda… insa in orice manual de jurnalism o sa gasesti condamnata atitudinea ta de la interviu…

  5. A… si sa-mi dau cu parerea la Megastar😉
    Si inca ceva… nu vad niciun fel de atitudine in ce ma priveste la interviu. Nu condamn… nu am facut decat sa scriu interviul necenzurat! Am spus ceva rau de cineva ?
    Si Becali ii face praf pe ziaristi! Ai punctat bine cand ai spus ca DEPINDE CUM ;)! ASa.. rebeli fara cauza putem fi toti.. si mai ales rockeri inraiti!

  6. aura ideea e ca mai toti rockeri s-au saturat sa fie tratati ca niste sobolani care stau in gettorui si singurele lor concerte au loc underground. De altfel poti consulta un interviu tot de al tau din 2004 tot cu despot in care preciza clar ca VDV nu vrea sa faca muzica underground. Si ca sa iti dau un exemplu : muzica vdv e ascultata de o categorie destul de mare de oameni fata de alte formatii rock, fata de sa zicem metallica.
    [quote] – Da, din punctul meu de vedere, rock-ul este o latură exclusivistă a muzicii. [/quote]
    aici a fost greseala ta. Rockul este face parte integral din muzica, in nici un caz o latura exclusivista. Poate e doar parerea mea dar e mai mult melodic rockul decat hip hopul sau rapul care reprezinta niste versuri recitate in nici un caz cantate

  7. Nu spun ca nu… dar de aici pana a spune ca toata populatia ar trebui sa aiba o stare rock ! Sincer iti marturisesc ca m-am saturat de rockerii parveniti care asculta Linkin Park si Evanescence si se lauda sus si tare ca asta-i muzica. Nu cred ca sunt exagerata cand spun ca fiecare ar trebui sa-si vada de bucatica lui si sa mearga pe o linie. Despot in muzica e un tip ok! Ca unii il venereaza, asta-i problema lor. In materie de muzica au de ce. Dar sa fim seriosi, MEGASTAR nu-l reprezinta! De ce Dan de la OCS nu se duce sa se dea in spectacol ? Pentru ca are demnitate si pentru ca stie ca el asculta rock, el simte starea rock si nu-i pasa de ce-i in jur, astazi in mass-media.
    Si apoi… nu mi s-a parut ca a fost atat de destept sa te numeasca prost din moment ce tu n-ai facut decat sa fii curios. As intreba si un critic bun care lucreaza la reviste de care unii poate n-au auzit ( important e ca au auzit de Story si Atac) despre Megastar si DESPOT !
    Parerile mele nu conteaza… nu-mi pasa ce spun ceilalti vis-a-vis de inteligenta, prostia mea, harul meu sau lipsa lui in materie de jurnalism. Cert este ca nu-mi place sa amestec lucrurire, nu-mi plac oamenii care stiu doar sa calce in picioare fara un motiv anume. Dar ce conteaza parerea mea ? Fanii sunt importanti, muzica formatiei, emisiunea Megastar, cota de audienta a lui Despot si mai ales managera trupei Andreea Talmazan!

  8. Mie nu imi place atunci cand cineva foloseste multe cuvinte alese si le aseaza frumos in propozitie, dar pana la urma nu transmite nimic.
    Cu sau fara suparare, cel mai relevant e titlul blogului!

    Cat despre partea cu Andreea Raicu, deja devine de prost gust.

  9. Sunt un om care a fost pentru prima data la concert Vita de Vie, iar dupa concert, intamplator citesc interviul tau.

    – Ce imi spune mie acest interviu despre formatia despre care vreau sa imi fac o parere?
    – Cu ce schimba emisiunea Megastar si participarea lui Adrian Despot la ea, existenta si activitatea formatiei?
    – De unde stii ce il reprezinta pe Adrian Despot? (nu uita ce ai spus, fiecare ar trebui sa isi vada de bucatica lui)
    – Cati ani ai si ce reprezinta pentru tine conceptul de demnitate?
    – De ce compari OCS cu Vita de Vie si Adrian Despot cu Kurt Cobain?
    – Parazitii sunt un reper al muzicii de calitate?
    – De ce i-ai luat interviu lui Adrian Despot?
    – Pana la urma, cum ai sustinut ceea ce crezi?

    Ai inteles ceva din raspunsurile lor? Daca da, inca astept sa vad ce. Daca nu… macar ai ascultat.

  10. ce discutii interesante🙂
    ma intreb daca cineva stie de ce a fost ales adrian in juriul de la Megastar… poate credibilitatii lui si pentru ca astfel ii este recunoscuta valoarea ca muzician si ca om. in fond este absolvent de conservator.
    in alta ordine de idei rockul a „revenit” in forta in topurile din America, Marea Britanie si Germania…. si un singur titlu se vinde in milioane de exemplare … asa ca rockul poate foarte bine sa devina un gen popular nu un gen de nisa… apropo… rockul ca fenomen si ca mesaj a depasit faza de „nisa: de prin anii ’60… dar suntem prea mici ca sa stim sau sa ne aducem aminte… poate din povestile bunicilor🙂
    cat despre ziaristi… toti ziaristii la inceput fac greseli si pun intrebari nepotrivite… experienta insa face diferenta… ca in oricealt domeniu din viata…

  11. :)) Nu te schimbi niciodata Nora! Am scris ceva mai sus dar nu stiu ce s-a intamplat ca s-a sters!
    Vroiam sa spun doar atat… in primul rand nu raspund la intrebari subiective menite sa-l puna in evidenta pe Despot. In al doilea rand, de cand Vita de vie reprezinta muzica de calitate in Romania incat sa-si permita sa spuna ca nimanui nu-i mai place ce face Parazitii. Macar ei au avut bunul simt sa spuna ca nu le mai place lor personal. Si aici e o dovada de diplomatie si bun simt de care niciun om destept nu ar trebui sa se lipseasca.
    Apoi… inca o chestie, Nora… crezi ca „Numai iubirea” una din piesele tale preferate, este un reper de muzica de calitate ?
    Hai sa raspund la intrebari… desi… sa fiu sincera gestul meu ar putea fi inteles ca fiind un fel de „cine se scuza se acuza”
    Fii atenta
    – Tu nu vrei sa iti faci o parere. Tu iubesti Vita de vie, esti fana.
    – Schimba calitatea muzicii. Se vede si nu o spun numai eu.Dar tine poate de subiectivism si atunci nu e cazul sa ma pronunt.
    – Nu stiu ce il reprezinta pe Despot. Stiu, poate ce reprezinta Vita de vie.Am spus si repet, totul tine de subiectivism.
    – O domnisoara nu trebuie intrebata niciodata ce varsta are. Cat despre demnitate…ce-ar fi sa spui tu mai multe. De indata ce ai intrebat asta inseamna ca ai deja un concept in ce priveste demnitatea.
    – Nu compar trupele… compar bunul simt vis-a-vis de ideile pe care le promoveaza si verticalitatea lor.Si apropo.. n-am spus nimic de OCS, am vorbit de Dan si de Adi.
    – Ti-am raspuns mai sus. Nu conteaza ce cred eu, insa. Datoria mea este sa informez nu sa spun ce cred.Daca o fac eronat, atunci te rog sa-mi dai in cap asa cum crezi de cuviinta
    -Pentru ca-i unul din putinii oameni din Romania care-si face datoria atunci cand este pe scena, pentru ca a fost sarcina de lucru si pentru ca am multe de invatat de la un om cu experienta.
    – Un jurnalist bun nu va spune niciodata pe fata ceea ce crede. Iar daca tu crezi ca n-am sustinut nimic din ceea ce cred si gandesc, scuze pentru repetitie, inseamna ca sunt un jurnalist bun. Stai putin… nici macar nu sunt jurnalist. Am 17 ani si sunt un nimeni, dupa cum vreti voi sa subliniati.
    Multumita ?
    Multumesc
    Si inca ceva… eu zic ca e e mai bine sa ignori ceea ce nu vrei sa promovezi. Publicitatea negativa aduce multi adepti ai unui curent sau ai unei persoane. Nu ma suporti ? Ignora-ma!
    Ganduri bune ( pentru Nora)

  12. Buna Otilia! Aici ai dreptate, nu te contrazic! Intr-adevar inca din anii ’60 rock-ul a devenit foarte popular dar in societatea de astazi lucrurile nu mai stau chiar asa. Eu am vazut aseara fete parca trase la xerox care tremurau cu gandul ca-l vor vedea pe tipul de la Morockani :)). Alea n-au cum sa simta rock-ul pentru ca ele asculta altceva si se regasesc sau nu in altceva.
    Discutia incepe sa derapeze spre alta idee… este rock-ul un stil de viata ? Unii ar spune ca nu, altii sustin cu ardoare ca da! Care-i adevarul ? Daca tratam totul asa , daca-l luam pe „Nu”, „Nu intelegi”,”Esti prost”, etc in brate, fireste ca nu vom da raspunsul unor nelamuriri care ne macina, fiind adolescenti chiar.. cautand adevarul si identitatea proprie.
    Dar ce conteaza chestiile de mai sus ? Important e ca suntem fani, ne place o trupa, ii luam ca model si de cele mai multe ori descoperim ca nu mai suntem noi insine.

  13. Mega Star schimba calitatea muzicii? Cum spui tu.. :))

    Cand tii la cineva sau iubesti o formatie, incerci sa ai cele mai sincere si mai obiective pareri. Asa am procedat cu tine si tot obiectiva sunt si cand e vorba de Vita de Vie (poate nu stii, dar de fiecare data cand mi s-a parut ceva in neregula cu formatia, am spus-o). La fel de obiectiv cred ca ar trebui sa fie si un jurnalist., iar tu imi raspunzi la intrebare spunandu-mi ca „aici este vorba de subiectivitate”.

    Nu am inca sigur o definitie a demnitatii, si de aceea nu pomenesc de demnitatea altora. Iti sugerez sa faci acelasi lucru.

    Sunt de acord cu tine, ar fi ideal daca toata lumea ar avea rabdare cu toata lumea si ar sta sa explice acelasi lucru de mai multe ori fiecaruia. Acest lucru insa e foarte greu de realizat, abia daca avem rabdare cu prietenii, cu copiii, iar tu te astepti ca o formatie cu atata experienta sa stea sa explice tabla inmultirii unei jurnaliste de 17 ani. Ar fi frumos, si mie mi-ar placea, am trai intr-o eterna beatitudine, dar e foarte greu. Tu ai avea rabdare?

    Gandurile rele nu isi mai au locul in persoana Nora. Nu urasc, nici nu ignor. Uneori ma amuz…

  14. Eu am vorbit de subiectivism pentru ca in cazurile respective nu trebuia sa-mi dau eu cu parerea.
    Ok, imi cer scuze ca am indraznit sa fac un interviu cu Vita de vie. Promit ca nu o sa se intample😉 Alte argumente, Nora ?

  15. Ok, nu vroiam sa intervin, dar…

    Dacat sa spun ca rock-ul este nisa (ceea ce este adevarat, dar nu in totalitate), as spune ca rock-ul apartine unui mod de a trai. De ce as spune ca e nisa ? Pentru ca rar vezi pe cineva care asculta manale, house, tehno si nu mai stiu ce rahat sa asculte si rock, deci, rockul e nisa. Argumentele sunt pro si contra.

    In ceea ce priveste razboiul Aura vs Grup vs VDV … totul a pornit de la o mica mare stare de kkt in care poate se afla Despot cand a vorbit cu Aura(hai sa o luam asa, sa nu mai facem teoria batzului), orgoliile au degenerat(vedeta vs. jurnalist), si s-a ajuns aici. Despot intr-adevar, catedata mai exagereaza cu bunul simt, nu vreau sa il scuz, dar da, cu parere de rau, mie personal nu mi s-a parut comportament de om civilizat, dar na, fiecare cu a lui. Isi putea impune un pdv prin raspunsuri scurte si la obiect, fara sa faca devieri, partial penibile.

    Nu vreau sa inculp, dar sunteti amandoi vinovati.

    Ca o indrumare, Aura, sa incerci sa iei interviu si la alti membri ai formatiei. Stiu ca ti-a fost bagat pe gat, dar incearca sa te impui. Despot is not the GOD.

    All za best.😀

  16. Un om care gandeste ! Alex a facut lumina in toata povestea. Nu am spus niciodata ca nu sunt vinovata de unele chestii asa cum au sustinut ceilalti spunand ca de fapt eu am punctat cat e de idiot Despot, fara sa fie asa! Si vorba lui Alex, cred ca greseala mea cea mai mare a fost ca i-am dat lui atentie. Mie una imi place Cezar la nebunie ! Dar uneori in viata nu poti face numai ceea ce-ti place si aici ma refer la faptul ca Viata Libera nu este un ziar dedicat unei nise ci tuturor… mi-ar placea sa scriu pentru o revista exclusivista insa pentru moment incerc sa-mi fac treaba in bucatica mea.
    Ciudat este ca nu am spus nimic rau despre el in interviu! Ce? Nu-i un caracter minunat, o frumusete diafana, un adevarat specialist ? Nu in asta pozeaza ?
    Pana la urma si la urma, vorba lui Alex nimeni nu e atat de „God” incat sa-si permita sa se poarte dupa bunul plac, injosindu-i pe unii si pe altii. Asta arata frustrare si neputinta. Daca i se pareau intrebarile stupide putea frumos sa spuna :”Gata, nu mai pot vorbi, o seara buna”. Dovedea cu adevarat ca-i inteligent. Dar cum naiba sa nu imprumute si el stilurile Kurt Cobain, Jim Morisson si a altora care au facut istorie si care au dat bine nu numai pentru muzica lor ci si pentru atitudinile lor. Dar ei au avut pentru ce milita… Despot ? Despot e un om normal care simte muzica. Nu a trait in mizerie, nu a fost chinuit de viata, a transmis un mesaj in care unii se regasesc altii nu! E artist, e bun , stie ce face… dar asta nu-i da dreptul sa faca ce-l taie capul.
    Eu nu-l condam ca nu am dreptul! Si nici n-am de ce! Omul s-a purtat cum a vrut, eu am scris cum am vrut si povestea merge mai departe. Imi pare rau ca sunt oameni care sustin unele lucruri doar ca asa e la moda… sa fii nonconformist, sa fii rebel sa fii, sa nu fii…
    N-are rost sa mai scriu tot felul de chestii caci fiecare crede ce doreste! Cert este ca Alex a fost singurul cu adevarat impartial si pentru asta ii multumesc!

  17. aura nu e cazul sa te superi, aici avem niste diferente de opinii pe care speram sa le rezolvam civilizat doar ca au mai intervenit si niste expresii mai de „fata blocului”.
    Si parerea mea ca despot a fost destul de finutz ca a aceeptat sa iti dea interviu avand in vedere ca era mort dupa concert (akuma nu stiu cand i-ai luat tu interviu dar banuiesc ca dupa concert) si era destul de obosit. Eu in starea aia ma duceam si ma culcam direct. Dar bineinteles eu nu sunt artist. Nu incerc nici sa il scuz, mi-e mi s-a parut ca are o greata destul de mare in el dar e doar parerea mea.

  18. bai tata! eu scriu acest comment ca sa nu va mai certati asa .lumea a fost subiectiva si rea de la inceputuri asa ca numai are rost …ca oricum nu rezolvati. nu prea mi a placut interviul dar asta e! nu o sa dau in cap nimanui iar in ceea ce priveste muzica🙂 ascultati rapsodia ungara nr 2 pentru pian!:)

  19. „De ce Dan de la OCS nu se duce sa se dea in spectacol ?” trebuie neaparat sa raspund la asta: pentru ca e beat si/sau drogat tot timpul si pe langa faptul ca nu l-ar primi, nu s-ar tine pe picioare oricum, asa cum face la multe din concertele OCS😛

    Dar iti dau dreptate, nu prea avea ce cauta la o astfel de emisiune, macar din respect pentru el, daca nu pentru cei care-l si asculta

  20. Jurnalistic vorbind, interviul e prost. Nu din partea lui Despot, dar din partea celei care a pus intrebarile. A pus o sumedenie de intrebari la care raspunsul putea fi da sau nu (usually, intr-un interviu intrebarile trebuie concepute in asa fel incat sa poata fi dat un raspuns mai amplu). Si mai sunt o gramada de chestii. Parerea mea ca nu ar trebui sa se vocifereze chiar asa de mult despre cat de topirlan e Despot, ar trebui ca cei care ii iau interviuri sa puna niste intrebari inteligente si sa „show some respect”.

  21. auraseprosteste?
    auraseminimalizeaza?

    credeam ca poti mai mult, daca ai facut un interviudecacat ca asa ai vrut sa-l fac, bravo! ti-a reusit, daca nu imi pare rau de tine, lasa-tedemeserie, nu ai nici o treaba.

  22. Nu, nu ma minimalizez si nu ma prostesc! Interviul asta este prost si nu numai din vina mea! Punct! Si inca ceva… de ce nimeni n-a reactionat cu nimic la celelalte interviuri, ba chiar la interviul trecut cu Despot ( doar Alex) ? Pentru ca asteptati ca niste rechini lucrurile negative si pentru ca stiti sa dati in cap asa cum stie Despot si Talmazan! Sa fiu sincera nu-mi mai pasa ! Credeti ce doriti! Am mai vazut scrise pe aici… pareri „jurnalistice”. La noi in tara toti se pricep la toate si toata lumea-si da cu parerea ! E in regula… o sa sterg interviul asta ca si asa va aparea in ziar zilele urmatoare … doar ca sa nu mai aveti voi pe cine acuza.. unii dintre voi, nu e cazul sa generalizez!
    Nu am de ce sa ma scuz cu nimic… nu e un interviu reusit, aici nu neg dar nu cred ca sunt singura care trebuie sa colaboreze.. in primul rand si in al doilea rand.. de ce la interviul asta sunt multi care posteaza si la celelalte nu ? Poate pentru ca specultati greseli si asteptati sa dati in cap! Fani Vita de vie…va multumesc ca mi-ati dat mai multa atentie decat merit ! RSH… fii atent ! Cand cineva greseste… nu inseamna ca-i debil sau ca nu poate mai mult.. inseamna ca e OM si i se mai intampla! Imi cer scuze ca sunt singura persoana din lume care greseste! Si-mi cer scuze intregului grup VDV in frunte cu formatia, manager si ceilalti!
    Imi pare rau ca n-a inteles nimeni ce am vrut sa subliniez… si imi mai cer scuze inca odata ca am 17 ani si-mi permit sa exist! Ganduri bune!

  23. dan de la ocs nu se duce la nici o emisiune pentru ca pentru el si pentru multi alti de stilul „new school revolution” nu admit ca altceva decat ce fac ei este muzica si de asemenea cea care exista nu are mai mult de 10 ani. au fost aptaman trecuta la un festival pentru copii bolnavi de sida la care trebuiau sa faca un cover si au facut dupa beatles pe care nu o admit ca muzica. asta nu inseamna ca s-au dus la misto?
    megastar este o emisiune in care adrian despot a fost invitat ca expert si pentru o parere pertinenta.
    auras, nu inteleg cine iti da tie dreptul sa faci tigan pe cineva? poate ca o ai mica…
    daca nu s-a facut bis inseamna ca nici tu nu ai facut, de ce nu ai facut?
    metallica are cu siguanta mai multi fani decat vita de vie si sa canti cu morandi in concert nu e chiar culmea penibililului.
    parerea mea e ca va dati nite standarde de superioritate prea ridicate si prea ridicole in cadrul acestei discutii si ca sa pastrez si eu stacheta la aceeai nivel o spun ca SUNTETI TOTI NISTE , inclusiv cei mentionati in interviu!

  24. si toutusi ii dau dreptate aurei. A gresit si ea, intr-adevar a ratat un interviu, asta e. Marius Nicolescu u pari ca vorbesti asa ca un jurnalist : u in cariera ta nu ai ratat niciodata un interviu, toate interviurile tale au fost perfecte, cele mai mari succese, atunci cum de nu am mai auzit de tine pana akum. Iar dak m-am inselat si nu esti jurnalist atunci cine iti da dreptul sa o judeci pe aura care se afla la inceputul carierei. Multi dintre cei mai de succes jurnalisti romani la varsta asta habar nu au cum se tinea microfonu in mana.
    RSH dak toata lumea s-ar lasa de meserie dupa o greseala majora atunci ar trebui ca la fiecare 2 ani sa mai facem o facultate ptr ca nu mai suntem buni in domeniul in care am lucrat pana akuma.;

  25. hmmm pentru cei care se dau ziaristi: you should know better, controversele pe tema acestui interviu arata tocmai faptul ca e unul reusit. daca era plictisitor si spunea ceva ce s-a mai spus de N ori, nu mai statea nimeni sa citeasca, ba mai mult sa si comenteze😉 Alt sens al cuvantului ‘reusit’ decat cel folosit in comentariile de mai sus, dar totusi si-a facut treaba la fel

  26. https://auravorbesteprostii.wordpress.com/2006/11/15/vita-de-vie-galati-septembrie-2004-%e2%80%93-interviu-ad/

    Va rog sa intrati si aici… pentru cei care se considera jurnalisti, vorba lui Andrei… tare sunt curioasa ce tip de intrebari sunt astea.. inchise sau deschise!
    Pentru fanii VDV.. de ce nu ati comentat si interviul asta ? Probabil pentru ca lucrurile negative atrag mai mult atentia celor care abia asteapta sa dea in cap cuiva ?

  27. Faptul ca lui Despot i-a luat Aura, un copil (referitor la varsta), interviul nu inseamna ca el trebuia sa se coboare la nivelul unui copil.
    La jumatatea interviului el spune ceva de genul
    Aura: „…?”
    Adi: „Answer my question first!”
    Aura: „I asked you first!”
    Adi: „No, I asked you first!”
    Si tot asa…
    El s-a comportat ca un copil, si desi Andreea a incercat sa calmeze spiritele, el nu a incetat.
    Da, si intrebarile Aurei au fost menite probabil sa-i atace imaginea dar cred ca se putea sa fie mai diplomat.

    Referitor la concert:
    Zgubi, de unde stii tu ca eu n-am strigat pentru bis ? Noi, cei din grup normal ca ne doream sa-i mai vedem, mai ales cand am auzit ca lumea striga „basu” alias „hai, nu mai plecati?”. Nu comenta daca nu ai fost acolo.
    Vita de Vie si Morandi au public foarte diferit, si ghici cine are priza la public mai mare? Cine se aude in fiecare seara in discoteci/cluburi ? Nu condamn ca au cantat in aceeasi seara, pe aceeasi scena, fiindca concertul era menit sa multumeasca pe majoritatea publicului (si acei studenti carora le place pop/club si acei studenti carora le place rockul/vita), si mai ales ca imi doream sa vad trupa dupa mai mult de un an de la ultimul meu concert. Majoritatea erau morandisti, n-au strigat dupa bis cand au strigat si ceilalti, formatia n-a revenit (o premiera la galati). A fost un concert trist, si pentru grup si pentru formatie.

  28. adi despot e un fel de mamaliga, l-am cunoscut acum vreo 2 ani in backstage la un concert, am stat la cateva beri. Am mai stat de povesti cu intreaga dupa un concert in aer liber intrerupt din cauza ploii, deci nu ma mira deloc faptul ca „ai facut ce ai vrut cu el” in interviu. Imi place VdV, dar asta nu ma impiedica sa afirm ca „dektop” e cam varza la a-si sustine ideile (si la a avea unele, coerente).

    PS: m-au omorat culorile si marimea textului :))

  29. Nici mie nu-mi place fontul deloc… culorile nici atat nu-mi plac, dar pentru ca sunt nula in materie de informatici si update-uri pentru blog-uri, nu prea stiu cum sa schimb! O sa incerc, promit!:) E cam dificial de citit si mai ales boring! Pierzi sirul ideilor si randul!
    Cat despre Despot… nu mai spun nimic pentru ca iar o sa mi se dea-n cap urat de tot. Eu am incercat sa-mi fac datoria… nu mi-a iesit cum mi-as fi dorit dar mereu va mai fi o data viitoare! Repet… imi pare rau ca putini au citit pana acum celelalte interviuri si chiar celalalt interviu cu Despot… si au criticat tocmai ce nu merita criticat!

  30. si ce daca se gasesc grupies care sa-l idolatrizeze pe despot? tot asa e si cu dobitocul de chirila.. (ala e nesuferit rau, again, cunoscut in persoana), multi vorbesc, putini pricep. mai are acum valoare? nu. canta vechile melodii. e cam lame, dar ma gandesc ca o sa-i treaca.

    PS: imi place (ex) vama veche, dar de chirila chiar nu!😀

  31. Ba da! Ai fost intransigent atunci cand ai spus „Lasa-te de meserie ca n-ai treaba”. Deci daca cineva ma injura e in regula macar ca a citit articolul? Asta e mentalitatea pur romaneasca! Vorba lui Negru, reper de” intelepciune si bun simt mass-media”:”Important e sa-mi scrie bine numele in ziar”. Nu e chiar asa! RSH, e parerea ta, nu o contest.. dar asa cum ati sarit pe mine la interviul ala, puteati sa scrieti si la cel din 2004… sau si ala a fost lame si n-a meritat ? Daca a fost la fel de lame ca asta de ce n-ati reactionat de atunci ?

  32. Ma bucur ca am cunoscut si aceasta parte din Aura. Nu sunt incantata, dar ma bucur – mi-am dat seama ca inca ma pot insela tare de tot in privinta oamenilor.
    Ma bucur ca ai incredere in tine, sper sa fie incredere si nu orgoliu. Daca crezi ca asa iti e mai bine, tine-o tot asa!
    Felicitari pentru interviu si scuze daca am reactionat impuilsiv.
    Nu ma mai bag in discutia asta, pentru ca nu ajungem la nimic si chiar nu are rost.
    Daca vrei concurs de argumente si despicarea firului in o mie, mai bine pe mail. Mie nu imi place sa ma dau in spectacol.
    Ganduri bune!

  33. Nu… nu ma mai intereseaza! Eu am cunoscut partea unora… care se autointituleaza prieteni si care dau in cap indata ce au ocazia.
    Si te rog.. nu o mai pune pe Oana sa ma descoasa… se face de ras! In rest… si eu cred ca ar trebui sa-ti vezi de treaba in continuare… daca ai fi fost asa o mare fana Despot sau daca intr-adevar ai fi respectat trupa ai fi comentat si la interviul celalalt !
    Despot e o vedeta cu ifose. Era beat si n-avea chef! Mai vrei ceva ? Nu stiu daca am specificat chestii de genul asta-n interviu, dar cui ii pasa ?
    Nu e orgoliu, absolut deloc! Cat despre Auras si Alex… MULTUMESC!Ei macar au fost imprtiali si nici nu se cred asa… prieteni cu mine ca altii. Iar Adi.. daca mai intri… incearca sa pastrezi distanta atata vreme cat mi-ai demonstrat cat esti de ipocrit si de fatada! Ganduri bune si voua, unora

  34. ei, nu pune atat la suflet zeflemeua unora care si-au vazut idolul varza, nu e vina ta, e vina lui😉

    pe el ar trebui sa-l critice pentru ca e dobitoc, nu pe tine pentru ca ai scos asta in evidenta😀

  35. Trupa VDV se poate lauda ca ajunge cu la fel de multi groupies ca cea din Almost Famous:)). M-au amuzat commentsurile pentru ca am vazut ca oamenii nu disting inca omul asa cum o fost lasat pe pamant de cel care vrea el sa para pe scena… Ciudat e ca ne mai intrebam de ce credem in discursurile electorale:P cand refuzam sa vedem ca cei ce ne canta,incanta,descanta sunt simple persoane ce fac lucrurile astea pt ca la asta se pricep si asta e meseria lor.
    Despot nu e =VDV, nici macar nu a infiintat el formatia, e doar solistu si asta face pt ca e meseria lui, asadar si prin urmare mi se pare normal sa il intrebe si de megastar si de formatie si de toate celea. Despot castiga un ban de la primatv, are o familie acasa si le pune o paine pe masa … ca sa aduca un ban in plus se prostitueaza la tembelizor ca marea majoritate. Pacat mare e faptu ca nu vrea sa recunoasca si se crede arhanghel si ca aduce un mare beneficiu muzicii asa.Se ascunde dupa degetel si crede ca o sa predice doctrina rock:)). Trezirea la realitate dragi concetateni, traim intr-o tara democratica fiecare asculta ce vrea si cum vrea atata timp cat nu incalca legile.Fiecare simte ce vrea si ce poate si daca pentru unu e mult mai simplu sa-si explice dragostea prin Adi Minune, altii sunt mai filozofi si asculta alte genuri…Rock-ul nu e pentru toti, pt ca in general calitatea nu a fost comerciala…Asa cum filmul european nu o sa fie agreat si inteles de toti, pe cand cel american iubit pana la extenuare(si nu cred ca e pers care sa afirme ca nu s-a relaxat niciodata cu o comedie stupida) la fel si muzica depinde de om pentru ca OMUL FACE MUZICA nu invers, iar rockul e un gen muzical cu o frumoasa istorie da’ asta nu ne obliga sa fim in negru tot timpul si sa exageram prin a-i indeparta pe ceilalti.
    Raspunsurile de genu: tu nu intelegi; tu esti prea mic…fac rusine celui ce le zice nu celui ce le aude…si nu merita gandite is prea limitate.

    O singura rugaminte am pentru cei ce au facut tot felul de observatii la stilul de redactare: Va rog frumos lasati o adresa de blog sa va citim scrierile, pentru ca atunci cand incepi sa critici nu iti expui doar parerea ci inseamna ca deja tu ai niste studii ce iti pot certifica opiniile.

    Urat din partea voastra sa va pupati pe o parte si sa va injurati pe alta dragi membri ai grupului VDV…denota o atitudine urata si de piata…sigur nu rock cum ati vrea.

    Pietrele jos!Am intrat in secolul 21…adaptati’va!

  36. bravo didi.🙂 de asta ziceam eu de groupies.. nu se face distinctia clara intre vdv si adi despot, omul. Cu atat mai mult, cu cat nu el e sufletul formatiei si nu o poate reprezenta ca atare. E doar cel mai aratos, drept urmare, impins un pic in fata ca si imagine.

  37. Marius, vreau sa vad si eu interviul tau cu Minculescu. Nu-mi place cum gandesti. Daca tot te dai cunoscator si spui ca faci parte din presa… cel putin asa am inteles, ia spune-ne de ce crezi ca atitudinea unui artist vis-a-vis de un ziarist trebuie sa fie ostentativa, mai ales fara motiv?
    Cat despre interviuri bune.. spune-ne si noua un ziarist bun , da-ne exemplu de materiale.. dar te rugam, fara Mircea Badea!

  38. Stimata si mult respectata don`soara Aura, din totalitatea zvacnirilor mele de avant pionieresc… va rog sa ma iertati ca am indraznit sa ii iau apararea domnului Despot(de fapt, nici nu stiu de ce ii mai spun domn!)
    Sunt doar un umil groupies… am fantezii cu membrii formatiei vocal-instrumentale VDV.. si adevarul e ca, ma tin dupa ei doar pt ca domnul Despot(off! iar i-am zis domn!) sa imi arunce cate un zambet in timpul concertului. Iar atunci, inima mea de rocker suparat zvacneste si din strafundul ei, rasare un ghiocel!
    Nu pot decat sa va multumesc. De fapt, nu atat dumneavoastra, cat naturii care v-a inzestrat cu har jurnalistic. Daca nu ati fi facut acel superb interviu cu domnul Despot (mi-am tras o palma sa nu il mai „domnesc” atat, ca oricum nu merita!) poate ca si acum acel suflet plapand de rocker satanist ce uraste emisiunea Megastar inca i-ar mai diviniza pe cei de la VDV. Dar, de azi..totul s-a schimbat. De azi ascult numai OCS, mi-am tapetat baia cu postere cu Dan, voi scuipa televizorul atunci cand voi mai vedea pseudoemisiuni ce incurajeaza afirmarea „talentelor” mioritice.
    Ma apuca si nervii! Cum e posibil ca intr-o tara in care numarul gazetarilor de valoare scade vertiginos de la an la an, un asa-zis cantaret urat (si pe deasupra betiv!) sa ii rada in nas unei flori ale mediei autohtone. Atunci cand dumneavoastra l-ati incuiat cu intrebari stiintific si psihologic elaborate, pe..Despot(ha! ca nu i-am mai zis domn!) acesta, aflat intr-o stare avansata de ebrietate sa va trateze ca pe un jurnalist minor si incompetent.Cum e posibil ca intr-o tara in care libertatea presei a fost castigata in epoca postdecembrista prin sangele varsat de niste tineri, un individ complet nepregatit cu pretentii de cantaret si cu un caracter egal cu -1 sa va trateze ca pe un elev caruia tocmai i-au cazut fituicile din banca in timpul tezei?! Curat murdar!
    Imi pare rau ca v-am pricinuit neplaceri cu postarile anterioare! Imi pare sincer rau si nu mi-o voi putea ierta. Mi-ati spus sa „pastrez distanta”.. Am pastrat-o, pe buna dreptate!Acest comentariu l-am scis de la 2 metri de calculator, cu tastatura in brate, din debara… Mi-e si rusine sa mai iau legatura cu dumneavoastra. Ma simt jenat de efectul neputintei mele de a ma ridica la nivelul integritatii si valorii dumneavoastra. Am tot incercat sa ma ridic la supranivelul dvs…insa asta e… nu prea am detenta(am fost bolnavior cand eram mic!) Oricum, va rog, daca veti dori sa imi luati si mie un interviu… lasati-ma sa stau aproape de dumneavoastra, sa va strang in brate si sa va pup. Mi-am schimbat orientarile… nu mai sunt un sustinator a lu`…(nici nu ii mai zic numele, ca nu merita, la cat rau v-a facut!).. dar in sufletul meu parsiv…tot in categoria groupies am ramas… Si cum nu mai am catre cine sa imi orientez trairile… pot sa fiu „grupizu`” dumneavoasta? Va asigur ca stiu sa pup in fund bine! Si nu las nici bale!
    Jos mojicii!

  39. Cu atitudinea ta spui totul… si prin chestiile alea de mai sus… pe care, evident le spui ironic, te caracterizezi foarte bine! Nu ma mai agit… nu merita, mai ales pentru cei ca tine care nu cantaresc lucrurile inainte sa vorbeasca. Am zis eu ceva de groupies ? Am impresia ca va simtiti… unii din voi!
    Ganduri bune.. si nu ma pupa in fund ca nu platesc bine! ( iar m-am agitat degeaba:)))

  40. Si inca o chestie… hai sa nu mai facem mahala dintr-asta ieftina pentru ca nu-si are rostul. Idolatrizeaza pe cine vrei tu, scrie ce vrei pe ce blog vrei… dar nu aici. Te laudai ca faci nu stiu ce genuri de presa, ca ai facut radio, tv si alte chestii. Asteptam produsele finite si nu texte „jurnalistico”-fantastice.

  41. Si pentru ca nu pot sa ma abtin:)) tare sunt curioasa cand si unde am spus eu, in interviu ca mi-a facut domnul Despot rau ? Si inca odata.. domnule „Adi VDV BRAILA”, felicitari pentru textele dvs jurnalistico-fantastice.. sau fanatice :))

  42. La naiba! Doar o vorba sa-ti mai spun… aminteste-ti vremurile cand faceai complimente gratuite, vorba Norei, la adresa mea :))! Atunci nu lasai bale ?
    Mi-e rusine cu mine in momentul asta pentru ca am rspuns unor chestii „underground” la modul nevativ, evident. Adi, sa ne traiesti si sa ne gazetaresti cu bine!

  43. Chiar ma distreaza acest subiect.
    In primul rand cred ca nu a deranjat pe nimeni amintirea faptului ca Adrian Despot participa la emisiunea Megastar. Pareare mea despre participarea lui in aceasta emisiune este una chiar buna, tinand cont ca el s-a lansat in lumea muzicii tot printr-o astfel de emisiune. Nu inteleg de ce crezi ca daca faci sau esti doar consumator de muzica rock, trebuie sa te pui in cap, sa refuzi absolut orice.. (daca esti rocker adevarat trebuie sa sa nu te speli, altfel nu te mai recunoaste acea nisa)

    Asa este, ai ghicit! Adrian Despot = Vita de Vie, noi toti suntem adeptii lui, pt o felie de paine e in stare de orice- sa se prostitueze , aaaaaaaaaaaa si am uitat .. Adrian Despot e un arhanghel…:))….bravo si tu esti geniala multumesc mult m-ai facut sa rad cu lacrimi.

  44. La cei 17 anisori ai tai ar trebui sa stii ca nu se fac nominalizari la Oscar pentru interviuri….dar daca vrei tu putem organiza un Oscar special pt tine. Sfatul meu este sa-ti cumperi un loc pe Luna sa-ti infiintezi o publicatie si sa vinzi ziare la un chiosc (ca pentru asta nu iti trebuie cultura). Aaa…si stii ce cred? Cred ca te dai prea mult in spectacol, daca vrei sa ajungi faimoasa mai bine contacteaza-l pe Adrian Mutu sa te promoveze cum a promovat jumatate din „jurnalistele”patriei. Iubito, tara conteaza pe tine si pe subiectivismul tau. Daca mai ies pe banda jurnalisti ca tine …GATA…s-a dus a 4-a putere in stat(ar trebui sa stii despre asta, ai invatat de curand la Cultura Civica). Asa ca scumpa mea domnisoara ai grija de tine ca EFECTIV tu chiar ai noroc……..stii tu vorba aia : „Prost sa fi noroc sa ai”. Dar tu nu te simti prost…..tu esti fata tu poti sa te simti proasta…….Succes in cariera. Sa-mi scrii. Ciao
    PS: Te rog trimite-mi si mie secretele meseriei…poate cine stie ma fac si eu jurnalista………..ca tine……pe Luna.

  45. Ai un stil foarte tare :)) am impresia ca esti una din ziaristele promovate de Adi Mutu… si daca ai fi citit cu bune intentii ce am scris acolo ti-ai fi dat seama imediat ca am speficificat clar ca OSCAR-ul nu are legatura cu interviurile. Dar unde nu-i cap vai de ochii care vad ca sa nu spun, vai de picioare.
    Acuzatii din demonstratii de inteligenta din partea unora! Hai sa nu mai spalam lucrurile murdare in public ca n-are rost! Cami draga de unde ai aparut…pune mana pe Garcia Marquez si lasa-ne pe noi gazetarii de tabloide sa murim langa chioscul de ziare :)) cu Adi Vorbaretu de gat!

  46. Ok, acum o dam in prostie rau.
    Cami, are Aura poate 17 ani, dar zau ca tu te porti ca o fetiscanie rasfatata de clasa a 9a care a luat premiul miss boboc si te crezi stapana liceului fiindca tata te duce la scoala cu X5-ul de pe care scuipi in cap pe oricine. Nu mai face comentarii si injurii a la clasa a 9a daca vrei sa pari cat de cat matura.
    Si de ce zici ca este jalnica ca jurnalista, daca tu nu ai citit si celelalte articole ale ei? Sau le-ai citit cumva? Sau nu. Oricum, nu cred ca cineva va tine cont de parerea ta.

  47. Stii …daca ma gandesc mai bine…..poate iti reusea interviul daca nu aveai atatea emotii….eu una te iert pentru esec, sper sa te poti ierta si tu. Pupici

  48. Stii , cred ca ar trebui sa te apuci sa iei interviuri la manelisti, cu ei te intelegi, aveti acelasi grad de cultura, egal cu 0 (zero). Si apropo, nu te mai ataca nu face bine ca o fata de 17 ani sa faca riduri………. Si cat despre locul I la Miss Boboc si stapana liceului il las pentru fetitele rasfatate care se cred jurnaliste. TREZIREA!!!! Ai 17 ani, tu nu esti nici o jurnalista, dar nu-ti pierde speranta poate iti gasesti un loc de impartit ziare in intersectie (macar e in domeniu). Bine si asa decat de loc. Va pup . Cu mult respect : Protejata lui Adrian Mutu
    PS: Daca vrei iti pun o vorba buna sa te promoveze…….

  49. Auras….nu ma mai lua cu tot felul de clisee ieftine citite in reviste gen Cool Girl. Nu-s miss, nu am nici X5 nici macar un tata care sa ma duca la scoala…….asa ca abtine-te. Cat despre scuipatul in cap….prefer scuipatul in fata special pastrat pentru persoane care se cred inteligente.Pupici

  50. Cred ca de la punctul asta oricine continua discutia nu va mai aduce nimic in plus ci numai se va adanci in niste controverse nejustificate cu acuze nefondate la oameni pe care nu ii cunoaste nimeni.
    Nu exista groupies, exista un grup, dar bazele lui sunt altele.
    In locul vostru mi-ar parea rau sa imi stric relatiile cu prietenii de la niste lucruri atat de neinsemnate. Si sa nu va mai aud cu „acum stiu cum esti cu adevarat” pentru ca niciodata nu ajungi sa cunosti un om cu adevarat prin intermediul unui monitor.

  51. in primul rand nu ar trebui sa sa aflii de la mine ,fetita rasfatata , ca tu draga mea din moment ce esti jurnalista esti o persoana publica, deci, eu fiind un simplu cetatean am si eu dreptul la opinie, nu? Nu ma intereseaza cum esti ca persoana dar cu interviul asta ai demonstrat cam cat de ridicat IQ-ul tau………Sorry.

  52. Cami… nu ne cunosti, asa ca manifesta-ti dreptul la opinie civilizat fara jigniri si injurii.
    Important este ca ai tu un IQ mare si ca vei reusi sa schimbi starea in care se afla frumoasa noastra Romanie!
    Da.. discutia deja deviaza. Eu zic ca nu mai are rost sa ascultam pareri spuse intr-o doara sau chestii personale afisate in public. Oamenii destepti care stiu sa cantareasca niste lucruri au spus ce au avut de spus obiectiv, fara injurii, au avut un mesaj. Pe cand ceilalti..
    Unii spun ca tin cu cei care mi-au luat apararea. Nu! Nimeni nu mi-a luat apararea, sunt persoane care au vazut cum stau lucrurile obiectiv si ele se cunosc foarte bine. Le multumesc ca n-au facut din subiectul asta o taraba de zarzavaturi. Iar restul…sunt restul. Ce mai conteaza ?

  53. Cami, cu toata parerea de rau (sau de bine), nu te cunosc, dar din cele scrise pot afirma ca esti o proasta cu nevinovatie (nu ma astept sa intelegi ce am zis). De ce naiba te-ai bagat aici nu inteleg.

    1: pentru jurnalisti Oscarul se numeste Pulizzer
    2: jurnalistii nu sunt persoane publice, Desport este, in schimb
    3:termina cu pupicii ca iti dau eu rapid ceva la pupat
    4:nu ai emis nici cea mai mica idee, ai battut campii aiurea
    5:jurnalistii pun diverse intrebari diverse, daca idoul tau e prea varza sa raspunda e problema lui
    6:hai valea, pustioaico!

    PS: Adrian.VDV.BR. nu merita comentat😉

  54. erata:
    4:nu ai emis nici cea mai mica si insignifianta idee, ai batut campii aiurea
    5: jurnalistii pun diverse intrebari, daca idolul tau e prea varza sa raspunda, e problema lui

  55. Am o idee mai buna, vad ca s-a strans multa lume aici, ceea ce e neobisnuit pentru un blog, mai degraba pentru un forum foarte vizitat ar fi explicabil. Daca tot ne porcaim cu duiosie pe aici, hai mai bine sa aflam cum a ajuns fiecare aici. Cred ca ar fi o continuare a discutiei interesanta pentru ca din punctul meu de vedere… audienta e uriasa!

  56. Este cel mai tare interviu pe care l-am citit de multa vreme. Aura, ai lansat interviurile in stilul internetului, unde protagonistii (intervievat si intervievator) sint pe picior de egalitate si isi spun rautati unul altuia fara sa le pese de audienta. Parca eram pe un forum de discutii si asistam la una din nenumaratele dispute de acolo. Mi-a placut ca l-ai luat tare pe cintaret, intr-adevar emisiunea aia e jalnica, la fel ca oricare alta unde se incearca descoperirea de talente si sint acceptati toti afonii, exhibitionistii si dezbracatii (sau dezbracatele) pentru ca sa rida de ei publicul de la TV. Dar si tu Aura ai o parere mult prea buna despre muzica rock. Pai muzica rock cu mesaj social nu se mai cinta din anii ’70, de ce ai vrea tu sa o cinte Vita de vie ? Muzica rock e un conglomerat de stiluri, nu e ceva unitar, iar 99% din formatii cinta prost sau banal, la fel ca in oricare alt gen muzical.

    Aura, nu fii speriata de comentariile negative si continua cu blogul tau si cu interviurile. Dar ar fi de dorit mai putina agresivitate si mai multa ironie.

  57. Special ptr Cami :d : stii nu poti sa intri pe un blog (care dupa cum s-a precizat si mai sus devine forum) si sa lansezi injurii la adresa persoanei respective cand aici nu este prezenta decat munca si pasiunea ei fara a o cunoaste cu adevarat. Si chiar si asa acest interviu este intr-adevar ratat recunosc, sunt de partea voastra la faza asta, insa ati citit celelalte interviuri. incearca-l pe cel cu iris sau cu acelasi despot din anul 2004. Nici o persoana nu isi demonstreaza iq-ul printr-o singura lucrare, evaluarea iq-ului unei persoane se face prin adunarea mai multor lucrari si evaluarea tuturor. Hai sa facem asa (explic ca la copii de gradinita) : 1 interviu cu despot ratat, 1 interviu cu minculescu reusit si ink un interviu cu despot reusit. Cele 2 interviuri cu despot se compenseaza (se simplifica in limbaj matematic) unu pe altu si astfel ramane cel cu iris care este reusit. Deci putem afirma ca aura este o jurnalista buna :p. Incearca si u sa te pui in care se afla ea dupa raspunsul brusc al lui despot. U dak ai fi fost terminata de emotii numai cat te apropiai de el, dar sa ii mai iei si interviu.
    PS : interviul se termina cu replica ” A incercat sa consemneze Aura Dajbog”. De acolo urmeaza comentariile noastre care nu fac parte din interviu.
    Dak vreti parerea mea : Interviul este un esec intr-adevar pe seama greselii ei cand a zis ca rockul este doar o nisa. Nu zic ca nu este adevarat insa este deranjant ptr un rocker acest lucru. Stii tu unui om dak tu stii ca este prost, si el stie ca este prost, tot nu poti sa ii zici in fata ca este prost ptr ca nu este diplomatic. aici a fost greseala ei care apoi a degenerat in ceea ce noi incercam sa comentam aici, si anume interviul nu IQ-urile noastre. Daca acesta ar fi fost un forum uni de aici ar fi fost banati direct, fara discutii. Probabil ca asta e singura diferenta intre un forum si acest blog. Si gata ca deja se plictiseste lumea citind atata.

  58. Ziarul unde public eu interviurile pe care le am pe blog si altele… este un cotidian galatean care are ca tinta un public variat. Sa spunem ca unul din membrii unei familii cumpara un ziar. Acesta va fi, probabil citit de intreaga familie, fiecare avand un tip de articol drept favorit. Stiri, sport, cultural ( tare mi-as dori ca interviurile mele sa nu fie catalogate drept mondene…chiar daca figurile principale sunt mondene… sunt de acord cu ideea ca jurnalismul monden este o latura facila a presei), etc, etc. De aceea… intrebarile trebuie sa fie de interes dar totodata captivante, menite sa dezvaluie cate ceva din personalitatea respectivului.
    Ziarele din Romania si masss-media in general au un format taboid, isi doresc sa atraga cat mai multe categorii de oameni, sunt, intr-adevar comerciale. Dar nu sustin altceva atunci cand vine vorba de momentul adevarului. De pilda, pe Dan Bitman nu l-am intrebat niciodata :”De ce faci emisiunea aia, de ce canti aia sau de ce joci in filmul x-ulescu” pentru ca e clar ca el are o imagine comerciala, nu se da in laturi de la nimic, nu e exclusivist. Am dat exemplul acesta pentru a sublinia ca exista persoane sau personalitati care incearca sa-si creeze o imagine cu orice pret dar care nu are nicio legatura cu EUL lor.
    Cred ca am deviat putin… vreau sa adaug ca am considerat de cuviinta sa le public si pe blog pentru ca adolescentii de varsta mea de regula nu cumpara ziare si cred ca merita sa mai afle cate ceva despre un artist sau un actor la care eu pot ajunge mai usor, primind chiar sarcini „de serviciu”. Tare mult mi-ar placea sa cred ca interviurile mele au un mesaj, asa proaste cum sunt considerate de unele persoane. Pentru mine nu-i important sa fac filozofii de viata… adevarul este ca nici nu sunt capabila pentru ca nu am experienta nici intr-ale vietii nici in domeniu ( nu sunt la nivelul adevaratilor ziaristi… putini la numar, din Romania). Important este sa transmit ceva, omul sa aiba o stare de bine cand citeste materialul, sa spuna „vreau si eu sa fac ceva in viata, vreau sa ma autodepasesc…sau vreau sa schimb ceva in bine in ce ma priveste… cred ca gresesc acolo sau in relatia cu x”. Nu e usor sa ajungi la astfel de performante, jurnalistic vorbind. Dar vreau sa ajung acolo… si se poate, se poate studiind, traind printre oameni si chiar depasind experiente mai putin placute.
    Interviul cu Despot, cel de-al doilea, nu a fost postat aici pentru a-l defaima pe el, cum spun unii, pentru a ma plange cum iarasi sustin altii… el e artist, isi face datoria pe scena dar este perceput ca model de ceilalti. Daca stau bine si ma gandesc cred ca am gresit afisandu-l pentru ca probabil in viitor vor fi multi cei care ii vor copia atitudinea si nu in relatii oficiale ci chiar in relatia cu cei din jur. Aici ar fi cu mult mai dureros. Revenind la ideea de model… nu exagerez cand spun ca exista tineri sau chiar adulti care renunta la identitatea proprie pentru a fi ca X, Y, Z din diverse considerente. Si atunci, merita sa renuntam la ceea ce suntem noi cu adevarat si sa urmam modelul unor aparente ?
    Imi amintesc de un alt interviu destul de ciudat cu Radu Almasan, tipul de care poate putini isi mai amintesc, dar care canta la Bosquito. Un ciudat! Un copil rasfatat care se purta antisocial doar pentru ca idolii lui faceau asta. Era atat de naiv incat a recunoscut chestia asta. O sa pun chiar link-urile in cazul vreti sa cititi. Interviul acela mi-a placut tare mult chiar daca si atunci si cu un an mai devreme ( pe acela nu l-am scris si nici publicat pentru ca era efectiv bizar) am fost taxata urat din cauza faptului ca eram un copil. Aveam 14 ani. Acum am 17.. dar tot continui sa fiu taxata!
    https://auravorbesteprostii.wordpress.com/2006/10/28/nu-suntem-cheie-de-biserica/
    https://auravorbesteprostii.wordpress.com/2006/10/29/such-a-freak/

    Cred ca am vorbit prea mult si m-am abatut de la subiect. Vreau sa spun doar ca sunt tare fericita cand citesc cate un mesaj obiectiv de la care pot invata lucruri noi, pot sa gasesc greselile, pot sa elimin unele excese de care sunt constienta atat in timpul interviului cat si dupa.

    Andreea… propunerea ta este foarte interesanta. Mi-e teama insa ca oamenii sunt mai atrasi de chestii negative, sunt mai curajosi in a-i judeca si a descoperi defectele altora, nejustificat, decat sa se cunoasca intre ei cu adevarat, sa gaseasca esenta lucrurilor. Am observat ca sunt oameni care nici n-au citit interviul ci doar au inceput cu atac la persoana. Pacat !

  59. Imi pare rau dar m-am plictisit citind ce s-a comentat. Aura, de ce ai postat interviul asta? Demonstreaza numai ca omul nu avea chef sa vorbeasca cu tine, ca era deja enervat cand l-ai luat tu la intrebari si ca poate sa-ti dea si raspunsuri plictisite. Tu, ca o jurnalista care scrie de ceva timp, ar fi trebuit sa nu-l intrebi nimic!!! Daca e nervos, sigur ca o sa-ti raspunda in raspar! Si l-ai calcat pe batatura cand ai spus ca rock-ul e elitist. N-ar trebui sa fie si nu e! Cultura emo, copiii care isi taie venele in baie si asculta formatii semi-rock plangacioase nu sunt o elita desi sunt un grup aparte! Aminteste-ti de Queen. Cui nu-i place Queen? Asta e rock, nu lamentatiile copiilor chinuiti de pokemoni care se cred artisti! Vei mai fi taxata! Asta e normal si e bine pentru ca inveti ce place si ce nu place publicului. Iar un interviu in stilul astuia… nu te intreba de ce e criticat. Celalalt e ok. Daca vrei imagine si succes vinde ce se cere, nu tot ce se produce. Numai bine!

  60. Intregul interviu a fost abordat gresit.Ceea ce ai facut tu Aura a fost sa te iei direct de muzik p kre o promoveaza un artist si ceea c reprezinta el.Odata cu celebritatea vine si o anumita aroganta(vezi Morisson,Ozzie)prezenta si la Despot in cazul de fata,dar oricum intrebarile si raspunsurile tale au fost o ofensa observata si de un copil de 7 ani;asa k nu vad de ce te-a deranjat atat de mult atitudinea lui

  61. Salut ! Interviul cu Despot tine de domeniul trecutului si tare mi-e teama ca nu o sa-ti pot raspunde foarte obiectiv. Au trecut deja cinci luni de zile si acum am inceput sa vad totul, altfel.

    A ramas pentru mine o experienta interesanta atat profesional cat si personal. Personal… pentru ca i-am cunoscut pe unii oameni care chipurile imi erau prieteni, indeaproape. Stii cum e… cand e totul ok in viata ta, toti se aduna sa ia parte iar cand lucrurile stau prost , sunt primii care se declara in ofensiva

    Dar nu mai are importanta! Cat despre abordare… nu am incercat sa-l desconsider cu nimic doar ca, in ultima vreme, mi se pare ca vorbeste multe, face putine ( la domnul Despot ma refer) si singura parere buna pe care o are este cea legata de sine!

    Nu e ciudat ca dintre toate interviurile si materialele pe care le-am postat aici… acesta are cea mai mare priza la public ? Suntem balcanici, putin mai mult decat latini si tare ne place sa asistam la cate-o cearta, sa comentam, sa etichetam, sa criticam…

    Multumesc tare mult pentru observatia fina pe care ai facut-o si sper sa ne reauzim. UIte asa mi-ar fi placut sa sune toate mesajele in contradictoriu. Nu strica sa fim civilizati din cand in cand!

  62. wtf is wrong with u..rockeri iritazti comentari trantite inutil pareri imparztite tu rahat cu ochii ma mir ca sti sa scri desktop ..omg where is the world ..going to

  63. si btw ..importanta e intr-adevar evolutzia sinelui si ”unde vrei sa ajungi” presupune efort..iar tu pari o persoana cu aspiratzii evolutive..ce mediatizei tu aici e contradictoriu really

  64. hahaha, ai fi uimit(a) cate stiu sa scriu🙂
    Dar ce ma uimeshte pe mine este faptul ca tocmai tu comentezi, care vad ca nu stii sa scrii corect comentarii (adica pluralul de la comentariu)🙂

  65. :)) Multumesc! Nici n-am alta parere despre mine… si nici n-am altceva mai bun de facut decat s-o ascult pe a ta ! Adevarul este ca ti-a luat mult timp sa citesti interviul asta :)) si la fel de mult timp… sa comentezi!

  66. Nu vad de ce ti-ai pierde obiectivitatea in 5 luni,esti jurnalista asa k nu se cade…Referitor la civilizatie…traim in Romania asa k trebuia sa te astepti la asa cva cand ai pornit o discutie deschisa pentru ca sunt oameni si oameni,unii cu o placere aproape perversa de a defaima si jigni,dar…
    curiozitatea mea este dc consideri rock-ul o latura exclusivista a muzicii.
    Putine formatii si artisti reusesc sa transmita cva prin muzica(rockul de obicei o face-nu ma refer aici la formatii de metal agresiv a caror fani sunt de obicei persoane care vor sa para interesante,nicidecum care inteleg muzik);oare numai asa cva ai intalnit de ti-ai format asa o parere???
    Oricum mult succes ca ziarist si astept urmatorul inteviu cu Despot
    CIAO

  67. Nu… nu sunt ziarist! Ar fi o rusine ca eu, la 17 ani sa ma autoproclam ziarist iar altii cu o cariera de nu stiu cati ani in spate.. sa se numeasca la fel! Nici gand! Fac ceva care-mi place si care cred ca ma va ajuta pe viitor!

    Numai ganduri bune si multumesc chiar daca uneori pare obositor sa spunem asta! E din suflet!

  68. nu stiu ce sa zic,Adrian Despot e la „megastar”(o emisiune ce imi e antipatica) pentru ca a termina conservatorul,nu pentru ce gen de muzica asculta sa u canta cat despre Aura mi se pare ca e putin cam teribilista….

  69. btw….tot pentru Aura esti o fitoasa,o trendy….un pokemon….un poser care sta in casa si asculta TH,faza e ca nu prea ai nicio legatura cu genul de muzica rock…..esti doar o fata alu’ tati ce ti-am mai zis asculta Th si sta prin nu stiu ce braruri fitoase…..”pune mana” si apuca-te de colorat…..

  70. :))… n-am cum sa schimb parerea nimanui despre mine si cred cu tarie ca n-ai cum sa-ti faci o parere despre un om dupa ce citeste ceva scris de el… nu in totalitate!Deci, de ce sa-ncerc sa spun ceva ?

    Ce-nseamna TH ? Am sa ma interesez, promit! Nu sunt fata lui tata… din anumite motive care nu merita mentionate aici… cat despre baruri… cald rar pe acolo pentru ca n-am timp, chef si placere!

    Si da, inca mai colorez… anual imi cumpar carioca!

  71. Si inca ceva… inainte sa faci o afirmatie, asuma-ti responsabilitatea! Din moment ce-mi scrii chestia aia inseamna ca ma cunosti ;)! De ce nu-mi spui in fata toate astea.. sau macar sa-ti dai numele integral pe aici ?

    Ne place sa jignim, sa ne dam cu parerea, le stim pe toate despre toti si noi, numai noi suntem.. perfecti!

  72. nu ma consider perfect dar,mi-am spus opinia in legatura cu Adi Despot si megastar….dar ma deranjeaza tipi ca tine si auras,ascult mai multe trupe nu numai KoRn fiindca am minte deschisa si spre alte genuri in afar de hard-core si metal….

  73. Interviul e stupid, adi te-a facut praf.
    Esti praf.
    Nu esti capabila sa controlezi o discutie si sa o continui asa cum vrei.
    PRAF.🙂

  74. You know, hun, you should get a life.
    Care sa n-aiba legatura cu jurnalismul.
    Asta e un sfat. Pentru tine si demnitatea ta.

    Auzi.. privire boema de artist neinteles.
    Tu vezi ce scrii?
    :))

  75. Eu stiu o alta chestie: atunci cand nu-ti place ceva incerci sa ignori si sa nu te cobori. LIBERTATEA e un ziar penibil dar probabil ca si tu il citesti daca nu zilnic, macar din cand in cand! Asa e si cu … oamenii care n-au ocupatie si care comenteaza chestii pe care le detesta!

    So… nu-ti convine ce scriu ? Nu-ti place ? Ti se pare prost ? Nu mai citi, tanaro sau tinere! Si get a life… ca vad ca de cateva zile-ncoace te macina rau de tot idolul tineretii tale, nenea Despotu… si blog-ul meu… pe care nu-mi imaginez unde l-ai gasit si de ce l-ai accesat. Si daca intr-adevar nu-ti convine ce citesti aici sau prin alte parti, atunci fa-te tu jurnalist si da-ne un exemplu pozitiv. Da’ tu vrei doar sa te distrezi :)) Girls just wanna have fun! Fata, baiat, ce-i fi! Ca identitatea nu ti-o dezvalui. La ce folos, nu ? Cand poti sa te dai mare si sa arunci cu aere de superioritate, undercover!

    Mi-am pierdut destul timpul cu tine… asa ca…have fun in continuare postand , vizitand blog-ul meu, si sporindu-i numarul de cititori! Esti o comoara la casa omului!Pe bune!

  76. E foarte ciudat ce faci, e foarte vag motivul pentru care faci ceea ce faci si nu inteleg de ce tocmai Despot, probabil ca la un moment dat trebuie sa se gaseasca cineva care sa zgarme in cacat in locul vidanjorilor! Problema este ca interviul este aiurea pentru ca intrebarile sunt aiurea si pentru ca eu n-am cum sa nu stiu ca tu nu mananci cacat si ca toata treaba asta e fabricata! Apropo, din cate stiu eu Vita de Vie canta rock alternativ, care se adreseaza intr-adevar unei mari plaje de public spre deosebire de genurile care coincid cu filosofia lui La Vey. Egon, albumu’ nou imi place foarte mult dar toti ai mei acuza ca ar fi foarte necomercial ceea ce ti-ar da tie castig de cauza.
    NU MAI PUTEM SA SPUNEM „ROCK” SI ATAT PENTRU CA ESTE UN TERMEN FOARTE GENERAL SI RISCAM SA INTRAM IN CONFUZII GRAVE!!!

  77. nu credeam ca oamenii care sunt cu mainile pe sus la concertele din galati si sunt atat de entuziasmati si de UNITI se pot ridica la un asa grad de imbecilitate.
    draga didi melc, chestia cu groupiez e cea mai mare imbecilitate citita de mine in ultimile LUNI.
    atatea aberatii intr-un singur mail mai rar intalnesti. ai fost angajata de cineva?
    m-am saturat pana peste cap sa aud peste tot ca „nu se face distinctia intre adi despot si vdv” BA DA, SE FACE, daca tot va laudati ca sunteti in secolul 21, atunci vorba voastra „trezirea”, lumea si muzica chiar evolueaza! si da, adrian despot e sufletul formatiei, e unul din cele 5 suflete ale formatiei. face versurile si mare parte din muzica, plus alte chestii de care nici nu aveti cum sa stiti. si tot nu inteleg de ce spuneti ca e doar aratos, sunteti complexate de ceva? vreti sa demonstrati ca voi sunteti conectate la muzica si ca o intelegeti?
    s-a dus perioada in care „Ady Despot” era asteptat in spatele scenei de fanele isterice. Niciodata nu i-au placut si a stiut sa le transmita asta. In ziua de azi fanii evolueaza, iar lumea incepe sa isi dea seama ca e mai de apreciat o strangere de mana sau o discutie decenta decat urlete isterice si autografe pe buci.
    dar sa revenim la didi melc si la groupies ca de fapt asta m-a fascinat pe mine… grupul vita de vie are aprox.1000 de membri dintre care in jur 200 sunt activi si merg la concerte impreuna, aproximativ 20 sunt prieteni buni cu formatia. fa tu o socoteala mica si vezi cam cati groupies ar trebui sa aiba formatia, mai adauga ca fiecare membru al formatiei are cate o relatie stabila acasa si vezi ce-ti iese….dar de fapt noi facem parte din MISA avem puteri paranormale si rezistam dupa un concert sa facem si alte chestii toti la gramada…inchiriem un hotel intreg si facem cu randul…prin rotatie…vrei sa vii si tu? dar iti trebuie bon de asteptare.
    imi pare rau ca am folosit o exprimare dura, dar sunt facut de-asa natura sa… pardon, voiam sa zic ca m-ati enervat si uneori mai am nevoie sa-mi spun ofurile adunate de-a lungul timpului in legatura cu unele subiecte.
    iar tu aura… stii sa iti iei apararea deviind de la subiect dar nu stii sa duci o idee la sfarsit. cel mai amuzant e ca te-ai agitat atata si ai plans toata noaptea dar adrian despot nici macar nu isi aminteste de tine. poate data viitoare vei reusi.
    sa nu raspunzi ca oricum n-am sa mai citesc, nu intru deloc pe net.
    certati-va in continuare, discutiile sunt bune, acum cativa ani nici nu mi le-as fi imaginat. e bine sa ai atitudine iar adrian despot cand vorbeste de atitudine se refera la a avea o idee si a lupta CU CURAJ pentru ea, la incercarea de a salva o idee sau o urma din ea, nu la a lupta pentru tine si pentru reputatia si orgoliul tau de cacat.

    ne vedem la hotel !

  78. :))Am sa cumpar cartea „Memoriile lui Despot” si-am s-o rasfoiesc sa-mi gasesc numele pe acolo!:))Daca vorbesti de curaj…scrie-ti numele iar daca vorbesti de hotel.. inseamna ca stii cu ce se mananca:)!

    Cat despre Didi Melc… de ce crezi ca oamenii care-s impotriva ideilor tale sunt platiti sau obligati sa fie contra ?

  79. citesc de o jumatate de ora fascinata toate comentariile……in inteleg cum de s-a ajuns la asa cv d la un interviu meimportant??..nu e o ofensa la adresa aurei, cred sincer k o greseala is allowed, dar eu privesc aceasta greseala si din partea lui despot……a fost parte vina lui parte vina aurei….cu asta basta….mie, una, imi place la nebunie sa-l vad p despot….ORIUNDE…..sarcasmul acid e foarte amuzant de urmarit si interesant….trebuie sa recunoasteti(a iesit, cred, la vedere, faptul k imi place la nebunie….:P:P)…….scz, deviez…..parerea mea simpla de necunoscatoare este k ati tabarat mult prea suparati atat asupra aurei, cat si asupra lui despot……nu mai conteaza acum sa venim cu teorii despre rock, despre despot si importanta in imaginea formatiei……nu mai conteaza…a fost o greseala….f simplu……it happens…despot o sa imi plak in continuare(dak nu chiar mai mult) si aurei ii urez succes cat mai mare in cariera de jurnalist..(am fost foarte impresionata de itnerviul d la 14 ani…:D)…pana data viitoare….think pink…!!:D

  80. well, that’s just not fair…that’s a personal offense 2 me…….I didin’t ment Barbie pink, I ment…….uhm……let me think.(pink)….uhm……iPod pink…..yeah…exact…:P:P…..not on topic, am I???…:P:P…..btw, think black is allowed, 2…:P:P

  81. esti varza…hal de interviu….daca vrei pot sa vb cu tata sa te bage ca femeie de servici la ziarul lui …ce zici?:->salariul e negociabil…cu cat mai curat e wc cu atat mai mare spaga

  82. Ia uite ca total impotriva vointei mele am intrat pe net pe pagina asta…chiar acu m-am uitat la megastar (asta se datoreaza faptului ca am varicela si mi-a prescris medicul sa ma uit la emisiuni care nu ma solicita intelectual) si l-am vazut pe despot. Am observat ca se tot dezbate problema interviului, se fac atacuri .Mai….sincer mie chiar nu mi s-a parut misto interviul, chiar deloc..si i-ai pus la despot niste intrebari la care saracu nici nu stia ce sa zica sa nu pici de fraiera :)) cred ca atunci a si bagat acel „sictir total şi priviri boeme de artist neînţeles”. mie-mi place omu’ asta de mor.Mi se pare la subiect, acid, sarcastic la nevoie. si mi se pare ca poate i-ar placea un interviu mai inteligent , mai cu subiect nu asa ..facut pe wc..citind ratusca cea urata..ca sincer cam asa pare. Fa ceva mai potrivit pentru el data viitoare ca ,deh, are ceva brain acolo pe undeva ..asta-i interviu gen pt gigi becali sau vijelie..no ofense(au yes ofense,cum vrei):D

    multumesc

  83. Ma eu is fana vitza de vie … dak tie nuti place…ma doare-n firu de par..auzi dak te crezi tu mai desteapta dute la politicieni k si aias destepti k tn:))..dak ai ceva impotriva cu adi tre sate sictiresti tu la el?eu il ador pe adi….are si caracter si personalitate….e si inteligent…ce draq ai cu el?..

  84. 🙂 Ok, ok! Nu am nimic cu Adi Despot, nu ma trag de sireturi cu el! A fost un interviu… bun sau rau, depinde de cei care citesc!

    Nu-mi place Megastar dar traim in Romania unde Vita de Vie nu-i The Rolling Stone( si nu sunt subiectiva… o spun in sensul ca nivelul de trai si nivelul de popularitate nu e acelasi precum in State sau in tarile vestice), unde onorariile nu sunt de milioane de dolari pe concert si unde… fiecare are dreptul sa se exprime pe ce blog doreste, are dreptul sa fie pro si contra, are dreptul sa creada…

    Mi-a placut Vita de vie… imi place Vita de vie… dar asta nu inseamna ca daca am scris interviu cu Anna Lesko… ii ascult piesele sau ca-mi place. Si e doar un exemplu.Nu e cazul sa-mi placa sau nu cineva, e cazul sa fiu cat de obiectiva se poate. Nu scriu pentru mine, ci pentru cei din jur.

    Mi se pare insa ciudat ca… dintre toate materialele postate pe blog… cel mai citit este cel cu Adi Despot. Si iarasi nu cred ca am scris interviuri atat de proaste, mai proaste decat acesta. D-aia spun ca… Good News no news… si ca oamenilor le plac picanteriile.Abia asteapta sa prinda pe cineva pe pas gresit sa-i dea in cap.

  85. mnea, vad ca aici se discuta de vreun an😛 As vrea sa fi intrat mai devreme in discutie
    1. mhea, rockul nu ar trebui sa fie un stil de viata … si nici nu este, ci doar un simplu gen de muzica
    2. singurele genuri care trebuie condamnate sunt cele care nu sunt realiste, care nu deschid OCHII (hip-hop – soiul gangsta rap wtf, manele – totul se rezuma la bani, femei si prostie & shit)
    3. rockul, ca gen de muzica, mi se pare cel mai realist si cel mai profund, cuprinde toate sentimentele pe care le poate simti o persoana (ura, iubire, furie, gelozie & shit), si printre altele, adeptii rockului promoveaza cultura.
    4. poate o fi subiectivitatea mea de vina, dar adi desktop, ca gen de om mi se pare echilibrat si inteligent… in interviu nu a clacat deloc, a incercat sa iti sublinieze tie si sa iti arate ca te inseli in privinta raspandirii rockului
    5. dintr-un liceu (eu sunt a 8-a in liceu) de 1200 (1124 erau anu trecut) de elevi, majoritatea – peste 60% asculta rock… 15% rap 15% house 10% manele, si totusi, ca „rocker” (urasc termenul) nu esti observat niciodata … de ce? „rockerii” sunt decenti si la locul lor…
    6. dupa parerea mea (nu ca ar conta) locul lui adi este adanc in megastar – reprezinta muzica buna (nu fac legatura muzica buna – rock pentru ca nu este singurul gen de muzica buna, sa nu imi spuneti ca omul ala nu a ascultat niciodata hip-hop, house sau altceva)

    …sper ca am ajutat cu ceva :/….

  86. Si uite ca se face un an de cand cu interviul asta, anul asta a mai fost un concert Vita de Vie in Galati, exact pe aceeasi data, 7 decembrie. O data la cateva luni mai intru pe blogul asta sa vad daca inca se discuta. Si ma mir de fiecare data.
    Aura, felicitari, esti din ce in ce mai celebra :)) Daca ai ajuns pana si pe Bloguri de vedete, gen petru… =))
    Ne place sa sarim si sa criticam, sa ne certam. Oare cati din cei care au facut caterinca aici si au dat-o si mai departe, au citit si celelalte interviuri de pe bog?

  87. Imi place Adi Despot imi place si VdV! Adi imi place ca macar are incredere in el si ca nu ii este frica sa spune ce crede sa spuna lucrurilor pe nume. Rockul este pentru totdeauna si pentru toata lumea ,inafara de cei care nu stiu ce este muzica adevarata si asculta toate prostiile si playbackurile!!Asa ca fratilor culturativa!!!!!!!!!!1

  88. Leyla, go hang yourself =)) Doar pentru ca asculti rock/iti place rockul, nu inseamna ca trebuie sa zici ca restul sunt prostii (cel putin asta inteleg eu din „Rockul este pentru totdeauna si pentru toata lumea ,inafara de cei care nu stiu ce este muzica adevarata”)

  89. Am ajuns pe blogul asta cautand informatii despre o anumita persoana mentionata pe-aici, pe undeva(nu vedeta, total necunoscuta). N-am stat sa citesc toate comentariile, dar ma bag si eu, poate aiurea, in seama. Oare cand oamenii vor inceta sa se certe pe orice tema si se vor apuca sa FACA CEVA, la propriu(cusca la caini, sau propriul mic dejun de exemplu)?
    Va rog sa nu-mi raspundeti, e destul de mult pentru mine ca am stat sa scriu mesajul asta, cu siguranta n-am sa stau sa mai si raspund.

  90. Aura sunt foarte mirata pe precocitatea ta!…I-am luat si eu un interviu „Despotului”de la VDV şi m-a frustrat la fel ca si pe tine. Cred ca si-a facut un scop din asta. Bine, pe mine m-a frustrat constructiv. Stiu ca tu oricum n-o sa recunosti ca te-a frustrat. Eu il plac in continuare si ma inclin luminatiei mintii lui, chiar daca s-a comportat cu mine mai mult decat ostil. N-are rost sa-ti povestesc. Poate daca mi-o ceri!!!Stii, exista unii oameni care nu stiu decat sa latre…Despot e unul din „haita” lor. Ce sa-ti mai zic? Astept cu nerabdare un nou interviu cu el. Eu una recunosc ca nu sunt jurnalist profesionist (sunt in domeniu de doar cinci luni) , dar sunt convinsa ca ma voi perfectiona tocmai prin aceste mici esecuri…Le-am luat un interviu si celor de la „Iris”, dar s-au comportat ireprosabil, fara aere de vedeta enervata de intrebari. Dar cred ca e cam dura comparatia, sau nu exista termeni de comparatie Vdv-Iris. Cei de la Iris au o experienta monumentala, si, dupa parerea mea, chiar se adreseaza publicului larg, sunt o stare de spirit.
    Cam atat am avut de comentat. Bafta in cariera!!!

  91. mie mi se pare k adrian a raspuns super ok la intrebarile astea.
    si-a facut inteles punctul de vedere,ceea ce putini oameni mai reusesc sa faca…rock on adi!!!!!!!!!!!!!!!

  92. puteti sa datzi voi ce vreti despre adi despot…e un om care nu se ascunde…spune ccea ce crede + de asta shi eu pot un interviu fantoma. ce dovada am eu ca acest interviu e pe bune shi nu a fost inventat? sa fim seriosi oameni buni…

  93. E fenomen(t)al ca la aproape doi an de la interviul cu megastaru’ de serviciu, cei mai multi oameni care-mi viziteaza blog-ul, citesc acest material.

    Am decis sa nu mai raspund si regret foarte mult c-am facut-o vreodata. De data asta nu pot sa ma ambtin sa nu spun ca interviul e autentic… si ca, desi traim in Romania, probabil as fi fost inchisa a doua zi dupa publicarea lui pe blog.

    Totodata, traim intr-o tara libera si nu ma deranjeaza ca cei din jur sa creada ce poftesc. Dar atunci cand vine vorba de exprimarea opiniei proprii ( ca ne tot batem cu pumnul in piept ca avem dreptul asta), s-o facem abia dupa ce-am gandit de zece ori ce avem de spus.

    Acestea fiind zise, this is my last post . It’s time to say goodbye and move on.

  94. ma uit aici si ma amuz .. despot a fost ironic pentru ca nu ii placeau intrebarile ..legat de parazitii si vita de vie .. este binecunoscut ca sunt prieteni ..au si mel impreuna .. au avt si turneu impreuna… si oricum tu nu ai niciun drept sa ii judeci ..🙂

  95. nu stiu ce contract a semnat despot cu televiziunea prima tv dar eu in locul lui as renunta imediat, pentru a nu fi pus in situatia penibila ca muzician de a alege un afon drept megastar . probabil despot nu a citit bine contractul la inceput si abia acum vede ca de fapt participa la emisiunea big brother . imi pare sincer rau pentru tot juriul ca s oameni de nota 10 + dar pentru niste euroi fac si ei un MIC compromis
    P.S. n am stiut unde sa mi scriu si eu oful si am dat un google si iaca am ajuns si eu pe aici

  96. Aura nu doar ca nu ia un simple interviu ci de fapt vorbeste singura pentru ca incearca sa ii intoarca toate cuvintele lui adi, dar mai si spune prostii.
    Muzica rock intr-adevar nu e inteleasa de toti. mult o urasc. Majoritatea dintre cei care o urasc nici macar nu stiu ce e aia „rock” si o vad doar ca pe „o galagie”.
    Nu am nimic cu ei. Trist e ca majoritatea dintre acestia, asculta in schimb manele, „o dovada clara de cultura” sau tot felul de artisti care urca o luna in top si peste doi ani nimeni nu va mai stii de existenta lor.
    Adi Despot a incercat doar sa accentueze faptul ca rock’ul ca orice alt gen muzical trebuie transmis tuturor nu doar unora. Cine il accepta, il intelege, il iubeste atunci trecea de partea „lor”, rockerii. Cine nu, e treaba lor nimieni nu ii obliga. Dar trebuie transmisa, asa cum orice melodie noua e data peste tot chiar daca de multe ori nu merita nici macar o data ascultata pana la capat, asa cum toti stim cate o manea din simplul fapt ca sunt peste tot [trist!], asa rock’ul trebuie transmis tutror. Da,si publicului megastar.
    Nu stiu prea multe despre aceasta Aura, dar dupa acest interviu nu am o parere prea buna despre ea. Eu personal il iubesc pe Adi Despot si Vita De Vie pentru ca Vita a ramas printre putinele trupe de acest gen din tara. Respect.

  97. nu stiu ce aveti cu adi despot…daca a fost chiar asa cum s-a relatat poate avea un moment prost dar nu cred ca a jignit pe nimeni si nu cred ca voi sunteti in stare sa-l criticati…stia el ce spune.Nu aveti voi cultura experienta si talentul lui.Omu’ spune ce simte.Am apreciat ca intotdeauna a fost sincer si a spus verde-n fata ce la deranjat.Pe langa asta e un om foarte iubit si are foarte multi fani care il sustin.Ar trebui sa veniti la concertele lui si sa dati mana cu el sa vedeti ca nu asa cum credeti;)

  98. poy nu te supara…chiar esti un nimic…si tare modesta la faza:”sunt un jurnalist bun”.Yo nu prea cred si nici altii.Parca un jurnalist bun cum zici tu nu isi dadea cu parerea personala nuh?…Nush scuze da’ yo nici nu te-as primi in jurnalism.Nici nu cred ca stii ce inseamna aia.Mai degraba ai ceva cu rockul si cu adrian despot.Personal:|.Nu te supara:asculti manele?ca altfel nu pot sa-mi explic:|daca unora le place rock-ul si ei simt si inteleg mesajul ce treaba ai tu?nu-ti place nu te obliga nimeni sa asculti ceva anume…e o tara libera…poti sa decizi singur ce si cum vrei sa ajungi.Daca astea ti se par tie intrebari de jurnalist scuze da’asta a fost cel mai jalnic interviu pe care l-am vazut vreodata cu celel mai nepotrivite intrebari.Cred ca esti frustrata ca nu ai fost tocmai pe placul lui adi despot si asta te roade si ce ai zis:”hai sa ma razbun”(intr-un fel)..ma rog…bafta in continuare si ai grija ce interviuri mai publici ca sunt multi critici si nu cred ca o s-o duci prea mult in meserie asa:|

  99. Am impresia ca daca mai aud o singura data expresia „e o tara libera” ma arunc pe geam.
    Pentru cei interesati, pe 8 august vine Despot in Galati😉, cu tot cu Vita de Vie, normal.

  100. Asta cu Megastarul e deja o mare frustrare, si nu pentru Despot ci pentru fani si anti-fani. Eu chiar cred ca a facut-o pentru bani… sau reclama. sau amandoua.
    Sau de ce trebuie sa ne luam numai de el, sunt oameni cu studii (din cate stiu, cel putin 66,6% au Conservatorul)… unii canta pop, unii canta…folk… unii canta rock.
    Care i treaba? Trebuia sa faca rock megastra ca sa nu fie judecat? Asta e ca aia”A, ai terminat limbile straine si lucrezi ca programator… dude, that’s wrong” de ce? ce argumente sunt astea? La megastar nu se canta nici manele, ba din contra, am vazut si Anouk intr-o editie, deci…
    Oricum, comparatia cu Kurt Cobain… totusi. Sunt fana Nirvana de 15 ani dar nu vad nici o asemanare..
    contrazice mesajul muzicii rock. E vreun manual al rockerului perfect pe undeva? trebuie sa mi-l cumpar si eu, nu de alta dar mai deunazi incepusem sa fredonez ceva Britney Spears, poate gasesc ceva dezlegare in el…i should be punished. O sa fiu scoasa din comunitatea rockerilor. Si va intrebati de unde atata ura? Ca vezi Doamne ce lupte sunt intre rockeri si poperi sau manelisti si … oameni cu materie cenusie.
    Lasati l ma in pace pe Salam sau Florin Carnacior sa asculte Bach daca vrea, sau Crematory, treaba lui. Nu trebuie sa faci ce face popa, nu??

    Eu sincer cred ca s-a si saturat sa l tot intrebe lumea „De ce Megastar?” Din cate stiu la Conservator nu se studiaza intr o clasa rock, intr una pop, intr una lalaisme….
    Nu pot sa stea toate sub marea umbrela a muzicii? De ce trebuie sa fie mereu „Ce asculti?” de ce sa nu fie mereu raspunsul „muzica!”

    Daca citeste cineva zice ca’s fan VDV. Nu’s … ultimul album e Fenomentalu, dar de atunci, nu stiu, ceva nu mi a mai placut. N am fost groopie sau … whatever, am fost la cokelive, i am vazut, i am filmat…. whatever, macar era muzica acceptabila, ca doar de aia am mers. N am auzit mare lucru pt ca erau in fata mea niste pustoaice care URLAU si „cantau” de parca n ar fi casatorit si ar avea copii, un pic cam deplasat dar na, asta e doar parerea mea…

  101. faptul ca Adi Depost prticipa la o emisiune comerciala nu inseamna nimic. Daca ii sunt recunoscute meritele artistice nu inseamna ca e mai putin rocker. Rockerii sunt vazuti ca persoane ce nu au nevoie sa studieze sa faca muzica ci doar sa fie neintelesi…hai sa fim seriosi!!! Cat despre acest interviu cred sincer ca Adi a dat-o in bara!Sarcasmul este si o arma…dar de ce s-a aparat??? Reporterul respectiv nu l-a atacat atat de rau, poate s-a simtit prins cu usa

  102. Aura, stii cum e romanu’, repede sa il injure pe altul si sa-l critice. Deja nu mai pot sa intru aproape nicaieri unde romanu’ are voie sa posteze vreo replica. Peste tot se injura toti intre ei ! Strainii nu au mentalitatea asta, oare de ce ??? Sau sa pun invers intrebarea: de ce oare romanii cauta mereu sa se ia unul de altul si motive de cearta? Eu iti inteleg punctul de vedere referitor la ceea ce face Despot. Nu i-as fi pus intrebarile alea, da’ nici nu l-as fi intrebat nimic, ca am vazut cum e ca persoana…Pacat de muzica lui. A, si o sa incerc sa nu mai intru pe-aici, ca nu vreau sa stiu cum sunt in stare sa se ia unii de post-ul meu.

  103. Buna Delia!

    Cred ca romanii nu inteleg un lucru: nu sunt ei, ca individualitati, centrul universului, nu numai parerea lor conteaza, nu numai sa dea in cap celui de langa el trebuie sa fie scopul lor in viata.

    Sunt la Londra de trei luni, am decis sa vin aici la facultate si… incep sa ma impac bine cu propria persoana. Nu e paradis dar… nici Romania nu e. Mi-e putin groaza sa ma intorc, in sensul ca oamenii vor fi aceeasi… dar tot acasa e mai bine.

    Curaj, posteaza orice consideri de cuviinta, spune-ti parerea… nu ai cum sa-i schimbi pe cei care nu stiu sa fac asta.

    Ne reauzim curand!

    P.S: Ah, romanului ii place mult sa se bucure de raul altuia! Nu-ti imaginezi cate accesari are interviul asta cu Despot si cata lume a cautat pe internet interviul cu tipa aia, intr-adevar proasta, de la nu stiu ce post de televiziune.

  104. Ideea este cred ca nu exista genuri muzicale adresate unui anumit public. Singurele lucruri care impart populatia pe genuri sunt anuminte atitudini si preconceptii umane care nu au mare legatura cu muzica. Persoanele un pic „open minded” bineinteles ca vor avea preferinta mai mult dintr-un anumit gen dar cultura lor muzicala le va acoperi pe aproape toate celelalte. Pentru ca asa cum Adi lasa sa se inteleaga, un instrument nu este mai bun decat altul si fiecare suna bine in contextul muzical care il avantajeaza, asa si genurile muzicale suna bine prin melodiile care le avantajeaza, si fiecare gen are diamantele lui, apreciate de toata suflarea.
    Iar pentru un om de muzica, cum este Adi Despot, cu toate ca el canta rock, cred ca este o jignire sa presupui ca a lui cultura muzicala se rezuma numai la acel gen si ca nu ar putea avea opinii despre restul muzicii, Aura.
    A… si te mai rog ceva: poate ca si reputatie Adi nu este la nielul lui Kurt Cobain, dar ca si inteligenta si putere decizionala te rog frumos sa nu ii mai compari. Iar in privinta asta iti pot da cel mai elocvent exemplu: Adi traieste! :p

  105. Salut! eu ca si multi altii am ajuns pe aici cautand o informatie sau alta, intr-adevar e ceva deja epic…ca un interviu vechi sa fie si acum comentat si parerile sa fie atatea. Eu imi propun sa nu zic nimic nasty referitor la interviu, desi imi place mult rockul, VDV si respectiv Despot, precum si stilul lui smuls si uneori aruncat cand vine vorba de cei ce-i sunt pusi in fata cu intrebari mai mult sau mai putin serioase/stupide/etc.

    @ Aura, banuiesc ca fiind acum in Londra pt. facultate ai o alta viziune asupra lucrurilor😉 Automat ca nu este paradis, nicaieri nu este…o spun din proprie experienta, la 22 de ani am avut ocazia sa vad cam toata Europa.

    Referitor la treaba cu „… nu numai parerea lor conteaza, nu numai sa dea in cap celui de langa el trebuie sa fie scopul lor in viata.”, parerea mea este urmatoarea: Este suficient ca suntem romani si asta deja ne ocupa tot timpul liber, oameni de calitate sunt din ce in ce mai putini, restul se gasesc intr-o continua frustrare cauzata de modul in care tara este condusa; evident scopul se schimba cand nu ai mijloace
    astfel ne gasim alte indeletniciri si ajungem la „dat in cap”…desigur se poate „da in cap” si frumos dar nu multi mai stim acest lucru.

    Cred ca de atunci pana acum ai invatat destule, recunosc…nu am mai citit nimic altceva scris de tine inafara de acest interviu dar tb sa recunosc ca Adi te-a aranjat in stilul sau bine cunoscut…nu-i nimic, asta e viata, sunt lucruri care vin si trec, asa invatam😉 toate cele bune!

  106. Cautand o informatie sau alta ? Puteai fi sincera!:).

    Cei care dau vina pe conducere… gandesc minimalist, dupa parerea mea! Si americanii au fost condusi de Bush si lucrurile nu au fost la fel.

    Daca oamenii nu au bun simt,spirit civic si alte cele, pot fi condusi si de Nelson Mandela si tot nimic bun nu se va intampla.

    Noi romanii inca traim ca-n Evul Mediu. Inca aratam cu degetul si ne bucuram de raul altuia.Adica „Ce bine ca l-a aranjat pe X”, „Vai, ce prost e ala”… etc, etc, etc.

    Cat despre vizitat Europa ori studiat la Londra, ma indoiesc ca astea te pot schimba foarte mult daca nu ai ce schimba, vorba ta, daca nu ai mijloace. Deci, sa nu generalizam!

    Sper ca am fost la fel de subtila, amabila si am aruncat la fel de mult venin, sper final, cum ai facut-o tu.

    Toate cele bune!

  107. Venin, huh? stai asa ca deteriorezi lucrurile si chiar ai impresia ca toti au ceva cu tine…raspunsul tau ma face sa cred ca tu esti oarecum cea plina de venin cand nu ar trebui sa fii; (desi nu ar tb sa zic) sincer vorbind acum, esti constienta ca nu avem cum sa schimbam tara asta si mai bine sa ne vedem fiecare de treaba si sa nu ne mai ofticam pt. niste chestii care oricum vor ramane la fel…daca tu te stii intr-un anumit fel si te simti bine in pielea ta nu ar tb sa te intereseze ce anume spun altii. in schimb ai pus la suflet tot ceea ce s-a scris pe aici si uite unde s-a ajuns…

    Nu vad nimic gresit in faptul ca am zis „Adi te-a aranjat in stilul sau..” esti cumva singura persoana care a patit-o? Nu. Atunci zic ca nu este cazul sa disperam. Bafta!

  108. Am dat de postul asta din greseala cand cautam ceva despre Adrian Despot pe net.Nu stiu daca la varsta mea de 14 ani sunt in stare sa imi exprim parerea in cazul acesta.Mentionez ca nu sunt fan Vita de Vie dar ascult melodii de la ei de vreo 2 zile si chiar au inceput sa imi placa.Singurul lucru pe care l-ai gresit tu in tot a fost un singur cuvant „deloc”.
    „- Muzica rock este o stare pe care nu o simte toatã lumea.
    Dar n-ar trebui s-o aibã ?
    – Deloc. Sunt unii care simt mai bine muzica house, sã spunem. Dar nu cred ca e cazul sã discut despre pãrerile mele, subiective de altfel, legate de muzicã.”

  109. moaama da la ce s-o ajuns de la un simplu interviu, n-am citit toate comm k deja incepeati sa va repetati oameni buni. Ieri am fost la concert VDV in Timisoara. A fost frumos, Adi Despot is a good looking man, mda si are de castigat de pe urma lookolui asta e drept. Important e… kt eshti in meseria asta de jurnalist ai constant de invatat, se intampla sa pui o intrebare greshita, orikm intrebarile sunt pregatite dinainte si un jurnalist nu are de unde sa stie reactia celui interveviat, in ce toane se afla sau kt e de iritat in momentul interviului. Ok fata a greshit, as vrea sa stiu la ce ziar scrii k n-am retinut😀 deci the point is dak fata a greshit, vedeta experimentata in acest caz adi despot de ce nu a incercat s-o dreaga? el a preferat sa inceapa sa improashte k noroi, tragand-o si pe jurnalista in jocul asta „murdar”. E usor sa fi ironic mai greu e sa fi intelept… Cat despre Aura, ai multe de invatat da la 17 ani ai o gramada de timp in fata asa k capul sus nu oricine ajunge sa-i ia interviu lui Despot asta k sa-l divinizam umpic pe interpret :))
    Cat despre Rock… hmmm imi place rockul, il ascult, il iubesc, da rockul e o stare si poate sa-l asculte oricine dar nu sa-l si inteleaga. Acuma tu in calitate de formatie rock ai de ales, dak vrei k lumea sa-ti inteleaga muzica sau doar sa te divinizeze fara sa inteleaga ce draq exprimi pe scena. Ieri la concert erau nishte tipe k sclipici stand intr-un coltz si frecand menta in timp ce VDV canta dar cand lumea aplauda tipau si ele ca proastele… Era clar ca habar nu aveau ce transmite muzica aia si dc oamenii dadeau din cap si faceau pogo dar aplaudau si tipau ca descreieratele… Orice muzica e pentru oricine ca pe album nu apare „acest album se adreseaza doar….” dak preferi sa asculti un fel de muzica fara sa intelegi si o faci doar pt k e cool atunci nha asta este, dar chestia asta ramane la alegerea fiecaruia…
    In rest… Aura mult noroc in continuare…🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s