AuraVorbesteProstii

Cãlin Goia, Voltaj:
„A trecut vremea pentru  <<sex, drugs and rock and roll>>
Marţi, 4 septembrie 2007, Casa de culturã. Concert în are liber. Voltaj. Turneu “MSD2″. Invitaţi sã cânte în deschidere Class-”Bunã seara Tulcea”!Organizatori imposibili.”Aveţi voie sã fotografiaţi doar cinci minute. Avem aparaturã p-aici”. Aparaturã cât sã tot susţii concerte live la nesfarsit. Atmosferã pe mãsurã. Ropote de aplauze, strigãte de încurajare şi-un public pregãtit sã primeascã energie.Ce oferã, la rândul lui ? Devotament.”Volteam-alãturi de Voltaj în toatã ţara”.
Tind sã cred cã muzica este un schimb necondiţionat de energie. Iar dacã am dreptate, înseamnã cã marţi seara nu am asistat la un concert, ci la o apropiere specialã între oameni care împart bucurii şi nostalgii. Voltaj şi publicul gãlãţean.
- Aţi cântat în nenumãrate rânduri atât pentru plãtitorii de bilete cât şi pentru amatorii de concerte în aer liber. Unde vã simţiţi respectaţi cu adevãrat ca artişti ?
Respectati ca artişti ne simţim atunci când organizãm noi turneele şi muncim pentru a crea efecte speciale, un decor deosebit, cum aţi putut vedea şi în seara asta la Galaţi. În momentul în care totul decurge bine, tehnic vorbind, ai largheţea sã te desfãşori aşa cum iţi doreşti pe scenã şi poţi antrena publicul, poţi comunica altfel. Nu conteazã foarte mult unde cânţi ci oamenii cu care interacţionezi.Şi totodatã sprijinul financiar.Noi am avut norocul sã colaborãm cu un sponsor generos care ne-a ajutat foarte mult în organizarea turneului „Voltaj MSD2”. Nu neg, însã cã ar fi ideal ca publicul sã plãteascã bilet atunci când vine sã te asculte live.
- Ai pomenit de sponsor. Asocierea trupei Voltaj  cu o binecunoscutã marcã de bere poate fi numitã… compromis artistic?
Am fost selectivi şi am avut grijã sã colaborãm cu brand-uri de calitate, deci n-a fost vorba de compromis ci de un parteneriat prolific pentru ambele pãrţi implicate.
- Publicul vã iubeşte. Au demonstrat-o în nenumãrate rânduri,vorbesc de la sine top-urile, vânzãrile albumelor şi numãrul mare de concerte. Cum vã privesc criticii?
Criticii au fost uşor sceptici la început. Ne-au tot cãutat nod în papurã. Nu mai spun cã  acum ne acuzã ca am  schimbat stilul şi c-am fi devenit… comerciali.Când am lansat piesa „Albinutza” iarã, au început sã spunã cã mesajul melodiei este unul defãimãtor la adresa sex-ului feminin. Nu ne-au deranjat nicio clipã afirmatiile lor pentru cã am cântat întotdeauna cum am simţit, am cântat şi cântãm despre noi, pentru oamenii ca noi. Nu avem  frustrãri pentru cã am fãcut totul din pasiune
- Astãzi, muzica a devenit o industrie. Reuşesc artiştii sã fie şi… buni afacerişti?
Nu au încotro. A trecut vremea pentru  „sex, drugs and rock and roll”, vremea artistilor boemi ,interesati numai de partea artistica a muzicii. Acum e foarte important sã te mobilizezi, sã ai grijã de partea financiarã, sã fii cu picioarele pe pãmânt, sã te implici  în organizarea concertelor. Şi societatea e alta. Noi trãim în România unde artiştii nu sunt atât de privilegiaţi precum cei din State.
- Piesa „MSD2” are un mesaj social bine conturat. Poate muzica sã schimbe ceva, sau scopul ei e pur comercial ?
Muzica, sportul, … pot schimba ceva prin valoare! De fapt, asta am încercat sã subliniem cu ultimul nostru single. Nu ştiu dacã mulţi au înţeles  asta. Am încercat sã transmitem un mesaj optimist. Asta facem de fiecare datã, cu fiecare piesã. În România şi cred cã nu numai, se merge pe principiul „Good news, no news” (n.r. „Veştile bune nu sunt ştiri”). În videoclipul piesei am evidenţiat partea bunã a lucrurilor, din dorinţa de a arãta cã românii nu sunt catalogaţi corect. Românii nu sunt numai peşti, târfe, hoţi. Avem valori deosebite pe care nu întotdeauna ştim sã le apreciem. A transmite un mesaj social nu înseamnã a promova lucrurile negative, cel puţin nu asta ne dorim noi.
- Piesa „20” poate fi consideratã  imnul nostalgicilor din România. Care sunt nostalgiile lui Cãlin Goia ?
20 de ani… perioada asta a fost cea mai frumoasã pentru mine! Îmi amintesc cã mergeam la mare cu prietenii în fiecare varã, împãrţeam în trei o porţie de cartofi prãjiţi,locuiam la comun şi ne bucuram de viaţã,cu bune şi cu rele.Piesa „20” vorbeşte despre noi şi probabil despre fiecare om care a depãşit aceastã etapã. E imposibil sã nu-ţi fi dorit mãcar o datã sã te întorci în timp.
Aura Dajbog

 Karen Freeman, New York Times:

„Traian Bãsescu este considerat un reformator”
Prezentã în România pentru a promova „Tendinţe actuale în presa americanã” printr-un workshop adresat elevilor de liceu, jurnalista de origine americanã şi-a exprimat interesul profesional faţã de preşedintele României, Traian Bãsescu ,şi a vorbit deschis despre tinereţea presei democratice în ţãrile est-europene.
- Care credeţi cã sunt problemele cu care se confruntã presa est-europeanã, implicit presa româneascã ?
România nu a avut foarte multã vreme dreptul la presã liberã şi cred cã în momentul de faţã începe sã se dezvolte conform vremurilor, într-un spirit democratic.Din pãcate, nu multe publicaţii aspirã la obiectivitate şi au tendinţa sã-şi impunã punctul lor de vedere. Nu e neapãrat o problemã, dar fiecare om meritã sã primeascã o informaţie exactã pe care s-o digere de unul singur şi  care sã-l îndemne la a lua mãsuri împotriva lucrurilor negative care se întâmplã în societatea sa.Presa, pânã la urmã, educã şi îndeamnã la  spirit civic.
- Aţi vorbit despre spiritul civic care ar trebui cultivat încã din şcoalã. Tinerii români nu prea citesc presa scrisã. Credeţi cã poate fi una din cauzele lipsei lor de reacţie la problemele de actualitate ?
Situaţia este aceeaşi în Statele Unite. Tinerii nu sunt pasionaţi de presa scrisã, cumpãrã o groazã de reviste adolescentine sau tabloide care vorbesc fãrã perdea despre viaţa celebritãţilor. Atunci când încearcã sã citeascã un ziar serios sunt, parcã, derutaţi pentru cã nu sunt familiarizaţi cu personajele şi cu oamenii prezenţi acolo. Se întâmplã ca atunci când încerci sã urmãreşti un şou de televiziune de la jumãtate.
- În momentul de faţã, în România se vorbeşte foarte mult despre tabloidizare. Care sunt preferinţele occidentalilor în materie de presã scrisã ?
Tabloidizarea este un fenomen care a luat amploare în ultimii ani pentru cã tot mai mulţi  oameni au încetat sã mai caute ştiri, materiale de substanţã. Vor doar sã se amuze. În America sunt foarte prost vãzute astfel de publicaţii şi se vând în supermarket-uri. Niciodatã alãturi de ziare serioase.
Avem câteva cotidiene naţionale care se bucurã de succes. Sunt citite zilnic de mai bine de un milion de oameni care tind sã fie informaţi şi educaţi din punct de vedere civic. Şi ziarele locale sunt
foarte bine cotate.
- Cât de important este pentru un jurnalist sã aibã studii de specialitate ?
Jurnalismul a fost inclus în învãţãmântul superior abia în secolul XX, ceea ce înseamnã cã pânã atunci nimeni n-a studiat acest domeniu.Majoritatea jurnaliştilor care lucreazã astãzi nu au urmat o facultate de profil ci au fost iniţiati de angajatori. O metodã foarte bunã de a învãţa, cred eu.
Astãzi, e foarte important sã studiezi jurnalismul pentru cã angajatorii preferã oameni deja instruiţi. Nu mai au rãbdarea necesarã sã-i ajute şi timpul îi preseazã.
- Ce a însemnat pentru dumneavoastrã experienţa „New York Times”?
Cred cã orice nouã experienţã înseamnã sã mai urci o treaptã cãtre ceea ce-ţi doreşti sã faci cu adevãrat.
La New York Times am descoperit presa adevãratã şi oameni pasionaţi de ceea ce fac. Oameni care vãd în profesia de jurnalism o oportunitate de a învãţa câte ceva nou, în fiecare zi şi care îşi asumã responsabilitatea de a fi pionii principali din societatea lor. În momentul de faţã continui sã colaborez cu ei. M-am mutat în Dublin alãturi de soţul meu care predã jurnalismul la Universitate şi mi-e imposibil sã fiu în continuare editor. Profit de faptul cã mã aflu în România şi intentionez  sã scriu un interviu cu preşedintele Bãsescu. Nu cred cã o sã reuşesc pentru cã mã amâna de fiecare datã foarte politicos.
- Care este imaginea preşedintelui Basescu în presa internaţionalã ?
Traian Bãsescu este considerat un reformator mai ales de cãtre americani şi i se atribuie mare parte din lucrurile bune care s-au întâmplat României, în ultimii ani. Occidentalii nu cunosc foarte multe  despre România, afarã de perioada foarte grea prin care aţi trecut înainte de ’89 dar şi faptul cã, în momentul de faţã, sunteţi membri ai Uniunii Europene.
- În prezent, milioane de oameni utilizeazã internetul. Poate fi o ameninţare pentru presa scrisã, în viitor ?
Dimpotrivã! Eu cred cã internetul ajutã presa scrisã şi lucrurile vor evolua din acest punct de vedere. Nu numai cã oamenii au ocazia sã citeascã online  publicaţii din toatã lumea, dar jurnaliştii la rândul lor pot obţine informaţii preţioase.
Evident, existã şi aspecte negative. De pildã, informaţiile eronate sau excesul de trivialitate. Dar pot fi uşor evitate pentru cã oamenii vor avea în continuare dreptul de a alege.
Aura Dajbog

Florin Chilian încalcã cele… „zece porunci”

( afisul concertului cat si invitatiile au fost realizate cu profesionalism de catre Marian Marin si Tiberiu Ivan , Tiberiu Ivan si Marian Marin-  Galleria Creative Galati-www.galleriacreative.ro)

La prima vedere, un concert marca Florin Chilian pare sã fie  un fenomen bizar, menit sã-i scoatã din amorţealã pe pasionaţii de muzicã sau sã-i antreneze în atitudine pe snobii amatori. De altfel, solistul refuzã sã fie încadrat într-un tipar muzical pentru cã el însuşi este un nonconformist. Unii spun cã are curaj. Nimic mai adevãrat. Chilian nu se sfieşte sã spunã lucrurilor pe nume ori sã ironizeze o societate în care mulţi dintre noi au încetat sã mai creadã.
Vineri searã, gãlãţenii care au asistat timp de aproximativ trei ore la un spectacol de nota …„zece”, organizat în cele mai mici detalii de Fundaţia Naţionalã pentru Tineret , gãzduit de Club S şi susţinut cu profesionalism de cãtre  Florin Chilian, şi-au permis sã fie liberi. Au intrat repede în jocul artistului, au fredonat cu entuziasm fiecare  text ( solistul urãşte sã le numeascã„versuri”) şi chiar au comunicat cu acesta, fãrã menajamente.
Chilian nu pare sã  fi  gäsit izvorul la care se adapã floarea cea vestitã a muzicii româneşti, „vedetele” cãrora nu le mai ajungi la nas nici cu macaraua şi care susţin, câte trei-patru concerte pe searã…evident, playback. Natural, spiritual şi teribil de sincer, solistul a fascinat  publicul cu abilitãţile sale de a transforma fiecare piesã într-un spectacol, într-o „ecranizare” a vieţii de zi cu zi. Îi place sã valorifice lucrurile simple, lucruri pentru care avem o fobie şi pe care le gãsim mai puţin importante, adãugând o notã personalã, acel „ceva” ce poartã amprenta lui Florin Chilian.
Pe întreg parcursul recitalului nu s-a dezlipit de pachetul de ţigãri. Norii de fum i-au sporit inspiraţia şi i-au insuflat,  parcã, un aer boem. A cântat impecabil, s-a simţit în largul sãu şi le-a transmis aceastã stare şi fanilor care s-au dezlãnţuit pe acordurile de la „Cântecul avocatului”, „Chiar dacã”, „Iubi” şi „cea mai recentã piesã şi nu ultima”, cum a ţinut sã menţioneze, „Zece”.
Dupã dialogul deschis pe care l-a purtat cu publicul, în concert,  , a venit şi rândul presei gãlãţene sã-l descoasã pe „omul spectacol”, Florin Chilian. Întrebat fiind care sunt cele „zece” lucruri ce i-au marcat existenţa, acesta a replicat în stilul caracteristic:”Sunt doar patru, dar ca sã vi le spun va trebui sã vã ucid pe toţi”.
Un om şi-o chitarã. Un om şi-o poveste. Un om şi-un mare artist au adus un aer proaspãt peisajului muzical românesc, poluat şi populat de chipuri comerciale atât de conformiste. Cum ar spune criticii… „Fãrã Chilian am fi mai altfel… mai sãraci”.
Aura Dajbog

N.R: Mulţumesc in mod special  lui Tiberiu Ivan şi lui  Marian Marin pentru sprijinul acordat la realizarea acestui material.

„Ca sã vi le spun ar trebui sã vã ucid pe toţi”

Despre Florin Chilian poţi şi nu poţi sã vorbeşti. E omul extremelor. Naşte controverse dar parcã nu-i place sä fie mediatizat. Face presã dar nu vrea sã fie numit om de presã. Se iubeşte pe sine dar recunoaşte cã nu s-a mai întâlnit demult cu el insuşi. E conştient cã societatea în care trãieşte e o mizerie dar parcã n-ar vrea sã se implice prea mult în schimbarea ei. Susţine cã e egocentrist dar pe scenã dovedeşte cã poate sã molipseascã sute de oameni cu entuziasmul, talentul , sinceritatea şi umorul sãu debordant.
De la Florin Chilian am aflat cã-i inteligent ( doar conduce dialogul acolo unde-şi doreşte dumnealui;în plus, susţine cã-i bãiat isteţ) , cã-i cultivat ( doar îl citeste pe Nichita; de aici „21 de grame” ), cântã live demenţial ( pot spune sute de mii de oameni care l-au ascultat), are mesaj, atitudine şi… ceva în comun cu una din piesele celor de la Omul cu şobolani, pe care am încercat sã o adaptez situaţiei de faţã:”Sunt Florin Chilian şi îmi place de mine. Îmi place de mor”.
”Ai grijã ce întrebãri îmi pui cã-s bãiat isteţ”
- Cu ce scop a apãrut Florin Chilian în peisajul muzical românesc de astãzi ?
Nu a fost nimic premeditat. Ce, eu mi-am dorit sã ma nasc? Poate a fost un context favorabil dar nu şi  circumstanţele care au dus la apariţia mea pe piaţa muzicalã.
- Putem vorbi despre o schimbare în ce priveşte mentalitatea oamenilor din România, dupã aproximativ cinci ani de când publicul s-a familiarizat cu stilul dumneavoastrã ?
Da, oamenii au devenit ceva mai deschişi si poate mai critici vis-a-vis de ceea ce se întâmplã astãzi în societate. Au început sã priveascã altfel viaţa şi cred cã fac progrese din acest punct de vedere.
- Am observat cã e la modã sã fii altfel, cel puţin în materie de muzicã. Au apãrut tot felul de interpreţi care promoveazã ironia şi sarcasmul prin cântecele lor. De pildã, Mihai Mãrgineanu…
Îl ştiu pe Mihai de când eram mic. Ştiu ce stil de muzicã a cântat. El se inspirã din viaţa de mahala, preia cântece. Nu-l cunosc personal şi nici nu-mi place muzica lui.
- Îmi permit sã afirm cã sunteţi varianta masculinã a Adei Milea, muzical vorbind. Greşesc ?
Eu nu am egal. Nici feminin si nici masculin. Sunt unic (!)
( Proprietarul clubului unde a avut loc concertul intervine: „ Daţi-mi voie sã-l intreb pe Florin cum reuşeşte sã cânte douã ore încontinuu, în timp ce trupe scumpe, cântã 45 de minute, playback?”)
Douã ore ? Am început la nouã jumătate şi acum e ora 12. Mai mult de douã ore.
( Acelaşi domn :” Intrebaţi-l şi ce gen de muzicã face. Eu am vrut sã-l chem la festivalul de folk şi mi-a spus :”Da ce, bã? Eu cânt folk?”)
Pãi, ce? Eu cânt folk ?
- Poate… nu cântaţi folk dar acum sunteţi european şi asta vã ocupã tot timpul. Cum vã descurcaţi cu noul statut ? Cum aţi primit schimbarea ?
Mi se rupe. Schimbarea… eu mã schimb de douã-trei ori pe zi. Cum se spune, ultima picatura tot în chiloţi ajunge.
- Se spune cã artiştii sunt ceva mai boemi din fire. Pe de altã parte, se spune cã muzica şi arta , în general, îi uneşte pe oameni. Dacã am avea un parlament format numai din artişti, lucrurile în societate, s-ar schimba în bine ?
Fereascã Dumnezeu! Niciodatã, sub nicio formã! N-aţi vãzut câţi artişti sunt prin parlament, cât sunt de penibili şi cât de prost merg toate lucrurile în ţara asta ?
- Şi cum ar fi dac-ar fi Florin Chilian preşedinte?
Ar fi mai rãu decât e acum cu Bãsescu. Sunt suficienţi oameni de nimic prin parlament, sunt suficienţi oameni care nu meritã sã conducã o ţarã. Eu rãmân la ceea ce-mi place sã fac acum. Şi ce-mi place sã fac acum e muzica. Eu câstig bine din asta, suficient de mult încât sã-mi creez o situaţie şi pentru viitor. Am tot observat fenomenul politicã, în calitate de jurnalist. În momentul de faţã sunt editorialist la Jurnalul Naţional unde consemnez rubrica „21 de grame”. Sunt acolo, cu Tucã.
- Mulţi artişti susţin cã din muzicã se câştigã foarte prost.
Nu aş asocia cuvântul „mulţi” cu substantivul „artişti”. Care-s ãia ?
- E adevãrat, unele  trupele de astãzi sau unii solişti  nu meritã sã fie numiţi aşa. Ideea este cã sunt foarte în vogã şi te aştepţi sã câştige colosal de mult. Când îi intrebi, însã, mai au puţin şi-ţi cer bani împrumut. Sãracii…
Eu o sã câştig luna asta fix 10.000 de euro. Urmeazã sã am alte cinci spectacole, luna asta.
( Aceeaşi persoanã intervine:”Intrebaţi-l şi ce-o sã facã pe 10 mai, la anu’… un concert cu o orchestra simfonicã n spate… )
- Nu vreţi sã ne dezvãluiţi mai multe detalii, poate chiar exclusivitate? Sã fie vorba despre un concert de anvergurã?
Pe 10 mai 2007, afarã de faptul cã va fi Ziua Regelui, am pregãtit şi eu o suprizã. Dacã-i de anvergurã sau nu…asta-i lãsãm pe critici sã decidã. De unde sã ştim noi ?Mai e mult pana atunci
- Nu existã criticã muzicalã în România
De ce nu ?
- Numiţi-mi dumneavoastrã un critic suficient de convingãtor şi suficient de bine pregãtit încât sã-şi permitã sã vorbeascã despre industria muzicalã de astãzi. Sau poate o publicaţie…
Or fi…
- În ce relaţii sunteţi cu Horia Moculescu. De curând a lansat  câteva afirmaţii mai putin pozitive, în ce vã priveşte.
E un idiot.(!). Ce fel de afirmaţii ?
- Susţinea cã nu aveţi ce cãuta pe scenã din moment ce însuşi dumneavoastrã aţi declarat cã nu vã pricepeţi la muzicã.
Da, asta am declarat şi am fost sincer.
- Cea mai recentã piesã, foarte apreciatã de public, se pare, se numeşte „Zece”. Care sunt cele zece lucruri, zece întâmplãri care v-au marcat existenţa atât ca om cât şi ca artist ?
Sunt doar patru. Ca sã vi le spun ar trebui sã vã ucid pe toţi.

A consemnat :Aura Dajbog

Parazitii, „antivedete perfect promovate”
Oamenii cu adevãrat valoroşi au curajul sã se exprime în orice situaţie. Important este CUM transmit mesajul şi mai ales CUM este primit de public. Trupa Paraziţii luptã cu sistemul dar şi cu ei înşişi de mai bine de 10 ani. Ombladon, Chelloo şi FreaKaDaDisk recunosc cã de atunci nu s-au schimbat multe în societatea româneascã dar nu au de gând sã renunţe.Se bucurã de susţinerea unor oameni de culturã importanţi din România şi au un mesaj bine conturat :JOS CENZURA.Cum ar spune cei de la Omul cu sobolani:”va rugam sa va reveniti,va rugam sa va spalati pe dinti,va rugam insistent sa nu mai fiti atat de cuminti”!Va rugam sa citit cele ce urmeaza.Parazitii in efect!
-  E la moda sa te pui in cap si sa pledezi pentru necomercial fara nici un fundament.E chiar atat de greu sa fii sincer, in show-biz-ul de astazi ?
Ombladon:Noi suntem o trupa underground si vindem foarte bine. Provenim din familii modeste şi am muncit ca sã ne câştigãm singuri banii. Nu am facut compromisuri, nu ne-am declarat comerciali sau necomerciali.
Cheloo: Asta-i o porcarie. Lasa-ma frate sa-mi fac treaba… stii cum e, mai multe fapte si mai putine vorbe! Degeaba-ti spun eu tie acum chestii misto sa te impresionez si sa dau bine la interviu daca, de fapt eu imi bag pula dupa aia si fac totul pentru bani.. Banii te ajuta sa pui in practica niste idei.
- Ati cantat in deschiderea concertului 50Cent la Bucuresti. Eu gasesc asta un compromis sau un mod de afirmare… total inutil pentru o trupa cu notorietatea voastra. Exagerez ?
Cheloo : Tu ai fi refuzat ? 50Cent este un artist prestant în afarã şi cred cã dã bine la dosarul oricãrei trupe din România. De altfel foarte mulţi au spus cã noi am susţinut adevãratul spectacol din acea searã, programul nostru a prins mai bine la public.
-Asadar, aveti in plan o relansare pe plan international. Si voi, Brutus ?
 Ombladon : Avem deja schiţate câteva piese în limba englezã. Încercãm sã vedem ce iese. Singurele featuring-uri pe viitorul album Paraziţii vor fi Ombladon feat. Chelloo, Chelloo feat. Ombladon, Ombladon feat Freakadadisk pentru cã nu mai vrem sã mai avem de-a face profesional vorbind cu celelalte trupe româneşti. Am încercat sã facem o gaşcã mai mare dar unii artişti ne-au dovedit cã ,omeneşte ,sunt un 0 barat Uita-te la Bitza ! Avem de gand sa ramanem niste « pain in the ass » multa vreme de acum incolo…cel putin pentru CNA si altii ca ei
- Bitzã nu a fost niciodatã un artist hip-hop autentic. El provine de la o trupã de muzicã etno…
Noi l-am transformat  în aşa fel încât sã fie un artist hip-hop cu acte în regulã ,cum se zice. Alãturi de noi dãdea bine.
- Cu Europa cum sta treaba ? Parazitii europeni. Hai ca suna bine ! Ce se va-ntampla cu societatea romaneasca odata cu faimoasa integrare ?
Ombladon : Ne doare-n pula ! Atunci când vom intra în Europa cu fruntea sus şi nu ca nişte gunoaie,vom fi mândri cã suntem români şi cã suntem acceptaţi în organizaţia asta. Pânã atunci nu ne interereseazã ! Încã de acum trei ani ,în piesa « Jos Cenzura », am subliniat faptul cã « România intrã-n Europa doar cu numele ». Nu s-au schimbat multe între timp în concepţia noastrã, pentru cã nu s-a schimbat nimic în societate.
- Revenind la mesajul Parazitii, mi se pare ca publicul nu mai afiseaza acea respingere vis-a-vis de vocabularul vostru… bogat in vulgaritati. E musai sa injuri ca sa evidentiezi cat de murdara e societatea ?
Cheloo : Oamenii care considerã versurile noastre licenţioase sunt nişte ipocriţi. Crezi cã ei nu vorbesc aşa acasã ? Ne tot ascundem dupã…degetul mijlociu.
- Oameni fiind, bãnuiesc cã aveţi în gând sã vã întemeiaţi o familie . Copiii voştri vor asculta Paraziţii ?
FreakaDaDisk : Cheloo se grãbeşte sã se însoare.
Ombladon : Copiii noştri nu vor asculta Paraziţii pânã la 18 ani Glumesc, normal. Nu are rost sã le interzicem asta mai ales cã în casã se vorbeşte la fel. Varsta cea mai potrivitã pentru ca ei sã asculte şi sã descopere cultura  hip-hop ar fi un 13-14 ani. Nu ar fi ceva ieşit din comun ca ei sã afle despre modul cum ne refulãm în muzicã. Ar fi culmea sa ne dicteze astia de la CNA si cum sa ne educam copiii.
- În piesele voastre susţineţi cã sunteţi nişte oameni normali cu un venit normal. Care este adevãrul ? Oamenii se aşteaptã sã vadã  la televizor vila, piscina si eventual câteva maşini de lux…
Cheloo: Chiar suntem nişte oameni normali. Trãim din muzicã şi asta cred cã spune totul despre noi. În România nu te îmbogãteşti dacã trãieşti din muzicã. Nu avem de gând sã facem avere sau sã ocupãm locurile altora în topul celor bogaţi. Suntem multumiţi, financiar, cu  ce avem acum şi facem parte din clasa socialã medie.Sã zicem cã noi câştigãm cam cât câştigã un român plecat la muncã în Germania, Italia sau Spania, numai cã existã o diferenţã, aceea cã scoatem bani fãcând ceea ce ne place.
- Aţi avut o colaborare fructuoasa cu Viţa de vie, in trecut. In ultima vreme…relatia pare sa se fi racit… ce s-a intamplat ?
Ombladon :Nu s-a întâmplat nimic rãu. Suntem prieteni cu Viţa de vie şi le-am spus-o şi lor : « În momentul de faţã nu ne place ce faceţi ». Nu ştim de unde aceastã transformare a lor dar ne amintim cu plãcere de concertele pe care le susţineam împreunã. Pentru fiecare în parte aveam pregatite câte şase, şapte melodii în premierã. Probabil cã mulţi işi amintesc de acea perioadã. Şi nu neapãrat dintre fanii Viţa sau Paraziţii.
- Ne-aţi promis o colaborare cu trupa Phoenix. Nu s-a mai auzit nimic, însa…
Cheloo: Sunt doi ani de atunci. Propunerea a venit din partea lor. În ultima vreme nu am avut suficient timp cât sã ne concentrãm asupra acestui proiect. Nici ei nu ne-au mai contactat dar asta nu înseamnã cã nu va exista o colaborare Phoenix- Paraziţii. Toate la timpul lor!

A consemnat : Aura Dajbog

 ( Asa cum spuneam intr-unul din post-uri, nu tin sa scriu in mod direct diverse materiale, nu vreau sa-mi dau cu parerea despre ce se-ntampla astazi, vis-a-vis de realitatile cotidiene, de aceea voi continua seria materialelor publicate in cotidianul Viata Libera, cu scopul ca cei care nu au acces la ziarul propriu-zis sa le poata citi aici! Numai ganduri bune !)

Eurofobie sau indiferenţã ?
„România intrã-n Europa… doar cu numele” (?!)
Interesul mass-mediei privind integrarea României în Uniunea Europeanã a fost alimentat de-a lungul anilor, de speculaţiile privind schimbãrile mai mult sau mai puţin pozitive pentru societatea româneascã. Show-urile de televiziune au dezbãtut îndelung acest subiect iar politicienii dornici de imagine şi notorietate şi-au dat cu pãrerea, susţinând, evident, acest pas important din punct de vedere istoric, politic şi social pentru România.
Lucrurile sunt cu mult mai complexe decât par şi cu acest scop, statul român a decis sã informeze masele cu privire la implicaţiile integrãrii. Chiar şi aşa, oamenii sunt sceptici iar artiştii români… de asemenea.În pofida faptului cã sunt consideraţi a fi o categorie  umanã boemã, unii dintre ei  promoveazã, prin muzicã, film sau teatru un mesaj  puternic menit sã schimbe mentalitãţi  şi sã aducã în atenţia noastrã „o nouã stare, o schimbare” a ceea ce înseamnã NOI şi SOCIETATEA. Paraziţii, de pildã, sunt un nume reprezentativ pentru mesajul social transmis prin muzicã. Au avut curajul sã se exprime în orice situaţie şi  luptã cu sistemul de mai bine de zece ani. S-a schimbat ceva în societate,  de atunci ? Integrarea României este un pas înainte pentru români ? Fãrã menajamente, cei trei membri ai formaţiei işi susţin punctul de vedere: „Atunci când vom intra în Europa cu fruntea sus şi nu ca nişte gunoaie,vom fi mândri cã suntem români şi cã suntem acceptaţi în organizaţia asta. Pânã atunci nu ne interereseazã ! Încã de acum trei ani ,în piesa « Jos Cenzura », am subliniat faptul cã « România intrã-n Europa doar cu numele ». Nu s-au schimbat multe între timp în concepţia noastrã, pentru cã nu s-a schimbat nimic în societate ».Nici Cristi Minculescu, solistul legendar al trupei Iris, nu vede cu ochi buni integrarea şi este radical în afirmaţii: « Integrarea României în Uniune nu certificã nimic pentru nimeni în niciun domeniu. Ne aşteaptã o perioada cumplita ».
Muzica şi arta  sunt singura manierã de a-i apropia pe oameni, fapt dovedit de artiştii români care au reuşit sã se impunã pe marile scene ale lumii în producţii muzicale şi cinematografice de zile mari. De altfel, ei sunt adevãraţii ambasadori ai României. Trupa Sistem le-a cântat nemţilor atât de revelion cât şi de Ziua Europei iar Mihai Trãistariu s-a bucurat de un succes fulminant anul trecut în majoritatea ţãrilor Europei, începând anul în forţã cu distincţia pentru „Cea mai bunã voce masculinã din istoria Eurovision-ului”. Maia Morgenstern, Oana Pelea şi Monica Bârlãdeanu au dus numele României peste ocean, fiind protagonistele unor producţii cinematografice produse la Hollywood iar Medeea Marinescu i-a fascinat pe francezi cu rolul din „Je vous trouve tres beau”( „Fata din est”,tradus idiomatic în limba românã). Cu aşa artişti, e pãcat sã nu fii mândru, mãcar pentru câteva clipe ,cã eşti român.
Aura Dajbog
 

Printre primele interviuri pe care le-am realizat s-a numarat si cel cu Adrian Despot. Aveam 14 ani si ma fascina, de ce sa nu recunosc, siguranta de sine pe care o afisa cu fiecare aparitie, Adrian Despot.Am admirat intotdeauna la ceilalti calitatile pe care eu nu le am.Cu cateva zile in Galati se anuntase un concert fulminant Vita de vie. Daca imi amintesc bine, era un turneu in colaborare cu Holograf si pe atunci ( nu stiu daca mai exista) trupa 69. Am insistat la redactie sa merg sa scriu despre concert si eventual, daca voi avea ocazia, sa fac si interviuri. Nu aveam legitimatie si era destul de riscant dar m-am dus cu un singur gand : sa-l cunosc pe Adi Despot si sa vad daca sunt capabila sa sustin o conversatie cu el. Pare stupid ceea ce spun,dar era o provocare la care nu vroiam sa renunt.
« Ploua infernal » iar eu incercam sa ajung la concert. Imi scrisesem din timp intrebarile ( acum urasc ideea de a face intrebarile de acasa si mai ales de a aparea in fata interlocutorului meu cu foaia de hartie)si ma framanta ideea ca ar putea fi banale. Acum cand le recitesc ( se mai intampla… sunt nostalgica  ) mi se par destul de « ciudate » sa nu repet cuvantul « banal ». Chiar cred ca ar fi meritat sa-l intreb lucruri cu adevarat valoroase care sa-l puna in lumina pe el asa cum este. Atunci nu am reusit ! Dar cred ca este printre putinele interviuri de care o sa-mi amintesc cu cea mai mare placere, mai ales ca de trei ani de cand s-a consumat experienta interviului, m-am indragostit iremediabil de cuvantul « complezenta ». De ce ? Asta nu va mai spun !Prietenii stiu de ce.
“Muzica tine de subiectivism”

- crede Adrian Despot ,solistul trupei Vita de vie

Datorita atitudinii sale boeme si exigentelor ridicate in materie de muzica, Adrian Despot, solistul formatiei de rock Vita de vie, este catalogat drept « inaccesibil ». In contradictie, poate, cu tot ce credeati pana acum despre acesta, iata-l vorbind despre « cea mai frumoasa meserie din lume ».
- In Galati vin de regula trupe destul de comerciale. Cum a primit publicul galatean recitalul si mesajul transmis de Vita de vie ?
Galatiul este pe primul loc in lista preferintelor noastre cand vine vorba de orasele unde cantam. Concureaza cu Brasov-ul, e adevarat, dar daca stau bine sa ma gandesc, sunt la egalitate. Asta spunem noi, Vita de vie, de vreo patru ani incoace.
- Artistii, in general, au un alt ritm de viata. Ce efecte are acesta asupra laturii sale umane ?
Efectele vietii de artist, probabil ca se vor resimti ceva mai tarziu. In momentul de fata cred ca avem cea mai frumoasa meserie, daca o pot numi meserie, din lume. Facem ceea ce ne place si castigam si bani. E fantastic ! Intr-adevar poate fi epuizant, la un moment dat. Trebuie sa va ganditi la noi, artistii ca la niste sportivi de performanta. Ei au o activitate limitata. Imi doresc sa avem energia necesara si la saizeci de ani, asa incat sa putem canta « Basul si cu toba mare ».
- Cand vine vorba de concerte, sunteti selectivi ? Acceptati sa apareti pe aceeasi scena cu formatii reprezentative pentru alte genuri muzicale ?
Am refuzat diferite concerte din cauza sonorizarii proaste sau pentru ca luminile nu mergeau. Unii spun ca tine de curaj sa refuzi un concert dar eu cred ca tine in primul rand de respectul fata de tine si fata de cei care te asculta. Vita de vie nu este o trupa underground ci o trupa care se adreseaza publicului larg. Cu cat ne asculta mai multa lume, cu atat mai bine. Nu cred ca exista limite ! Putem sa cantam si coumnitatii turce si aztece, daca mai exista. Mesajul este acelasi.
- Aveti o atitudine nonconformista. De unde vine ea ?
Nu, nu suntem deloc nonconformisti. Suntem niste oameni comuni, chiar si incercam sa transmitem un mesaj pe scena. Cred ca de aici vine nonconformismul. Suntem noi insine. E un mare risc pentru unii.
- Se mai poate pune probleme ca o trupa cu experienta si vechime pe piata rock din Romania, sa adopte un gen muzical mai bine primit de public decat ceea ce faceti la ora actuala ?
Asta este o intrebare cu raspuns inclus. Atat eu cat si ceilalti membri ai formatiei avem in paralel proiecte diferite de stilul pe care il abordam acum la Vita de vie. Eu de exemplu, sunt implicat intr-un proiect dance cu alti doi baieti.
- Ce parere ai despre ideea americana, promovata mai nou si de romani, cum ca muzica este o industrie ?
Da ! Muzica este o industrie ! Nu incape  indoiala !
- Intr-un interviu recent ai declarat ca toata muzica este comerciala dar ca depinde foarte de mult de calitatea ei. Exista un tipar de muzica buna si muzica proasta ?
Tine foarte mult de educatia, stilul de viata, cultura celui care apreciaza muzica. Fiecare acorda note muzicii influentat fiind de aspectele pe care tocmai le-am precizat.Din punctul meu de vedere este o chestiune de subiectivism. Nu exista tipare in muzica ! Cel putin nu in 2004.
- Cum arata anul 2004 pentru formatia Vita de vie ? Ce planuri de viitor aveti ( am incercat sa evit intrebarile tipar, dar de data asta… nu am reusit )
Avem in plan sa scoatem multe albumele, multe piese, multe concerte peste tot in tara si ne dorim sa facem cat mai multi copii ( !).Dragii mei, sa fie bine !

Aura Dajbog

Am avut intotdeauna o idee preconceputa, si anume aceea ca presa adevarata exista doar la Bucuresti. Nici nu-mi mai amintesc bine varsta la care am hotarat ca viitorul meu se va lega in mod fericit de acest oras, unde totul merge ca pe roate,vedeam si inca mai vad ( asta pana ma voi lovi de
pragul de sus, cum se spune) in Bucuresti o adevarata Mecca! Vad profesionisti, oameni capabili, oameni entuziasti cu multe initiative pe care blazarea nu-i incearca decat foarte rar, probabil cand vad figuri becaliene pe la televizor.
De ceva vreme, m-am convins ca si in Galati poti face lucruri frumoase, poti gasi oameni ALTFEL care sa te marcheze, sa-ti creioneze drumul ceva mai clar decat l-ai creionat tu in copilarie cand te jucai de-a stirile ,uitai ziarele imprastiate prin toata casa si consumai copaci intregi de hartie doar ca sa spui de nenumarate ori BUNA SEARA SI BUN GASIT LA STIRI ( fenomenul Pro TV… dar fenomentul ala de demult.. fenomenul unei televiziune lipsite de Teodore, Ioane, Amalii, Iulii, Banici si altii ca ei , care canta de zor manele pe imnul national). Nu fac reclama, v-o spun cu mana pe inima… vreau doar sa mentionez ca se intampla in Europa, intr-o tara despre care unii cred ca ar fi un cartier select in America de Sud, adica Romania, intr-un oras care iese din anonimat doar pentru cunoscatorii de geografie, adica Galati, intr-o zona unde simti doar parfumul teilor si dai cu ochii de club Pasha… se intampla ca VIATA ta sa fie LIBERA!
De cinci ani am invatat ce inseamna sa fii liber! Si nu suna doar al naibii de bine titlul asta, cum imi spuneau baietii de la Zdob si zdub intr-o doara… ci suna real , o realitate din care poti si tu sa faci parte!

Realitatea cifrelor

“Viaţa liberă”, un ziar de top

“Viaţa liberă” nu are rival în Galaţi. Este o realitate de ani de zile, consfinţită, încă o dată, de cel mai recent top al firmelor gălăţene, dat publicităţii de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură la sfârşitul săptămânii trecute. Un top al profiturilor, deci un top al adevărului, pentru că, într‑o economie de piaţă, profitul este cel mai important indicator.
Nu ne putem compara cu Arabesque sau cu Damen, dar ne putem compara cu cei care au aceeaşi meserie ca şi noi: ziaristica. Iată de ce suntem onoraţi de premiul I, acordat de Camera gălăţeană la categoria “Editarea ziarelor - întreprinderi mijlocii”.
Mai mult, “Viaţa liberă” este singura firmă care, având ziarul ca obiect principal de activitate, a reuşit să intre, cu un profit brut de 10,5 miliarde lei vechi, în rândul celor mai profitabile o sută de societăţi comerciale ale Galaţiului. Şi nu pe ultimele locuri! Iar dacă adăugăm şi locul 9 în România, pe care “Viaţa liberă” îl ocupă în Topul naţional al IMM‑urilor, anunţat la sfârşitul lunii octombrie la Palatul Parlamentului, atunci chiar că nu mai e nevoie să vă explicăm de ce suntem mândri.
Pe o piaţă media aglomerată, în care presa scrisă trebuie să facă faţă televiziunilor tot mai agresive şi mai numeroase, iată că “Viaţa liberă” rămâne un brand recunoscut şi respectat. Iar acest lucru vi‑l datorăm şi dumneavoastră, cei care ne citiţi zi de zi şi fără de care noi n‑am exista.
Text: Cristinel Luca
Foto : Aura Dajbog

Oameni, ani, viaţã
A fost odatã … IRIS
Nu existã artist bun, artist mai puţin bun sau artist prost. Existã ARTIST şi atât ! Existã nume care au fãcut istorie cu un cântec, cu un vers, cu un mesaj bine definit în care s-au regãsit generaţii întregi.Oricât de pesimişti suntem atunci când vorbim despre muzica româneascã, nu putem contesta valoarea trupelor autentice cu tradiţie, care cântã cu sufletul deschis, de câteva decenii, pentru Sãli arhipline.Din acest punct de vedere, trupa Iris este cel mai potrivit exemplu. Mi-am propus, însã, ca prin acest interviu sã-l cunoaştem mai bine pe Cristi Minculescu, solistul legendar al trupei Iris, un mare artist şi un mare om… în felul sãu.
- « Vino pentru totdeauna » pare un nume predestinat. De ce aţi ales sã intitulaţi astfel turneul naţional Iris  ?
E greu sã explic acum asta. Piesa are un an şi jumãtate. Aşa a fost sã fie, aşa i-am dat titlul. E adevãrat, se leagã în mod fericit cu numele turneului.
- Aşadar, nu poate fi vorba despre o eventualã retragere a trupei Iris şi implicit realizarea unui material “Best of”.
La comerciali, “Best of”-ul implicã, de regulã, lipsã de inspiraţie.O eventualã retragere…nu, nu se pune problema, încã.
- Ce înseamnã pentru un artist rock, cu o experienţã de mai bine de treizeci de ani de muzicã, sã se integreze în show-biz-ul românesc de astãzi ?
În România nu poate fi vorba despre… tradiţie în materie de show-biz pentru cã înainte de revoluţie nu a existat aşa ceva. E foarte greu sã punem bazele unui show-biz puternic pentru cã totul ţine de mentalitate. Cât priveşte rock-ul… nu degeaba este numit rock românesc… se vinde doar în România.Ca sã penetrezi Marea Britanie, de pildã, este foarte greu pentru o trupã din est. E greu şi pentru trupele lor. Concurenţa este acerbã.
- Care sunt criteriile pe care trebuie sã le îndeplineascã un artist, o trupã, asa încât  muzica sa sã poatã fi consideratã de calitate ?
Nu sunt în mãsurã sã dau cu pãrerea.Sau poate aş putea sã mã exprim… dar în momentul de faţa nu mã intereseazã decât Iris.Eu mã implic la Iris.Nu am timp şi nici nu vreau. Nici pe noi nu ne-a ajutat nimeni atunci când ar fi trebuit.
- Aţi ales sã cânte în deschiderea concertului din aceastã searã VooDoo, o trupã diferitã, credem noi, de stilul Iris…
Organizatorii sunt cei care se ocupã de asta… intrebaţi-i pe ei, eu nu am nicio treabã ! Iar dacã sunt diferiţi… e foarte bine, nu am nimic împotrivã.
- Cum catalogaţi muzica pe care o fac tinerii din România ?
Nu ascult nimic de trei ani!Nu ascult nici discuri, nici radio, nimic !
- Aveţi sprijinul unui post de radio, în realizarea acestui turneu. Afirmaţia dumneavoastrã poate fi consideratã o anti-reclamã !
Şi ce ? Asta înseamnã cã ascult Europa Fm ? Asta e viaţa… sunt de vinã vremurile ! Chiar dacã aş vrea sã ascult altceva sau sã-mi canalizez energia spre altceva nu am timp.
- Sunteţi nostalgic ?
Depinde ce înţelegi tu prin nostalgic. Îmi aduc aminte cu plãcere de vremea cand eram în proiect, când nu mã nãscusem încã ( zâmbeşte sarcastic).Mai am aşa câte un şarpe în gând… mai ales când mã gândesc la anii ce vor veni. Poate cã era mai bine sã fi fost afarã, dar nu îmi pare rãu…
- Consideraţi cã Integrarea României în Uniunea Europeanã ar fi o şansã pentru artiştii români, de a se afirma peste hotare ?
Nici vorbã !Integrarea României în Uniune nu certificã nimic pentru nimeni în niciun domeniu. Ne aşteaptã trei ani cumpliţi.
- Din experienţele de interviu cu alţi artişti români, am aflat cã nu e uşor sã diferenţiezi artistul de om. În cazul dumneavoastrã, cum stau lucrurile ?
Artist sunt douã ore pe zi… în rest sunt  om. Omul face haina, omul face pe om…
- Aţi spus cã publicul din Galaţi a fost magnific. A venit din suflet aceastã afirmaţie, sau a fost complezentã ?
Ieri am început turneul la Constanţa şi pot spune cã publicul a fost la fel de receptiv şi de activ, totodatã. Adicã, aşa cum aţi observat, în concerte nu prea mai cânt eu versurile… publicul le ştie deja foarte bine, mã acompaniazã, uneori chiar mã acoperã. Îmi doresc sã aud vorbe bune despre prestaţia noastrã, în special, nu despre reacţiile publicului ( !).
- Vasile Şeicaru, spunea în trecut, cã publicul işi depãşeşte atribuţiile şi cã la un concert, ar trebui artistul lãsat sã cânte, mai puţin spectactorii, în ciuda faptului cã ştiu versurile foarte bine…
Nu comentez afirmaţiile lui Vasile. E problema lui. Mie-mi convine ( pare entuziasmat, chiar) ! În curând o sã ajungem sã cumpãrãm şi noi bilete.
- Sunt convinsã cã aveţi şi alte preferinţe în materie de muzicã, pentru care aţi cumpãra bilete oricând…
Am dinozaurii, adicã Led Zeppelin, Deep Purple, White snake, The Rolling Stone, artişti care cântã de foarte multã vreme şi au intrat în istoria muzicii, fãrã îndoialã! Lumea vine  sã-I vadã în viata, în activitate… pe ei nu-I vede nimeni în glorie, cum se întâmplã cu unii interpreţi.
- Ce înseamnã “ani de glorie” pentru o formaţie cu experienţa celor de la Led Zeppelin, de pildã, şi de ce nu, pentru o formaţie precum Iris, care a impus un curent în România ?
Noi nu am avut ani de glorie, am avut o activitate constantã, normalã într-un sistem ciudat, bizar… şi original de show-biz, mai ales dupã anii ’90.
- Cum era înainte de ’90. Regimul comunist a îngrãdit actul artistic al formaţiei Iris ?
Da, am fost îngrãdiţi foarte mult dar pe cât eram de cenzuraţi sau chiar interzişi pe atât de mult am câştigat simpatia publicului. Am avut trei suspendãri, ultima trebuia sã fie definitivã dar am avut noroc. S-a creat aşa…o atmosferã ciudatã… s-a fãcut vâlvã pe marginea faptului cã am fost suspendaţi. Unii ne iubesc şi din poveşti. Ãştia micii, cel puţin, ştiu mai multe despre noi de la pãrinţi, bunici…
- Se ascultã rock din snobism în România ?
În niciun caz! Şi chiar dacã ar fi venit la concert doar ca sã-i vadã vecinul, vecina sau prietenii de familie, pe mine nu mã deranjeazã. Foarte bine ! Dacã au luat bilet şi nu au intrat gratis…e în favoarea noastrã. Dacã vor cumpãra albumul şi mai bine !
- Cum sunt fanii adevãraţi Iris ? Prin ce-I putem deosebi ?
Poate cã sunt subiectiv… dar eu cred cã fanii Iris sunt cei mai buni din toate punctele de vedere.
- Sunteţi la început de turneu. Cu ce gânduri porniţi în continuare prin ţarã ?
Cu gânduri foarte bune ! Îi aşteptãm pe toţi cei care iubesc Iris şi muzica rock în general sã vinã la concertele noastre cãci de restul ne ocupãm noi.M-am bucurat teribil cã oamenii au venit în numãr atât de mare , astãzi la Galaţi, ieri la Constanţa… cãci au fost zile cu meciuri şi nici vremea nu a fost atât de bunã.
- Vorbiţi cu mult entuziasm despre fotbal şi consideraţi cã este chiar un posibil concurent  pentru concertele Iris. Sunteţi microbist ?
Nu, eu sunt efectiv bolnav dupã fotbal. Ţin cu Universitatea Craiova cãci am locuit cu mult timp în urmã la Craiova. Aştept sã vinã vremuri mai bune şi pentru aceastã echipã.
Aura Dajbog

Cand faci un interviu cu Parazitii iti asumi inainte de toate raspunderea asupra starii tale interioare! E clar ca nu o sa pleci vie de acolo, oricat ai fi de pregatit sau de binevoitor! Cand insa mergi inarmat cu de toate, implicit cu replici in defensiva, si gasesti niste oameni normali, amabili si de bun simt… incepi sa te gandesti daca oamenii respectivi chiar cred in ceea ce canta! Va spun eu, cred! Pentru ca sunt ARTISTI si stiu bine sa diferentieze ( din anumite puncte de vedere) OMUL DE ARTIST! Sa vedem insa ce spun ei!