AuraVorbesteProstii

A fost absolut genial! Am avut emotii teribile, sunt singura studenta de anul I care a obtinut un job in cadrul facultatii si m-am gandit ca o sa fie oribil, ca n-o sa ma descurc deloc si ca oamenii or sa rada de mine.

Nu numai ca n-a fost asa, nu numai ca am reusit sa ma integrez si sa invat sarcinile de lucru foarte repede, dar, in seara asta ( e ora 3.44 dimineata , abia am ajuns de la lucru), barul Colegiului Londonez de Comunicare, s-a transformat in club.

Sute de studenti, extaziati de muzica DJ-ului ( Michael Jackson a fost cel mai popular), s-au adunat sa petreaca prima zi de pathfinding ( asa se numeste “Sarbatoarea Bobocilor”, la LCC).

A fost oribil. Nu exagerez daca spun ca n-am stat o secunda timp de zece ore, ca am servit cateva sute de beri, cateva sute de sucuri, cateva sute de vodka, rom, Jack D. si alte nebunii.  Habar n-aveam ce e de facut, n-am lucrat in viata mea, decat in redactie, n-am folosit niciodata un pc cu touchpad, de genul celor care se folosesc prin baruri. In seara asta, insa, faptul ca a fost extraordinar de aglomerat, m-a facut sa fortez nota si sa ma straduiesc nitel.

Si mama, ce s-au mai distrat viitorii mei colegi. As fi vrut atat de mult sa fiu printre ei, sa-ncingem niste moon dance-uri pe Billie Jean. Bine ca nu i-am vazut prea bine, din cauza aglomeratiei de la bar.

Doua lucruri absolut notabile: atitudinea colegilor si atitudinea managerului. Colegii sunt foarte saritori, te ajuta , chiar daca au, la randul lor de servit 500 de clienti o data. “It’s all about teamwork, mate!”, sa o citez pe colega mea de tura, Sally. Iar ei nu spun asta nici din complezenta si nici ca sa da dea bine “pe teveu’ “.

Cat despre atitudinea managerului, afara de faptul ca lucra pentru noi, asa incat sa ne permita, pe rand, sa luam pauza cate cinci minute ( suntem 4 pe tura), dar la final, ne trimite acasa cu taxi-ul platit de el, si , pe drum, il suna pe taximentrist sa aibe grija de noi, fiecare unde si cum ajunge. Si, Doamne, cate griji mi-am facut, in legatura cu transportul ! In concluzie, nu numai ca am ajuns acasa in siguranta dar…m-am plimbat si cu superbele taxi-uri londoneze.

Asadar, o spun cu mana pe inima, lucrez intr-un mediu foarte bun pentru dezvoltarea mea personala si incep sa cunosc oameni de calitate care stiu sa exploateze intr-o maniera pozitiva calitatile unui om. O colega de tura, studenta la unul din colegiile de arta ale universitatii, mi-a spus ca e printre putinele locuri de munca unde se castiga bine, in calitate de student si unde oamenii te trateaza cu respect si afectiune. Si, Doamne, cata nevoie aveam de asta inainte sa plec din Romania.

Sunt absolute sigura ca multi, dupa ce vor citi lucrurile astea, vor spune: “Mare chestie, un job intr-un bar…”. Nu e mare chestie! E mare chestie sa fii tratat cu respect si sa fii apreciat pentru munca pe care o faci, indiferent de nivel. Pana la urma, fiecare om isi alege un job, la nivelul calitatilor si asteptarilor sale. Pentru moment, consider ca un job intr-un bar din Londra, e grozav pentru a strange niste bani, pentru a intalni oameni noi, si pentru a le povesti nepotilor mei peste ani… ca am lucrat si-n bar, si-n redactii, si cine stie prin ce alte parti,pe viitor.

Si pentru ca nu vreau sa lungesc foarte mult discutia, vreau totusi sa spun ca ma dezgusta oamenii care fac putin si vor sa castige mult  sau care nu fac nimic pentru ca au impresia ca ei valoreaza mult mai mult decat vor fi platiti si asteapta toata viata, “the big fish”. Sa castige vreo 10.000 de euro pe secunda, sa conduca trei Jeep-uri si patru masini sport, in acelasi timp, daca se poate, sa posede case unde nici cu gandul unii n-au ajuns, si sa-si permita cele mai excentrice obiecte de pe planeta.

Aviz studentilor din Romania care, dintr-un sbobism exagerat ( nu toti sunt atat de bogati precum vor sa para), arunca bani grei pe bauturi , in cluburi de fite, se imbraca de la Armani, Versace, Dolce si Gabbana, Gucci, Vuitton si alte tampeli d-astea, conduc masina familiei, cea cumparata in leasing, cu sacrificii imense, si lista activitatilor lor “full time” poate continua.

In urmatorii trei ani, prefer sa ma port ca un student englez. Sa-mi faca placere sa merg cu autobuzul, sa ma imbrac normal, trashy uneori,boho alteori, fara sa rada cineva ca mi-am pus fes pe cap sau ca-mi place rujul rosu, sa citesc cand am chef, fara sa mi se spuna ca-s geek, sa ma duc la un film de calitate, nu la comedii americane d, facute-n copturul cu placinte de la Hollywood, sa ma-mbat unde vreau si cand vreau, fara sa fiu aratata cu degetul, si sa nu dau doi lei pe faptul ca o colega de clasa are geanta Marc Jacobs ultima colectie, iar eu , abia mi-am cumparat un clutch din sezonul trecut.

Cateva cuvinte si despre cei care au venit sa bea si sa distreze in “The Darkroom”. Studenti semi-teribilisti, imbracati fenomenal, foarte deschisi, prietenosi, amatori de cultura underground, de arta si… bautura in exces. Oameni care stiu sa se distreze azi pana la 3 dimineata, iar maine, de la 7, sa fie punctuali la cursuri.

Ah, si-n incheiere, vreau sa-i spun colegului meu Jing, un japonez cum numai in reviste vezi, cu o frizura geniala si cu-n jemanfichism care-I alimenteaza sex-appeal-ul, ca IL IUBESC, IL ADOR SI-AM SA-L GATESC LA MICROUNDE, IN LOCUL MANCARURILOR ORIBILE PE CARE LE CUMPAR DE LA SUPERMARKET, SI LE GATESC LA MINUT.

JING asta…te poarta pe aripile vantului, mai ceva ca Rhett Butler.

Gata, sa-l lasam pe Jing in pace, e cazul sa mai dorm din cand in cand pentru ca, maine, incepe-o noua zi, noi ture de lucru, noi aspecte birocratice de rezolvat.

Cheers, mates!

Stanley Kubrick este unul din regizorii mei preferati, un geniu cum nu va mai avea filmul mondial de calitate dar, si un mare artist. Cel de-al doilea aspect al personalitatii sale polivalente, l-am aflat astazi, cand am mers sa vad muzeul Stanley Kubrick amenajat in cadrul colegiului meu, London College of Communication. Desi, cred ca tocmai am facut un pleonasm numindu-l MARE ARTIST, controversatul regizor a fost pasionat de arta, in toate formele sale.

Se pare ca S. Kubrick a invatat aici, la fel face si fiica sa, iar familia a fost de acord sa doneze obiecte importante ale regizorului, asa incat, LCC-ul sa ofere studentilor sai, posibilitatea de a patrunde dincolo de bariera creatiei kubrickciene.

Am atins costumul lui Alex DeLarge din “A clockwork orange”, am citit scenariile originale de la LOLITA si BARRY LINDON si-am schimbat pareri despre filmografia geniului, cu alti colegi de la universitate.

E incredibil sa te apropii de creatii pe care le consideri sacre. E ca si cum ai ajunge la Dumnezeu, l-ai pipai si-ai spune ESTE!

Codrin Arsene e genul de om care vorbeste mult si nu spune nimic. Recita pe de rost enciclopedii, scrie articole-n engleza despre subiecte foarte CUL precum Africa si politica externa a continentului ( ma indoiesc ca americanilor le pasa prea mult de Africa ) si deschide gura doar ca sa povesteasca despre cat de diafana-i personalitatea lui complexa

Cea mai mare calitate a lui Codrin? Stie sa speculeze, e teribil de insistent si poseda viclenia unui semidoct constient de statutul sau dar hotarat sa-si depaseasca, evident, conditia.

E Codrin un om de succes ? In “Viata Libera” apar zilnic reportaje, interviuri, povestiri de-ale sale, omul are doua site-uri, daca am retinut eu bine, iar strategia de promovare a individului sus mentionat , e una demna de POLITICA, FOTBAL si MONDEN. Adica, despre Codrin se scrie ca despre Elena Udrea. Ea croseteaza, Codrin mai invata cate-un dialect excentrico-fantastic, Andreea Marin a fost in Tanzania, Codrin Arsene a locuit in Argentina, Adrian Mutu e un fotbalist de succes, Codrin Arsene ii face pe parintii si bunicii lui sa fie mandri de el.

Nu-i asa ca totul suna foarte Paris Hilton-Britney Spears? Doar Codrin e student in anul III la Universitatea din Chicago, respira deci, acelasi aer cu politicieni de clasa, cu vedete devenite brand si cu oameni de afaceri care au revolutionat mapamondul. In concluzie, Codrin se bucura de mediatizare, fara sa plateasca, are PR in Romania cand vrea muschiu’ lui si ocupa pagini intregi de ziar, fara ca macar sa spuna lucruri importante sau folositoare pentru cei carora li se adreseaza.

www.codrinarsene.com e site-ul lui iar post-urile sale nu sunt cu mult diferite de materialele superficiale, prost documentate si banale pe care le consemna in ziarul de Galati.

Iata si ce scrie, recent, Ioan Trif Plesa despre el : http://www.vlg.sisnet.ro/index.php?page=articol&id=27100

Am incredere ca, pe viitor, Codrin Stefan Arsene isi va construi un imperiu. Pana la urma, n-are mai mult creier decat Paris Hilton si, iata, mostenitoarea imperiului e mai mereu pe prima pagina, castiga bani buni mai mult datorita PR-ului decat datorita vreunui talent special si a devenit un imperiu mediatic, poate mai mare decat imperiul Hilton. Asa se va intampla si cu domnul Codrin, acest Andreea Marin al Romaniei ( si el a fost in Tanzania) si viitor Angelin Jolie al Americii ( data viitoare vom citi, evident, tot in ziarul de Galati, despre cati copii japonezi, chinezi, ganezi a adoptat).

Acestea fiind scrise, sa nu-ti vina sa emigrezi din Romania? Dar   fereasca Dumnzeu pleci in America si sa dai peste Codrin!

P.S: Pentru gazetarii galateni… s-ar putea sa existe alte cateva sute de romani care lucreaza pe la NASA sau care sunt geniali aici in Romania. Pe ei de ce nu-i dati in ziar, cu poze colorate ? Ah, ei nu trimit fotografii la redactie si nu cersesc mediatizare!

Acesta este bar-ul colegiului unde invat si in care voi lucra incepand de luni. Se numeste “The Darkroom” si e mai verde decat o sugereaza numele.

Miercuri am avut zi de training. Nu am reusit sa scriu pentru ca am avut multe de facut zilele astea. Probleme cu card-ul din Romania, probleme cu National Insurance Number si alte chestii care m-au facut sa alerg ca o nebuna prin Londra si sa-ncerc sa le rezolv cat mai curand cu putinta.

Ce s-a intamplat miercuri? Pai, ne-am adunat toti ( studentii de la cele sase colegii ale Arts University of London, cei care lucreaza ca bar staff) in amfiteatrul uniunii studentilor si-am asistat la cursul de instruire pentru “Saptamana Bobicilor”. Aceasta va avea loc in perioada 29 septembrie-6 octombrie si , se pare ca vom avea ceva de lucru mai ales ca exista activitati pana la miez de noapte. Eu voi lucra 31 de ore, ba chiar am cerut sa lucrez mai mult pentru ca exista posibilitatea de a castiga bani frumusei in aceasta perioada.

Pentru ca marea majoritate nu avem experienta de lucru in bar, cei de la Carlsberg, Bacardi si Jack Daniel’s vor veni , in timpul serviciului, sa ne invete diverse chestii legate de servirea propriilor brand-uri. Asadar, miercuri nu am fost invatati mare lucru ci doar sfatuiti cum sa ne comportam in anumite situatii, am aflat detalii despre diverse legi care tin de fumat si alcool in Anglia dar si multe alte aspecte despre cum se va derula activitatea noastra .

Luni e prima zi de lucru si am inceput sa am emotii de pe acum. Iarasi o citez pe Lenny, colega mea de apartament :”Fuck, me… I am not nervous at all!”.

P.S: Ieri m-am plimbat pe Regent Street ( Auras, cata dreptate aveai!) iar miercuri, dupa training, m-am plimbat pin Piccadilly Circus. Absolut fascinant. Abia astept sa merg la cateva musical-uri!

Auravorbeșteprostii
Moda strǎzii la Londra

octombrie 2008

Ştiu cǎ insist foarte mult cu acest subiect dar cred cu tǎrie cǎ moda strǎzii reprezintǎ cel mai bine o nație, așa cum felul în care ne îmbrãcãm, individual, vorbește cel mai bine despre personalitatea  sau statutul nostru social. Exclud complet parveniții și mitocanii care economisesc leafa pe un an și-și cumpãrã haine casual de la Versace, Dolce și Gabbana sau Gucci. Ceea ce nu știu ei este cã   NU toate brand-urile exceleazã  în materie de casual, prêt a porter sau haut couture. Cazul brand-urilor menționate mai sus care exceleazã doar în HAUT COUTURE.
Revenind la moda strãzii, am fost complet impresionatã de stilul vestimentar al oamenilor din Londra(mã așteptam sã vãd show-uri de modã pe stradã însã anumite ținute mi-au depãșit așteptãrile). Acesta depinde foarte mult, ca și în România, de zona în care mergi. De pildã, la periferie, oamenii sunt îmbrãcați simplu, fãrã imaginație, dar urmând un oarecare cod al bunului gust. Pânã la urmã, calitatea ține și de simplitate. Îi exclud pe negri și pe indieni care n-au nicio regulã când vine vorba de bun simț atât civic cât și vestimentar.Şi sunt teribil de mulți în Londra.Pot spune chiar cã englezii au devenit o minoritate.
Chinezii, japonezii și nu în ultimul rând, englezii, sunt cei mai bine îmbrãcați, cei mai atenți cu imaginea lor. Sunt plini de fantezie și nu ezitã sã combine culorile, lucru care se întâmplã mai rar pe la noi. Notabil este cã nu am vãzut pe niciunde haine VERSACE, GABBANA, ARMANI, bla bla, dar nici t-shirt-uri ori geci made in China cu sigle gen “RICH, PUTA MADRE”, etc.
Recunosc cã m-a șocat nitel sã vad un pici de vreo zece ani îmbrãcat absolut fantastic, cu o atitudine covârșitoare care… scotea bani de la un bancomat. Puștiul era  foarte casual, cred cã dacã era mai înalt îl confundam cu David Beckham. Avea șlapi în picioare, jeansi Calvin Klein, un t-shirt gri american style și un fes boho alb. Afarã de haine, avea , așa cum am menționat mai sus,ATITUDINE, sarea și piperul oricãrei ținute branduite sau nu.
Concret, ce se poartã la Londra? Se poartã culori intense, accesorii definitorii în combinație cu tinute simple, Ray Ban- Aviator și Wayfarer, Balenciaga, Hermes, Mini Cooper ( aviz purtãtorilor de Q7 din România), bunul simț, amabilitatea, corectitudinea și studenții dornici de job-uri part time, indiferent de câstig. Iarãsi, aviz studenților români care nu muncesc pe 600 de ron pentru cã, nu-i așa, cu o floare nu se face vilã-n Primãverii.
www.auravorbesteprostii.wordpress.com

www.exploremag.ro

Astazi s-a intamplat minunea! Am primit e-mail-ul in care mi s-a comunicat ca am trecut de cele trei probe ale interviului si ca sunt angajata! Ba chiar mi s-au comunicat si turele sau zilele lucratoare.

Asadar, voi lucra ca staff pentru barul facultatii mele. Mi se pare grozav, mai ales ca locatia e aceeasi si, deci, nu e foarte departe de locul in care locuiesc. In plus, dupa ore nu va fi nevoie sa ma grabesc spre locul de munca ci muntele va fi, deja,la Mahomed. ( Ah… Mahomed, Mohamed, detest ambele nume).

Miercuri voi merge la un soi de training iar vineri ne vom intalnit, toti cei care lucram la bar , sa facm o mica petrecere. De sambata, intram in focuri, cum se spune.

Iata care este programul meu aprope zilnic ( nu voi lucra zilnic insa suficient cat sa-mi ajunga). Voi lucra 31 de ore saptamanal, incluzand duminica.

Luni- de la ora 5 la ora 1

Miercuri – de la ora 5 la ora 11

Vineri- de la ora 7 la ora 3

Duminica- de la ora 6 la ora 11

Vorba colegei mele de apartament, Lenny :”Me? Me not nervous at all!”

Stiu ca insist foarte mult cu acest subiect dar cred cu tarie ca moda strazii reprezinta cel mai bine o natie, asa cum felul in care ne imbracam, individual, vorbeste cel mai bine despre personalitatea noastra sau statutul nostru social. Exclud complet parvenitii si mitocanii care economisesc leafa pe un an si-si cumpara haine casual de la Versace, Dolce si Gabanna sau Gucci. Ceea ce nu stiu ei este ca  ca NU toate brand-urile exceleaza atat in materie de casual, prêt a porter sau haut couture. Cazul brand-urilor  mentionate mai sus care exceleaza numai in HAUT COUTURE.

Revenind la moda strazii, am fost complet impresionata de stilul vestimentar al oamenilor de aici. Acesta depinde foarte mult, ca si in Romania, de zona. De pilda, in cartierele  muncitoresti, sa le spun asa desi nu cred ca exista, oamenii sunt imbracati simplu, fara imaginatie, fantezie dar urmand un oarecare cod al bunului gust. Pana la urma, calitatea tine si de simplitate. Exista si exceptii dar care confirma regula.

Chinezii, japonezii si nu in ultimul rand, englezii, sunt cei mai bine imbracati, cei mai atenti cu imaginea lor. Sunt plini de imaginatie si nu ezita sa combine culorile, lucru care se intampla mai rar pe la noi. Notabil este ca nu am vazut pe niciunde haine VERSACE, GABBANA, ARMANI, bla bla, dar nici t-shirt-uri ori geci made in China cu sigle gen “RICH, PUTA MADRE”, etc.

O chestie care m-a socat a fost sa vad un pici de vreo zece ani imbracat absolute fantastic, cu o atitudine covarsitoare care… scotea bani de la un bancomat. Pustiul era imbracat foarte casual, cred ca daca era mai inalt il confundam cu David Beckham. Avea slapi in picioare, jeansi Calvin Klein, un t-shirt gri foarte American Style si un fes boho pe cap de culoare alba. Dap, era foarte boho-trash si foarte stapan pe situatie. Il mai astept vreo opt ani si pun mana pe el. 19 septembrie 2016 o sa revin pe Oxford Street sa-l revad pe micutul Beckham.

Cat despre mine… sper sa nu fac nota discordanta. Port de cateva zile ( mai schimb una , alta, sa nu credeti ca nu m-am mai spalat de mult) t-shirt gri cu sacou retro, fes boho ( am patru – galben, verde, gri si negru. Imbin culorile in functie de stare), jeansi pix si balerini foarte simpli maron, argintii sau negri.

Am de gand sa fac cateva cumparaturi insa astept sa vad cam ce economisesc la sfarsitul lunii si daca voi gasi un job care sa-mi permita oarecare confort.Pana atunci, o sa mai tot trec pe Oxford Street dar si pentru ca autobuzul care duce acolo trece si pe la statiile Westminster si Waterloo, acolo unde se afla, in toata splendoarea lor, BIG BEN-ul, PARLAMENTUL ENGLEZESC si LONDON EYE-ul.

Desi am mentionat si in post-urile trecute, merita sa va povestesc cateva lucruri si intr-un post separat.

Intamplator, am dat peste Oxford Street, strada cunoscuta pentru numeroasele sale magazine de lux, cafenele, mall-uri, de fapt, un adevarat centru comercial in aer liber. Mergeam spre birourile universitatii care se afla, se pare, chiar pe Oxford Street.

Desi e mai putin celebra in lume decat Champs Elysee, mi s-a parut cu mult superioara. In primul rand, oamenii care faceau cumparaturi m-au fascinat. Erau cu mult superiori celor din Franta, evident, din punct de vedere stilistic. Majoritatea oamenilor purtau Hermes, Balenciaga si ochelari Ray Ban atat Wayfarer cat si Aviator. Sigur ca astea ar fi un zero daca restul vestimentatiei nu ar fi fost corecta sau nu ar fi fost in armonie cu accesoriile mai sus numite.Nu mai spun de potrivirea a ceea ce porti cu atitudinea pe care o ai.

Multa fantezie, multa culoare, mult curaj. Cam asta emana oamenii care fac cumparaturi pe Oxford Street dar si brand-urile expuse acolo.
Unii emana opulenta. Se vede clar ca parintii sau chiar ei insisi au o situatie financiara foarte buna.

In timp ce ma plimbam grabita ( era ciudat sa ma plimb alene de una singura, nu ?), ma gandeam ca intr-o zi, imi doresc sa ma molipsesc de la oamenii astia. Da, da, e frivol ce spun dar nu-I asa ca banii cumpara tot si ca… pana la urma noi muncim pentru bani iar REALIZARILE noastre, intr-o zi, vor fi numerate in bani ?

Si ca sa conchid, am sa dau un copy paste site-ului care contine informatii despre aceasta strada, informatii legate despre magazine si chiar site-urile online ale acestora de unde puteti cumpara haine. Nu sunt scumpe si sunt convinsa ca foarte multi oameni se plang ca nu gasesc haine pe placul lor, la preturi avantajoase, in Romania. Si eu am fost unul dintre ei. Acum, nu stiu ce sa aleg si unde sa economises

Site-ul este www.oxfordstreet.co.uk

Nu intamplator am scris cateva cuvinte despre London College of Fashion si intentionat voi posta astazi mai multe materiale. Ieri am plecat de Acasa foarte dimineata si am ajuns extrem de tarziu, atat de obosita incat nici sa mananc nu am reusit, daramite sa mai scriu pe blog. De aceea, o sa va impartasesc astazi ce am descoperit ieri in orasul care nu inceteaza sa ma uimeasca, Londra.

Revenind la titlul post-ului, ieri am fost la un interviu pentru  job. Interviul a avut loc la Uniunea Studentilor, birou care se afla in cladirea Arts University of London si London College of Fashion, iar job-urile oferite tin de bar-ul facultatii, si de birourile unde au nevoie de ajutor necalificat.

Mi-au scris pe e-mail, dupa ce am aplicat, sa ma prezint pe 19 septembrie ( n.r. ieri) la interviu. Interviu care va dura de la ora 2.pm pana la ora 5 pm. M-am gandit ca asta este intervalul de timp in care trebuie sa ma prezint si ca fiecare vom fi chestionati separat. Nu a fost asa ! Bine ca am ajuns mai devreme, dimineata fiind nevoita sa ma prezint la facultate pentru inrolare, am plecat direct.

Asadar, interviul a fost sub forma unui workshop. Initial, am fost invitati toti ( erau aproximtiv 30 de candidate) in amfiteatru, s-a facut prezenta, dupa care am fost impartiti in trei grupe, fiecare avand cate un coordinator. Eu am fost intr-o grupa destul de… diversa in care se aflau englezi ( un tip,frumos ca Jonathan Rhys-Meyers dar enervant ca Farell), brazilieni, arabi, francezi, toti foarte vorbareti, marea majoritate in anul II de facultate. Nu pot sa spun ca m-am simtit excellent, era clar ca fiecare incerca sa se impuna si ca fiecare-si dorea o slujba dar…am incercat sa nu fac nota discordanta si cred ca a fost ok.

Dupa ce ne-au impartit pe grupe, fiecare grupa mergea in cate o incapere, cu cate un coordonator, dupa terminarea sarcinii, urmand ca cealalta echipa de oameni sa intre in aceeasi incapere si sa schimbe coordonatorii. Adica, erau sase oameni care moderau interviurile, iar noi, trebuia sa trecem, in grupe, pe la fiecare pereche de cate doi. Nu stiu daca am explicat asa cum trebuie procesul…

In ceea ce priveste sarcinile de lucru, ei bine acestea au fost urmatoarele. Cu echipa 1 de coordonatori a trebuit sa ne prezentam si sa raspundem in scris la un exercitiu care avea ca tema organizarea prioritatilor noastre. Adica, atunci cand lucrezi la birou, trebuie sa stii sa-ti stabilesti prioritatile asa incat sa-ti usurezi munca.

Dupa aceasta proba, am trecut la cea de-a doua. Am primit o foaie de hartie si a trebuit sa dezbatem temele prezentate acolo. Dupa aceasta a doua etapa a interviului, a urmat cea de-a treia. Am avut, asadar de simulat lucrul la bar, de asezat pahare, de servit clientii si alte chestii de genul asta.

La sfarsit, ne-au dat lista de job-uri vacante si ne-au pus sa completam niste hartii in care sa scriem cum ni s-a parut desfasurarea probelor si ce job ne intereseaza in mod deosebit.

A fost o experienta noua dar putin frustranta tinand cont de faptul ca ceilalti erau foarte destepti, foarte frumosi si foarte bine pregatiti. Sunt aproape sigura ca n-o sa primesc un loc de munca dar nu disper, voi cauta si in alte parti, imi voi depune CV-ul peste tot, pana cand cineva se va satura de insistentele mele si imi va oferi un loc de munca. Ce vreau sa fac cu banii ? I have a secret, I have a secret!:)