AuraVorbesteProstii

Am trecut acum cateva zile pe la magazinele de dvd-uri de pe strada Oxford. Aveam de gand sa cumpar cateva filme despre care steam ca sunt la oferta. Trei lire un film de calibrul celor semnate de Almodovar, Francois Truffaut ori alti regizori si actori care au facut istorie. Trist… daca stau sa ma gandesc ca filmele americane de duzina ajung sa coste si douazeci si cinci de lire.

Cel mai mult m-a interesat raionul de filme semnate de regizori europeni, asiatici, sud americani sau japonezi. Printre titlurile spumoase, am gasit un film care mi-a trezit instantaneu sentimental de mandrie vis-à-vis de faptul ca sunt roman. CALIFORNIA DREAMIN’, filmul lui Cristi Nemescu era asezat la loc de cinste si… dvd-ul costa douazeci de lire. Era, deci, printre cele mai scumpe dintre dvd-uri. O observatie supeficiala, pretul dar care spune multe despre importanta acestui film. In general, occidentalii masoara calitatea si in bani. La noi e mai dificil. Cand esti bun cu adevarat, esti un soi de aparitie underground deci si prost platit.

Am cumparat cateva filme deosebite si am asteptat zile intregi pana sa le vad. Programul infernat de la facultate dar si orele de lucru din ce in ce mai multe si solicitante m-au tinut departe de ele.

Am cumparat:

Deficit- in regia lui Gael Garcia Bernal. Un film care s-a dovedit a fi sub asteptari. E drept, e debutul sau regizoral… insa, m-as fi asteptat la mai mult din partea lui. Cred ca un actor experimentat care a avut ocazia sa lucreze la filme in regia lui Gondry sau Almodovar, poate sa creeze mai mult decat o oglinda banala a societatii mexicane. De fapt, sunt convinsa ca Gael a avut subsanta atunci cand a creat scenariul. Din pacate, nu a reusit sa transmita mesajul sau si publicului.
O dovada clara a faptului ca nu multi actori buni pot fi si regizori brilianti. Insa… filmul nu este unul prost, merita vazut.

Mujeres al border de un ataque de nervios- un film plin de culoare din toate punctele de vedere. Un Pedro Almodovar care accede spre mainstream. Un umor negru cum mi-e greu sa cred ca au spaniolii ( si ei sunt latini precum romanii… iar romanii nu prea au umor negru, nu-I asa ?), redat in unicul si dulcele stil Pedro Almodovar. Un film despre societatea Ionesciana din care toti facem parte, dar la desfasurarea careia… putini dintre noi participam cu adevarat. Sau putini comunicam.

Walk the line- O biografie superficiala a marelui Johnny Cash. Filmul a fost salvat, insa de interpretarea fabuloasa a lui Reese Whiterspoon ( a primit si premiul Oscar pentru rolul lui June Carter) si a lui Juaquin Phoenix ( si el a fost nominalizat la Oscar pentru rolul lui insusi Johnny Cash).

Am cumparat si o mini-colectie a filmelor lui Johnny Depp. Le vazusem deja de multa vreme insa am decis sa colectionez filmele lui Johnny Depp, ale lui Gael Garcia Bernal si pe cele ale lui Jonathan Rhys-Meyers. De asemenea, am in gand si cateva nume regizorale. Problema sunt banii, evident.

Nu cu mult timp in urma, am primit, prin posta, biletul pentru meciul dintre Chelsea si CFR Cluj. Mai am de asteptat o saptamana si jumatate pana cand meciul va fi disputat dar cred ca merita. Trebuie sa fie un sentiment extraordinar sa fii departe de casa, sa mergi pe stadion, sa-ti sustii echipa favorite si sa faci parte din sustinatorii echipei adverse. Un adevarat bungee-jumping emotional.

Foarte multi oameni cred ca fotbalul este un sport superficial si ca in interiorul conceptului se afla numai jocuri de interese. Eu cred ca si ei, la randul lor, privesc lucrurile intr-o maniera superficiala. Analizeaza aparentele, accentueaza partile negative ale OAMENILOR din fotbal si cunosc nume de fotbalisti doar pentru ca se numara printre cele cateva sute de milioane de romani,englezi, francezi, chinezi care citesc tabloidele.

Da, da…  noi romanii avem impresia ca numai noi ne complacem in prostul gust promovat de tabloide, ca numai noi ne bucuram cand auzim ca Britney Spears s-a ingrasat cu cinci kilograme sau ca Victoria Beckham are o acnee pronuntata.  Englezii, de pilda, sunt si ei  adevarati devoratori de tabloide, ca drept dovada ca ziarul THE SUN ajunge sa vanda si cate doua milioane de exemplare pe zi. Cu toate acestea, tabloidul THE SUN nu se compara cu LIBERTATEA, CLICK sau CANCAN,cel putin nu in ce priveste felul in care este scris. Un sondaj recent, realizat chiar de Institutul Cultural Englez sustine ca tabloidele britanice folosesc la fel de multe neologisme si un limbaj la fel de elevat precum cel promovat in ziarele serioase.

Revenind la fotbal, personal, cred ca oamenii din fotbal au psihologii aparte, foarte interesante de studiat. De altfel, cred ca fiecare sportiv detine cateva atu-uri, mai putin intalnite la oamenii de rand, dobandite chiar prin prisma sportului pe care il practica. In primul rand , SPIRITUL DE INVINGATOR. Suna idealist… dar in viata, cei care au reusit au fost mereu convinsi ca sunt niste invingatori.

Pe scurt, meciul Chelsea-CFR Cluj inseamna pentru mine o confruntare spumoasa intre doua stiluri diferite de a face fotbal dar si doua concepte diferite in ce priveste spiritul de invingator. Iar CFR-ul a demonstrat ca IMPOSSIBLE IS NOTHING.

E toamna, anotimpul gandurilor sumbre si a frunzelor moarte.

Cred ca mi-am plans de mila suficient. Suficient de mult cat sa dau satisfactie unora si sa nu-mi dau seama de intentiile altora. Chiar daca mi-ar placea sa apostrofez cateva personae, n-o s-o fac. Nu merita. Vreau doar sa descopar zece motive pentru care imi place la Londra. Imi place de mor!

1. Invat la cea mai mare universitate de arta din Europa. Universitatea de Arta din Londra, Colegiul de Comunicare. Printre profesorii mei se numara directorul de la BBC, directorul de la Mtv Europa si Pr-ul lui Michael Jackson. Dupa ce voi termina facultatea, voi primi o dubla licenta datorita faptului ca urmez o combinatie de studii care include Media si PR. Beneficiez de multe facilitate, simt ca fac parte din lumea buna a Londrei, colegii mei de clasa sunt oameni cu realizari fantastice in domeniul MEDIA, MODA si DIVERTISMENT.

2. Am un loc de munca la barul facultatii. Cunosc deja foarte multi studenti, primesc un salariu bun, nu depun foarte mult efort, sunt respectata, am colegi deosebiti si fac totul cu placere.

3. Zi de zi, in drum spre casa, vad Big Ben-ul, Parlamentul Londrei, strada Oxford, Tamisa si admir moda strazii. Nu cred ca exista in Europa si poate chiar in lume ( cred ca Tokio este exceptia) un oras atat de bine cotat in ceea ce priveste moda, in general. Parisul… mie, personal, nu mi-a facut o impresie atat de buna la capitolul asta.

4. Locuiesc intr-un cartier linistit, cu oameni prietenosi si lipsiti de prejudecati. Am doua colege de apartament cu care ma inteleg bine, care-mi dau sfaturi si-mi sunt alaturi ori de cate ori intampin probleme.

5. Ma simt bine in pielea mea. Nimeni nu ma judeca din niciun punct de vedere, exista oameni NORMALI cu care ma inteleg bine dar si grupuri de “cocheti” si “cochete” pe care nu dau doi bani. De ce as vrea sa fiu ca ei ? Poate doar pentru ca ceilalti sa rada de mine.

6. Am un tutore care are grija de mine. Ori de cate ori am o problema, apelez la el.

8. Mi-e dor de cei de acasa, imi pasa de cei de acolo si faptul ca pot comunica destul de usor cu ei, ma face sa ma simt mai aproape de Romania. Nu sunt atat de ipocrita, snoaba si teribilista incat sa sustin ca la Londra e mai bine decat in Romania. De ce ? Pentru ca Romania este ACASA.

9. Merg la teatru, la musical-uri si la cinema ori de cate ori imi doresc. Piccadilly Circus e Mecca divertismentului de calitate.

10. In fiecare zi descopar lucruri noi despre mine, despre cei de langa mine, despre lumea in care traiesc. Si o fac cu umor. Imbin utilul cu placutul, evident.

Ah… si pentru ca am promis de atata timp sa pun o poza cu chinezii mei preferati, iata cateva imagini de la petrecerea de miercuri. In prim plan, Bryan, chinezul meu preferat. Da, un al 11-lea motiv pentru care-mi place la Londra: ma pot delecta oricand cu baieti frumosi si bine imbracati.

Ieri a fost ziua mea de nastere. As putea sa va mint, sa spun ca am fost in vreun club de fite din Soho sau ca am petrecut alaturi de trei sute de prieteni pe care mi i-am facut aici, ori ca am primit vreo poseta Chanel sau vreo bijuterie exclusivista. Prefer sa va spun adevarul. Ce am facut de ziua mea ? Am plans ca sunt departe de cei pe care-I iubesc, am preferat sa sufle singura in lumanari si am ales sa nu le spun celor de aici nimic.

Sigur ca au aflat. Colega mea de camera Lenny mi-a urat “La multi ani” pe nepusa masa si mi-a cumparat o cutie de bomboane Galaxy, ciocolata mea preferata. Stia ca-I placerea mea vinovata.
Sally mi-a daruit inca de sambata o curea Calvin Klein. E atat de… vintage si, cel mai important lucru este ca e de la ea. E unul din putinii oameni pe care am ajuns sa-I plac si sa-I respect, dintre colegii de facultate si cei de la bar.

Mi-am cumparat un tort dragut… desi mi-a fost teribil de greu sa ma decid. Initial, am vrut sa cumpar un tort de la Starbucks. Erau destul de mari si-am zis ca n-o sa am cu cine sa-l impart. Eu, Wania si Lenny ( colegele mele de apartament) n-am fi fost in stare sa-l terminam in seara asta. Maine n-ar fi avut niciun farmec.

M-am gandit si la oamenii speciali de acasa, ma bate gandul sa le mentionez numele aici, imi doresc sa spun tuturor cat de multi mi lipsesc… dar cred ca ei stiu asta, nu e nevoie sa postez aici.

Le multumesc mult celor care si-au amintit de ziua mea, care mi-au scris si care-mi sunt alaturi. Avem timp sa recuperam timpul pierdut!

P.S: Am ales sa cumpar un tort cu Manchester United pentru ca sunt fana, desigur, dar si pentru ca aveam chef sa mananc niste fotbalisti, cu fulgi cu tot!:). Si, ca sa nu uit, o sa-mi primesc cadoul dupa 11 noiembrie cand se vor pune in vanzare biletele la meciul Chelsea-CFR Cluj. Partida va avea loc pe 9 decembrie.

1. Imigrantii. I-as aduna pe toti indonezienii, indienii, arabii, negrii, bulgarii , albanezii intr-un lagar de concentrare si i-as supune la acelasi tratament la care au fost supusi evreii.Alaturi de ei, i-as aduce si pe romanii care-si contesta nationalitatea si afirma ca noi suntem rusinea Europei si chiar a lumii.

( Nu neg ca sunt nitel prea radicala. Sigur ca nu i-as include aici pe toti cei din India, Bulgaria, Albania, etc. I-as pedepsi doar pe cei care merita.)

2. Mijloacele de transport in comun. Nu-mi place la metrou, mi se pare prea complicat de dus, de-ntors, in fine. In plus, e foarte aglomerat. Prefer metroul din Bucuresti. Mi se pare mai aerisit. In plus, transportul in comun e foarte scump!

3.Card-urile si bancile. Am fost intr-o seara sa fac mici cumparaturi la magazinul din colt. Nu mai aveam bani gheata si am zis ca pot sa folosesc card-ul. Intru in magazin, cumpar una, alta, merg la casa, vanzatorul zice :”Da’ ce card e asta ?” “Pai, e card romanesc”.”Unde-I CIP-ul?”. “Care CIP?”. “Nu stiati ca in UK nu sunt acceptate card-urile astea?”.Mentionez ca magazinul apartine unei familii de indieni. Cel mai mult detest cand vorbesc in limba lor de fata cu clientii. Astia fac parte din categoria celor pe care i-as trimite in lagare.

4. Magazinul PRIMARK. Haine ieftine, de proasta calitate, facute undeva prin India. Da, ii urasc pe indieni, nu am intalnit nici macar unul de calitate dar… sa-ti bati joc de un popor, sa-l platesti cu 1 pence pe ora doar pentru ca elevii de la London College of  Fashion si fundurile grase ale englezilor sa se laude cu ce haine cul si-au luat ei cu doua lire bucata… mi se pare degradant.

5. Englezii zgarciti. Ma rog, e impropriu sa le spun englezi. Jur ca vad cate un englez pe saptamana si nu exagerez. Londra e capitala tuturor nationalitatilor, mai putin a englezilor.
Revenind, oamenii din Londra sunt cei mai zgarciti de pe pamant. Totul li se pare scump, oricat de ieftin ar fi. N-ar scoate in viata o lira din buzunar si se targuiesc pana si pentru un pahar de apa de la chiuveta.

6. N-am vazut in viata mea roman care merge la restaurant sau la bar si cere apa de la chiuveta. Pentru englezi, asta este un sport national. Cum naiba sa ai geanta Hermes si sa sa nu fii in stare sa cumperi o sticla de apa plata ?

7. Tigarile sunt foarte scumpe si e interzis total fumatul in locuri publice. Sunt de acord ca  fumatul pasiv dauneaza mai mult decat cel propriu zis… dar faptul ca oamenii merg pe strada si fumeaza, nu compenseaza ?

8. Petrecerile londoneze. Nu le detest dar sunt bizare. Nu se danseaza, se vorbeste, se face karaoke, se admira serpii din casa, se prizeaza cocaina, se bea bere din cada… Kubrickcian, as zice

9. Da, am o problema cu serpii. De ce englezii au, ca animale de companie, serpi si soparle ? Bine, soparlele nu mai sunt, de mult, ceva excentric. Dar serpii?

10. Ploua exagerat de mult, vremea e oribila. Daca nu ploua, e foarte frig. Daca nu ploua si nu e frig, e innorat. Nici nu ma mira faptul ca oamenii care locuiesc aici sunt atat de posomorati.De altfel, este si demonstrate psihologic: oamenii care traiesc in regiuni favorabile, din punct de vedere climatic, sunt mai bine dispusi decat ceilalti.

Aveam senzatia ca englezii sunt conservatori si ca nu adopta orice sarbatoare, mai ales daca vine de la americani. Cat de tare m-am inselat ! Englezii sunt innebuniti dupa astfel de petreceri si nu se dau in laturi de la a se masca si a fi ridicoli, in cel mai bun sens la cuvantului.

Pentru mine, Halloween-ul a inceput cu o zi inainte de data propriu zisa si s-a terminat cu doua zile dupa. A durat destul de mult, recunosc dar merita sa va povestec despre ce a fost vorba. In plus, surpriza: am si cateva poze!

Halloween Fundraising

Prima petrecere de Halloween a avut loc la barul facultatii. Am fost chemata sa lucrez pentru ca, in general, la astfel de evenimente e foarte aglomerat. Programul a fost urmatorul: elevii Arts University of London au venit la bar pentru o sesiune de machiaj, au zabovit nitel pe-aici, au baut cate ceva dupa care au plecat spre club-ul unde a avut loc toata tarasenia.
Machiajul profesionist al celor pe care-I veti vedea in poze a fost realizat de elevii de la London College of Fashion, sectiunea “Film Make up”.

Petrecerea lui Sally

Sambata am mers la petrecerea de Halloween a lui Sally, una din colegele de la bar. Si ea e studenta la London College of Communication insa la un profil diferit de al meu. E lesbiana si e o persoana deosebita. Are enorm de multi prieteni si se bucura de viata, din toate punctele de vedere.
A fost prima mea petrecere in stil englezesc, deci nu m-am simtit in largul meu. M-am simtit ca un outsider, o persoana care nu apartine locului in cauza, in ciuda eforturilor ei de a ma face sa ma simt bine. Am cunoscut multi oameni, am baut destul de multa bere si tquila ( un mod stupid dar efficient de a te integra), m-am amuzat, am purtat discutii docte si semidocte, a fost o experienta.
Mi-a placut la nebunie design-ul casei, camera de karaoke unde prietenii ei inregistrau muzica urbana, faptul ca la petrecerile lor se vorbeste mai mult decat se danseaza si punch-ul in care Timmy a aruncat un sobolan mort, asa, ca sa-I dea gust.

Sarpele lui Adam si soparla lui Kattie au fost cuplul serii. Pacat ca fiecare a stat cuminte in acvariul sau. Au stiut proprietarii ce-au stiut cand au lipit langa, un sticker de avertizare: “Do not fuckin’ leave the snake outside!”.

Mi-a “placut” la nebunie sa vad lumea prizand cocaine,unii cu bacnote de zece lire, altii cu pix-uri si alte nebunii. O atitudine primitiv de cool! Un fel de “Trainspotting”, “Salton sea” si “A clockwork orange” amestecate cu “Tom and Jerry” si “Familia Flintstone”. Intr-un cuvant: NU INCERCA ASA CEVA ACASA, NU! Cadrul musical: The Doors.

Notabil este ca, pentru prima data, am vazut  mai mult de zece englezi pe metro patrat. E o performanta in Londra, capitala favorita a celor care aleg sa emigreze.

M-am simtit bine, in orice caz. O sa ma obisnuiesc cu bizareriile lor. Puteti sa ma considerati demodata… dar n-am asistat niciodata la petreceri cu cocaina si n-am cunoscut, pana acum, oameni care sa aibe ca animal de companie serpi. In rest, le-am incercat pe toate.

Nu mi-e rusine sa spun ca am fumat marijuana, nu neg ca-mi face placere sa beau un pahar, doua, trei de bere la petreceri si cred ca sunt suficient de matura si de responsabila incat sa-mi asum toate faptele. Asta apreciez la englezi. Merg in pub-uri, la petreceri deochiate, beau foarte mult, se drogheaza ( ocazional, nu vorbim aici de junky people) dar sunt pasnici, nu deranjeaza pe nimeni si sunt responsabili.

Cred ca e firesc sa incerci anumite chestii care sunt considerate interzise. Important e sa-ti doresti TU sa faci asta, nu sa te lasi purtat de val si de influenta unui anturaj ciudat. Esential este SA-TI IMPUI O LIMITA.

Daca ar fi dupa mine, nu as interzice drogurile. I-as lasa pe oameni sa incerce, sa aleaga singuri daca merita sau nu.

publicat in Explore* noiembrie

Cel puţin aşa susţine presedintele Mtv Europe, Brent Hansen. Evident, nu într-un cadru public ci în cadrul lecturilor  de PR pe care le predã la Universitatea de Artã din Londra.
Sunt fascinatã de cursurile lui. Pânã acum, nu am ratat niciunul şi mã amuzã teribil cand studenţii pun întrebãri mai mult sau mai puţin la obiect. Adicã, marea majoritate sunt interesaţi de garderoba lui Gwen Stefani, de fetish-urile Madonnei și de cât de realã este toatã povestea în jurul cãreia se învârte Amy Winehouse. Şi asta pentru cã acest Brent  nu numai cã le cunoaște personal pe “divele” care l-au înnebunit pânã și p e Big Ben ci pentru cã el e omul care hotãrãște ce intrã și ce nu, pe Mtv, de el depinde promovarea multor piese, trupe, artiști, unii mai notorii decat alții.
Revenind la povestea cu Amy Winehouse, am fost șocatã sã aud cã doamna muzicii negre nu este dependentã de droguri și alcool și cã totul este o strategie de PR. Adicã un om bine intenționat, mai ales în ce privește conturile bancare ale artistei, a scornit povestea dependenței acesteia de droguri și alcool așa încât sã capteze atenția publicului ,din toate punctele de vedere. E clar cã vocea ei teribilã, look-ul bine studiat și atitudinea nonșalantã nu sunt rețeta succesului de care artista se bucurã pe plan mondial, mai nou. Pânã la urmã,existã  sute de mii de artiști geniali, cu atitudine, cu mesaj dar care nu-și promoveazã îndeajuns de
“murdar”produsul.
Si, dacã acordãm atenție jurnalelor de știri, nu cred cã vom auzi vreodatã cã “Artistul X sau Y a scos un nou album” sau “a revenit pe piațã cu un nou videoclip”. Poate doar la posturile de nișa și probabil doar dacã artistul în cauzã nu mai are nevoie de niciun fel de artificiu de imagine. În rest, suntem bombardați cu informații de genul “Vedeta Y a consumat droguri în avion”, “Vedeta W își plimbã câinele, în stare de ebrietate” ori “Vedeta Z e dependentã de alcool”.
Şi dacã renunțãm un moment la ipocrizie, vom realiza cã și noi suntem predispuși la a recepta astfel de informații, la a înmagazina amãnuntele negative și apoi, la a cumpãra produsul promovat astfel.
Cum vor Pr-iștii americani sã-I convingã pe conaționalii lor sã meargã la vot ? Simplu. Prin reclame în care sunt îndemnați SǍ NU VOTEZE!
Şi pentru cã tot urmeazã alegerile în România, eu propun sa fim buni cetãţeni și sã votãm. Eu o voi face aici, la Londra. Pentru cã îmi pasã.
www.exploremag.ro